Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Pregatirea jardinierelor pentru terasa casei


terasa cu muscate




Cand visezi sa iti construiesti o casa, in mod sigur iti vei dori si o terasa spatioasa, amenajata cu un mobilier lejer si confortabil, unde iti imaginezi copiii jucandu-se sau invatand, unde sa te poti relaxa cu o carte in mana sau in fata calculatorului, unde sa iei masa in aer liber cu familia sau cu prietenii.


Micul tau paradis va fi complet si mult mai vesel daca vei avea si cateva jardiniere cu flori care te vor reconforta cu parfumul si coloritul lor.

Cum pregatim jardinierele pentru terase sau balcoane
In primul rand vom lua jardiniere din materiale rau conducatoare de caldura (lemn, ceramica, plastic), rezistente, dar si frumoase.

Culorile jardinierelor pot fi apropiate de culorile in care este construita terasa sau in ton cu mobilierul de pe terasa, sau pur si simplu pot fi culori vesele care sa alunge monotonia.


Pamantul cu care le vom umple va fi un pamant hranitor, pentru ca ne dorim plante dezvoltate armonios si inflorite abundent. Amestecul de pamant poate contine pamant de la florarii, pamant de gradina, mranita, pamant de frunze sau turba, nisip.

terasa cu flori


Plantele de jardiniere vor fi alese in functie de pozitionarea terasei (la soare sau la umbra), de preferat se vor alege plante cu durata de inflorire pe tot parcursul verii. Culorile florilor sunt la alegerea fiecaruia, pot fi flori intr-o singura culoare, in alternanta de doua culori sau pur si simplu flori de mai multe specii viu colorate.

La plantarea florilor vom alege orele mai racoroase din timpul diminetii sau serii. Vom asterne pe fundul jardinierei un strat de pietris, apoi vom completa ca pamant lasand 2-3 cm liberi pana la marginea de sus a jardinierei pentru a putea efectua udarea. Florile vor fi plantate in pamant cu 2-3 cm mai adanc decat au fost in ghiveciul anterior, la distante de 10-15 cm intre ele. Plantele au nevoie de spatiu sa se dezvolte, atat radacinile cat si tulpinile. Dupa plantare le vom uda abundent.

Udarea zilnica a florilor de pe terasa se va face dimineata sau seara; daca e necesara udarea pe timpul zilei vom evita sa udam frunzele si florile plantelor.

Putem planta in una sau doua jardiniere, amplasate poate chiar la fereastra bucatariei, plante aromatice pentru gatit: marar, patrunjel, menta etc. Asta pentru ca au alt gust cand le culegem proaspete si mai ales pentru ca, dupa cum spun specialistii, gradinaritul este cel mai bun mijloc de combaterea stresului si a starilor de depresie.


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:, ,

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii