Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Sfaturi pentru amenajarea gradinii casei tale


gradina cu trandafiri galbeni




O gradina frumos amenajata conteaza foarte mult in crearea ambiantei placute pe care ne-o dorim atunci cand locuim la casa. Amenajarea gradinii nu se reduce numai la planurile de design, de altfel foarte importante.
O gradina frumos amenajata inseamna o gradina cu plante sanatoase, dezvoltate armonios, motiv pentru care plantele au nevoie de hrana si protectie.
Compostul si mulciul sunt doua mari secrete in buna dezvoltare a plantelor si, ca urmare in realizarea unei gradiniplacute privirii. Compostul hraneste plantele, iar mulciul le protejeaza.


Compostul este un ingrasamant natural care inlocuieste cu succes ingrasamantul de grajd, pe care este mai greu sa-l obtinem.
Compostul sta la baza gradinaritului si nu este greu de realizat. In sensul acesta este nevoie sa reciclam deseurile menajere. Intr-o pubela vom depozita tot ce este sticla, metal, plastic etc, iar in alta pubela vom depozita tot ce poate folosi la obtinerea compostului si anume: resturile de la curatarea legumelor – coji de cartofi, ceapa etc, coji de oua, oase de pui sau de peste, zat de cafea sau resturile de la ceai.
Vom amenaja intr-un colt umbrit al gradinii o cusca din 4 stalpi inalti cam de 1,5 m inchisa cu plasa de sarma. Vom depozita aici resturile menajere, pe care le vom tasa foarte bine.
La fiecare 30 cm inaltime de compost tasat vom presara un strat subtire de pamant. Cand ajungem la inaltimea de aproximativ 1 m acoperim totul cu o folie pe care o stabilizam cu cateva pietre si asteptam cel putin 6 luni pentru a obtine un compost de buna calitate.
Compostul sta la baza dezvoltarii plantelor pe toata durata vietii lor, incepand din prima zi de viata.

Mulciul este o metoda simpla si la indemana oricui pentru protejarea plantelor de frig pe timpul iernii, dar si pentru mentinerea umezelii in sol.
Pentru mulcirea solului se pot folosi orice resturi care la prima vedere sunt de aruncat: frunze uscate, iarba si buruienile cosite, paie, vreji etc.
Pe langa faptul ca protejeaza plantele de frig si de seceta, mulciul mai prezinta avantajul ca nu lasa buruienile sa creasca, fixeaza solurile nisipoase si amelioreaza solurile grele.
Prin descompunere mulciul devine un important fertilizant pentru sol.
Mulcirea solului se face toamna tarziu pentru a feri radacinile plantelor de gerul iernii, de efectele negative ale inghetului si brumei.
De asemenea mulcirea se poate face si vara pentru micsorarea cantitatii de apa evaporata din sol. Mulcirea facuta pe timpul verii are si calitatea de a imbogati solul in humus prin descompunerea lenta a materialelor folosite in acest scop si in acelasi timp calitatea de a incetini cresterea buruienilor care ar putea sufoca plantele si care dau un aspect neplacut gradinii.
Pentru mulcirea de vara stratul de materiale va fi de 4-5 cm; iarna este nevoie de un strat mai gros, de 10-12 cm.


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:, ,

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii