Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Casuta din copac. Cazemata copilariei noastre


casa in copac



Cunosc o groaza de copii care viseaza sa aiba propria lor casuta din copac. De altfel, cati dintre noi au uitat cum ne construiam tot felul de cazemate pentru a savura putina intimitate si pentru a le impartasi prietenilor cele mai ascunse taine si secrete ale copilariei?


Si acum, adulti fiind, simtim deseori nevoia evadarii si a izolarii intr-un spatiu doar al nostru sau sa ne retragem pentru cateva zeci de minute intr-un loc pitit in care sa stam de povesti cu prietenii sau cu persoana draga. Iata si motivul pentru care casutele din copac se bucura de atat de multa popularitate pe intreg mapamondul.

Casutele din copac sunt niste constructii din lemn, amplasate in coroana copacilor, deasupra solului. O asemenea constructie ingenioasa poate fi incadrata in designul oricarei curti. Bineinteles ca aceste constructii vor servi distractiei copiilor si nicidecum traiului de zi cu zi.

Exista producatori care s-au adaptat cerintelor clientilor si au inceput sa produca si casute speciale pentru a-i multumi pe cei mici, preturile variind in functie de model si dimensiune.


Pentru adultii care n-au uitat sa fie copii exista varianta construirii unui foisor in frunzisul copacilor din curtea casei. Imaginati-va ce gust ar avea vinul savurat intr-un asemenea foisor, in timp ce priviti apusul soarelui.

casuta in copac copii

Constructia casei din copac

Pentru a construi o casuta in copac trebuie sa gasiti un copac viguros cu cateva brate rezistente. Daca nu doriti sa apelati la o echipa de profesionisti pentru executia unei asemenea casute, veti fi nevoiti sa va descurcati singuri.

Aveti in vedere ca nu este un proiect simplu si va va ocupa destul de mult timp, dandu-va destule batai de cap. Insa rezultatul va merita cu siguranta.

Alegeti materiale usoare, dar durabile: cateva bare metalice sau cativa popi rezistenti din lemn pentru scheletul casutei si pentru fixarea ei de copac, scanduri sau placi din OSB pentru executarea peretilor si pentru acoperis si niste sindrila bituminoasa pentru invelirea acoperisului.

Desigur ca la cele enumerate mai sus se adauga cuie, suruburi si alte maruntisuri esentiale ducerii la bun sfarsit a lucrarii.

Nu omiteti importanta scarii de acces. Aceasta poate fi fixa (din lemn sau pe schelet metalic), din sfori sau din combinatie de sfoara cu scandurele din lemn. Decizia va apartine.

La final, alegeti culoarea in care veti vopsi casuta, dupa ce o veti acoperi cu doua straturi de grund pentru protectie, bineinteles.

Mobilierul din interiorul unei casute din copac trebuie sa fie cat mai sumar cu putinta pentru a nu ingreuna constructia. Copiii dumneavoastra vor fi fericiti sa-si petreaca acolo timpul stand pe niste saltele sau perne moi, in locul unor banale canapele, scaune sau fotolii, iar masa pentru diverse jocuri ale copilariei poate fi din plastic viu colorat.

O casuta in copac va deveni cu siguranta punctul de atractie al intregii curti si locul preferat de joaca al copiilor dumneavoastra.

Citeste si Constructia unei case intr-un copac. Pas cu pas. Video


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

Balazs Gabriela in iunie 29th, 2013

Casute din stejar .Nu chiar ca-n copilaria noastra……..

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii