Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Un nou trend: Pardoseli din lemn imbinate cu placi ceramice


pardoseala combinata



Poate ati remarcat in diverse localuri cu specific irlandez sau englezesc pardoselile din lemn imbinate cu placi de ceramica. Mi se par o alegere interesanta si cu impact decorativ deosebit.


Placile ceramice in culori calde se potrivesc perfect cu dusumeaua din lemn masiv, iar un mester iscusit poate transforma o banala pardoseala intr-o adevarata capodopera imbinand cele doua elemente.

Si totusi, care ar fi secretele montarii impecabile ale unei pardoseli combinate de acest tip, mai ales ca cele doua au compozitii complet diferite?

dusumea si gresie

Secretele montarii corecte ale pardoselilor combinate


– In primul rand, trebuie sa ne asiguram ca trecerea de la lemn la ceramica este lina, fara diferente de inaltime, care sa deranjeze la mers. Asadar, va fi nevoie sa calculati bine grosimea stratului de adeziv pe care va fi montata gresia, pentru a o aduce la acelasi nivel cu dusumeaua din lemn masiv, care este de regula mai groasa.

– In al doilea rand, trebuie sa tinem cont de faptul ca dusumeaua si lemnul, in general, reactioneaza la conditiile de mediu, in mod special la umiditatea aerului. Cu alte cuvinte, se comprima in conditii de mediu uscat si se dilata in mediu umed.

Prin urmare, este foarte important sa pastram, la imbinarea placilor ceramice cu pardoseala din lemn, rosturi de dilatare suficient de mari pentru a permite lemnului sa se miste in voie, in functie de oscilatiile nivelului de umiditate din camera in care a fost montat. In caz contrar, exista riscul ca lemnul sa se dilate si sa formeze denivelari pe suprafata pardoselii.

gresie dusumea

Pasi importanti la imbinarea pardoselii combinate

– Concret, rosturile de dilatare intre cele doua tipuri de invelitori de pardoseala vor fi cu aproximativ 30% mai mari decat rosturile obisnuite dintre placile de gresie sau faianta.

– In prima faza se va chitui suprafata placata cu gresie si se va lasa la uscat pana a doua zi.

– Dupa uscare, vom aplica pe marginile portiunii placate cu dusumea o banda adeziva, menita sa protejeze lemnul si abia dupa aceea vom umple rostul de dilatare dintre cele doua tipuri de invelitori pentru pardoseala cu silicon transparent (care va stopa patrunderea umezelii in lemn), peste care, inainte de uscare, putem aplica deja chitul pentru rosturi.

– Lasam sa treaca 24 de ore inainte de a calca pe suprafata lucrata. Abia dupa ce ne vom asigura ca siliconul este uscat, vom putea dezlipi banda adeziva protectoare de pe dusumeaua din lemn.

pardoseli dusumea gresie


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:, ,

Autor |

Comentarii

Monica in ianuarie 28th, 2013

arata superb… si sunt convinsa ca un meserias priceput va face totul ca la carte. ce nu stiu eu este de unde poti lua unlemn care sa aiba un aspect vintage si sa fie uscat si de calitate in acelasi timp?

Victoria in ianuarie 28th, 2013

O solutie mai ieftina si foarte ok este refolosirea lemnului de la o dusumea veche din lemn, reconditionata de mesteri priceputi. Altfel, sunt convinsa ca in magazinele de specializate se gaseste scandura din lemn cu aspect antichizat, dar si preturile sunt pe masura.

Puscas Cristina in decembrie 13th, 2016

Buna. Combinatia parchet, gresie se poate face si in cazul parchetului stratificat? Multumesc!

Victoria in decembrie 16th, 2016

Buna, Cristina!

In principiu, se pot face combinatii cu orice tip de parchet, dar pentru rezultate fara cusur e importanta pregatirea substratului, astfel incat cele doua tipuri de materiale folosite impreuna sa aiba aceeasi inaltime dupa montare.

Linkuri

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii