Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Zmeurul – un arbust minunat pentru gradina ta


fructe arbust zmeur



Zmeura creste de obicei in climate mai reci, desi dezvoltarea unor specii adaptabile a facut posibila cultivarea lor in diferite zone. Zmeurul este un arbust fructifer relativ usor de cultivat, iar, cu grija, gradinarii pot beneficia de fructele sale pentru o lunga perioada de timp.


Pentru plantarea acestui arbust fructifer, cauta in curtea casei tale un loc cu mult soare si cu o circulatie buna a aerului. Totusi, trebuie sa eviti locurile in care vantul puternic poate afecta planta. Locul pentru plantarea arbustilor ar trebui sa fie la macar 30 de metri distanta de orice tip de fructe de padure salbatice.

Important este ca solul sa fie unul fertil si bine drenat, dar retine ca pe acea portiune din gradina nu trebuie sa fi cultivat anterior alt gen de fructe de padure, rosii, cartofi, ardei, vinete sau trandafiri, care pot lasa in urma diverse boli ce pot ataca zmeurul. Cumpara doar puieti certificati si care sunt lipsiti de boli. Astfel, cel mai indicat ar fi sa achizitionezi din magazinele specializate plante care au deja un an.

Sfaturi utile privind cultivarea zmeurului


Elementele-cheie pentru a obtine o selectie buna a zmeurului constau in tehnicile agricole utilizate si intr-un sistem bun de ingrijire, care sa indeplineasca necesitatile acestui arbust. Odata ce totul se afla la locul sau, arbustii iti vor oferi satisfactii ani de-a randul.

Planteaza zmeurul la inceputul primaverii (sau la finele iernii, pentru zonele cu climat mai cald). De asemenea, asa cum spuenam si mai sus, planteaza-l departe de alte fructe de padure, pentru a evita riscul de imbolnavire. Pregateste solul cu ajutorul ingrasamantului natural vreme de doua saptamani inainte de plantarea propriu-zisa.

Zmeurul iubeste umezeala, astfel incat este indicat sa inmoi radacinile in apa vreme de o ora sau doua inainte de plantarea in gradina de langa casa. Sapa o groapa indeajuns de mare pentru a le permite radacinilor sa stea intinse.

Totodata, trebuie sa pui arbustii la aproximativ un metru distanta unul de celalalt, in randuri distantate la cate 2,5 metri. Dupa plantare, poti taia ramurile, lasand doar o lungime de 20-25 de centimetri. In functie de tipul de planta pe care l-ai cumparat, ar trebui sa-i faci un sistem de sustinere. In acest caz, un gard din plasa metalica reprezinta o optiune potrivita. Important este ca gardul sa fie pus inainte de plantarea arbustilor, in asa fel incat plantele sa nu fie deranjate in vreun fel in timp ce se dezvolta.

Ingrijirea zmeurului

Adaugarea unui strat protector de resturi vegetale la baza arbustului este foarte importanta de-a lungul sezonului de crestere, pentru inlaturarea buruienilor si pastrarea umezelii. Specialistii sustin ca este bine sa mentii in mod constant un strat de mulci (resturi vegetale) de jur-imprejurul plantei. Totodata, in fiecare saptamana trebuie sa pui putina apa la baza arbustului. In plus, periodic, trebuie sa mai tai din varfurile ramurilor, in asa fel incat bucatile ramase sa poata produce mai multe fructe.

In general, zmeura nu este deranjata prea mult de boli sau insecte. Toate tipurile acestui arbust vor produce fructe abia in cel de-al doilea sezon de viata. La inceputul verii, zmeura se va coace pe parcursul a doua saptamani. Ar trebui sa culegi fructele o data la doua zile. E important sa le culegi intr-o zi insorita si cand sunt uscate, dar mai ales incearca sa nu tragi foarte tare de planta, pentru a nu o rupe. Retine ca o zmeura coapta va putea fi culeasa foarte usor! Zmeura poate fi pastrata la frigider vreme de aproape cinci zile. Acest fruct este bogat in fibre si in vitamina C si poate fi transformat intr-o delicioasa dulceata de casa cu care iti poti indulci familia.


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

constantin in martie 6th, 2014

ador gemul de zmeură

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii