Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Transforma-ti casa intr-un camin calduros si confortabil in doar 4 pasi


1-covor mic decor living modern si elegant



Ti-ai cumparat un apartament sau ti-ai construit o casa si desi ai facut eforturi supraomenesti sa-ti dotezi locuinta cu cele mai frumoase piese de mobilier si cu cele mai calitative finisaje din cate exista pe piata, simti ca nu transmite caldura specifica unui camin confortabil? In acest caz, este foarte posibil sa te intrebi unde ai gresit si daca poti repara greselile fara sa te coste o avere.


Raspunsul este da, poti schimba atmosfera din interiorul casei tale si chiar foarte rapid, iar suma cheltuita depinde foarte mult de imaginatia si creativitatea ta. Daca esti o fire creativa si nu ti-e teama sa folosesti diverse obiecte in alt scop decat cel pentru care au fost create, cu siguranta vei reusi sa-i dai caminului tau caldura care ii prisoseste in acest moment. Iata care sunt obiectele de care te poti ajuta:

1. Textilele – cheia spre un camin calduros

Toata lumea stie ca oricat de atent ar fi mobilata si decorata o incapere, fara perdele, draperii si covoare aceasta va parea goala, dezbracata. Asa ca primul lucru pe care trebuie sa-l analizezi atunci cand simti ca locuinta ta emana raceala este cantitatea si aspectul textilelor prezente in decor.


Perdelele si draperiile – observa cu un ochi critic daca acestea armonizeaza cu mobilierul si celelalte elemente decorative. De pilda, o perdea incadrata de un set de draperii intr-o stofa de contrast va degaja intotdeauna mai multa caldura si va imbraca fereastra mai frumos decat o perdea alba simpla. Insa o perdea poate incalzi decorul chiar si fara a fi insotita de draperii, cu conditia sa aiba acel ceva care sa o scoata in evidenta: o bordura frumoasa, o tesatura deosebita, o culoare speciala, sau sa fie accesorizata cu diverse elemente decorative atragatoare.

Afla mai multe despre alegerea acestor elemente textile din articolele urmatoare: Cum asortezi perdelele si draperiile cu decorul casei tale si Modele de draperii si perdele la moda. Imbraca-ti ferestrele cu stil.

Covorul – In ultimii ani, tot mai multa lume alege sa renunte la covoare, lasand goale pardoselile imbracate cu gresie sau parchet. Probabil ca cei mai multi fac aceasta alegere din considerente practice, pardoselile goale fiind mult mai usor de curatat decat covoarele care necesita cel putin o aspirare minutioasa in fiecare saptamana. Dar o casa fara covoare nu mai pare la fel de primitoare. De aceea iti recomand sa nu renunti la acest element decorativ cel putin in living, dormitor si camera copilului, iar daca vrei sa ai mai putin de munca, orienteaza-te spre modele de mici dimensiuni, usor de intretinut, dar care sa se integreze frumos in decor.

Citeste si: Cum alegi covorul perfect pentru living – sfaturi utile.

Pernutele decorative – daca vrei sa-ti inviorezi rapid decorul, da o raita prin magazine in cautarea unor pernute decorative frumoase, in culori care degaja caldura si emotii pozitive. Iar daca stii cat de cat sa croiesti si sa cosi, iti poti confectiona chiar tu cateva pernute moi sau macar huse pentru cele vechi, de care te-ai plictisit deja. Cu ajutorul catorva pernute decorative asezate pe podea vei spori nu doar senzatia de confort din interiorul casei tale, ci si numarul de locuri pentru musafirii si prietenii care iti vor veni in vizita. Pentru a crea un decor placut si prietenos, asorteaza-le cu perdelele, draperiile, huselele canapelelor sau cu covoarele.

Afla si Cum poti transforma puloverele vechi in pernute decorative.

2. Decor relaxant cu ajutorul plantelor de interior

Nu stiu daca exista vreo persoana careia sa-i displaca plantele verzi, stiu insa ca exista persoane care considera ca cresterea acestora implica cine stie ce cunostinte in domeniu sau cheltuieli, evitand astfel sa le aduca in decorul caselor lor. Este perfect adevarat ca sunt plante si plante, unele mai sensibile si care au nevoie de mai multa atentie si altele mai rezistente si mai usor de intretinut. Oricare dintre ele insa are puterea de a infrumuseta spatiul in care se afla.

Cu ajutorul florilor de apartament vei putea transforma oricare dintre camerele casei tale intr-o oaza de relaxare, culoarea verde avand un efect deosebit de benefic asupra psihicului uman. Mai e nevoie sa amintesc ca plantele au puterea de a purifica aerul din jurul lor?

3. Caldura cu ajutorul luminii

Un spatiu intunecos, oricat de mare ar fi, pare apasator. De aceea trebuie sa te asiguri ca nu obturezi lumina naturala care patrunde in locuinta ta prin ferestre, iar daca aceasta nu este suficienta, sa o completezi cu surse de iluminat artificial plasate strategic in diverse zone ale casei.

Daca locuinta ta este lipsita de lumina naturala din cauza orientarii cardinale, trebuie sa eviti, pe cat posibil, finisajele in culori inchise si draperiile, storurile sau jaluzelele opace. Dar aceasta regula este valabila doar in timpul zilei, pentru ca, dupa lasarea intunericului, vei simti oricum nevoia sa pui in functiune cel putin un bec. Insa, pentru a crea o atmosfera placuta trebuie sa uiti de ideea de a folosi un singur bec. Atmosfera placuta si primitoare se poate obtine cu ajutorul mai multor corpuri de iluminat suplimentare frumoase, mai mult sau mai putin discrete: spoturi incastrabile, veioze, lampadare, aplice de perete etc.

4. Decoratiuni simple si prietenoase

Spuneam, la inceputul articolului, ca poti sa-ti invalui locuinta in caldura cu ajutorul micilor decoratiuni pe care le poti compune din obiecte pe care poate le ai deja prin casa. Despre ce obiecte vorbesc? Despre vase din sticla cu capac pe care le poti umple cu diverse scoici sau pietricele culese de pe malul marii, cu fructe proaspete colorate (lamai, mandarine, mere etc) sau cu petale uscate de trandafiri peste care ai putea picura, din cand in cand, cateva picaturi cu esenta parfumata. Daca ai la indemana un saculet dintr-o panza frumoasa sau din banala panza de sac, croieste-i un fund din carton si introdu-l in interiorul lui, astfel incat sa-l faci sa stea in picioare, rasuceste-i marginile si foloseste-l in calitate de masca pentru un ghiveci cu flori sau in calitate de suport pentru ghemele multicolore cu ata. Acelasi lucru poti face si cu unul sau mai multe cosulete impletite, pe care le poti aseza atat pe masuta de cafea din living, pentru organizarea eficienta a telecomenzilor si altor maruntisuri, cat si in baie, pentru ordonarea sticlutelor si recipientelor cu creme, parfumuri si lotiuni, in camera copilului, in calitate de cufar pentru jucarii, sau pe pervazul din bucatarie, pentru a avea la indemana borcanasele cu condimente.

Vezi mai multe idei in acest sens aici: Cum poti folosi cosurile impletite in organizarea casei

Sursa foto: DoMechti


Share on Google+5Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Comentarii

Corina in mai 11th, 2015

Partea cea mai frumoasa la acest proces de decorare a apartamentului sunt cumparaturile. Mai greu e sa iei decizia la cate oferte sunt :).

Victoria in mai 11th, 2015

Asa este, Corina. Dar si cand te gandesti ca urmeaza sa-ti transformi radical casa, parca si deciziile le iei altfel :)

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii