Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Amenajare dormitor – mici detalii care ii vor adauga caldura camerei in care dormi


2-cuvertura crosetata cu ochiuri mari decor pat dormitor



Nu stiu cum e la tine, dar in clipele in care scriu acest articol vremea de afara ma face sa cred ca vara a trecut si ma aflu in plina toamna, cu cer plumburiu, vant rece si aer umed, inchis. Si adevarul este ca nu mai e mult pana cand vom avea parte de aceeasi atmosfera dezolanta zi dupa zi, cand nu-mi voi mai dori decat sa ma cuibaresc in varful patului din dormitor, cu o carte buna in mana.


Daca mai ai la dispozitie cateva zile libere, ai putea sa le dedici amenajarii si decorarii dormitorului, in scopul de a-l transforma in cea mai calduroasa camera din casa, lucru care iti va prinde tare bine in sezonul rece care e la o aruncatura de bat. Nu-ti imagina ca te asteapta deranj, mizerie si praf, pentru ca ideile pe care ti le voi prezenta mai jos presupun doar achizitionarea catorva elemente decorative usor de procurat. Iata la ce m-am gandit:

1. Cuverturi crosetate

Un loc fruntas in tendintele ultimilor ani il ocupa textilele si obiectele decorative crosetate manual. Asa ca daca stii sa manuiesti andrelele sau croseta si dispui de cateva zile libere sau macar de cateva ore la sfarsitul fiecarei zile de munca, iti recomand sa incepi crosetarea unei cuverturi pentru patul din dormitor. Iti garantez ca iarna iti va fi de folos, ca sa nu mai spun ca simpla acoperire a patului cu un astfel de element textil handmade ii va imprima decorului un plus de caldura.


Ca sa te alegi cu o cuvertura deosebita, achizitioneaza fire cat mai groase datorita carora impletitura realizata va fi mai pronuntata si mai atragatoare. Si daca ai suficiente fire textile si indeajuns de multa rabdare, poti croseta si cateva huse pentru pernutele decorative de pe patul din dormitor sau cate o cuvertura pentru fiecare pat din casa. Sunt convinsa ca nu-ti vor prisosi :)

2. Luminite romantice

Sunt aproape sigura ca nu exista casa in care sa nu fie cel putin un set de luminite decorative pentru pomul de Craciun. Mie imi plac tare mult modelele led, cu beculete mici, bob de orez, care lumineaza discret si festiv, fara sa consume prea multa energie electrica. Aceleasi luminite pot fi folosite si pentru conturarea unei atmosfere romantice in dormitor. Cred insa ca ar fi bine sa alegi un set cu beculete incolore, care degaja o lumina galbena difuza si calduroasa si nu unul cu luminite multicolore.

Cum le poti folosi in amenajarea dormitorului? Simplu de tot: le poti agata in jurul ferestrei, poti decora cu ele peretele sau tablia de la capul patului sau le poti agata de baldachinul de deasupra patului, daca ai asa ceva.

3. Un covor moale si pufos

O alta modalitate de a-i imprima dormitorului senzatia de caldura este achizitionarea unui covoras moale si pufos, cu fir lung. Iar daca decorul camerei iti permite, poti chiar asterne in fata patului sau in ambele laterale ale acestuia cate o blanita de oaie. Daca ai drum la munte, opreste in targurile de pe marginea drumului, unde vei gasi cu siguranta astfel de covorase rustice. Iti garantez ca picioarele tale se vor simti tare bine la fiecare coborare din pat in diminetile reci de iarna. Iar daca te gandesti ca nu poti pune in practica aceasta idee din cauza mochetei care imbraca pardoseala dormitorului, iti spun ca poti asterne aceste covorase chiar deasupra mochetei, cu conditia ca aceasta din urma sa fie uni, intr-o nuanta neutra.

4. Cuverturi si huse calduroase

Daca nu stii sau nu-ti place sa lucrezi cu andrelele si cu croseta, poti renunta la ideea unei cuverturi crosetate in favoarea unui model imblanit. Mai stii paturile latoase din lana, la mare cautare in urma cu cateva zeci de ani? E adevarat ca erau grele si intepau, dar cat de calduroase puteau fi! Ei bine, astazi au aparut pe piata tot felul de materiale si tesaturi latoase, cu fir lung, ce amintesc de cergile de altadata. E drept ca acestea sunt confectionate din fire sintectice, dar sunt destul de calduroase si placute la atingere, plus ca sunt mult mai usor de intretinut, putand fi spalate, la fel ca orice alta haina, in masina de spalat.

Cumpara un set de huse latoase pentru pat si pentru pernutele decorative ale acestuia, iar pentru un efect vizual deosebit combina-le cu cateva pernute imbracate in huse simple, confectionate din tesaturi naturale: bumbac sau in. Cu ajutorul acestor textile dormitorul tau va deveni un spatiu plin de caldura, in care te vei retrage cu bucurie in fiecare seara.

5. Baldachin din perdele diafane

De mica visez la un pat cu baldachin si desi stiu ca este un vis la indemana oricui, nu stiu de ce nu-mi fac timp sa-l transpun in realitate. Pe langa faptul ca este un element decorativ cu impact vizual spectaculos, baldachinul are puterea de a-i imprima unui dormitor senzatia de caldura iarna si de racoare vara. Totul este sa alegi corect panza din care vei confectiona acest accesoriu decorativ pentru dormitorul tau. Cel mai potrivit, discret si frumos, in opinia mea, este voalul alb, simplu sau un alt material similar lui.

Daca ai la indemana o perdea alba sau crem din voal subtire si transparent pe care nu ai unde sa o folosesti, fa-ti timp si transform-o intr-un baldachin. Pentru realizarea acestui proiect iti va mai trebui o sarma groasa si solida din care sa confectionezi un inel pe care va trebui sa-l fixezi pe tavan, deasupra patului. Perdeaua (care trebuie sa fie suficient de lata si de lunga) va imbraca inelul din sarma si va cobori in jos, imbracand patul intr-o aura diafana care te va invalui ajutandu-te sa te adancesti in cel mai dulce somn. Iar daca ti se pare complicata ideea cu confectionarea inelului, apeleaza la obisnuita sina pentru perdele, pe care o poti fixa pe tavan, deasupra patului, in linie dreapta, in forma literei U sau sub forma a doua linii paralele, dispuse la distanta una de cealalta.

Sursa foto: Novate


Share on Google+8Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii