Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Inainte si dupa – transformarea unei case modeste intr-o locuinta moderna


1-living casa inaine de renovare



Cred ca nimic nu poate fi mai convingator decat o colectie de imagini realizate inainte si dupa renovarea si reamenajarea unei locuinte. Cand vezi cu ochii tai cum arata inainte de redecorare si cat de schimbata este apoi, datorita finisajelor si mobilierului nou, realizezi cat de simplu este sa transformi radical un spatiu, imprimandu-i parca si o alta stare de spirit, o stare care te energizeaza si pe tine.


In plus, imaginile realizate inainte si dupa renovarea completa a unei locuinte vorbesc de la sine si nu au nevoie de prea multe completari. Altfel spus, sunt mai mult decat graitoare. Casa pe care o poti vedea in galeria foto de mai jos a fost renovata in totalitate, inclusiv demisolul, iar proprietarii ei au afisat imaginile de dinainte si de dupa transformare pe blogul personal, A and B Stories, iar isprava lor a devenit rapid cunoscuta internautilor din intreaga lume. Dar hai sa vezi si tu ce treaba minunata au facut!

Schimbare radicala de stil

In 2007, cand au cumparat casuta, aceasta avea una aer invechit, sters si deloc potrivit personalitatii si stilului de viata al tinerilor Adriane si Billy, cei doi proprietari care visau, ca orice alt cuplu tanar, sa-si mareasca familia cu cativa copii. Asa ca imediat ce s-au mutat au inceput sa renoveze camera dupa camera. Si chiar daca lucrarile s-au intins pe durata catorva ani, tinerii s-au ingrijit sa pastreze acelasi stil de amenajare si chiar aceeasi paleta cromatica in toate incaperile, obtinand in final un camin armonios, cu un aspect modern si unitar.


In locul tonurilor de maro, Adriane si Billy au optat pentru combinatia moderna de alb si negru specifica stilului Scandinav, combinatie care desi pare severa la prima vedere, i-a indus decorului un aer modern si tineresc.

Negrul in amenajarea spatiilor mici

In mod placut m-a surprins alegerea tanarului cuplu de a zugravi in negru portiuni destul de ample de perete, in pofida dimensiunilor mici ale incaperilor din casa. Pana si peretii bucatariei au fost pictati in negru, fapt ce scoate in relief mobila alba cu design simplu. Nu stiu sigur, dar banuiesc ca pe peretii bucatariei a fost aplicata vopsea cu efect de tabla de scris, o alegere obisnuita pentru amenajarile in stil scandinav utila pentru cei care obisnuiesc sa-si noteze liste de cumparaturi, retete sau numere de telefon pe tot felul de biletele. Si pentru ca tot m-am oprit asupra acestei incaperi, te rog sa observi si ca mobila veche a fost pastrata, dar datorita noii culori a peretilor pare acum cu totul alta.

Poate ai remarcat si tu ca negrul, ca multe alte culori inchise, de altfel, este evitat in amenajarea spatiilor mici, din teama de a nu le micsora si intuneca si mai mult. Exemplul din imaginile de mai jos este dovada ca toate aceste culori, in frunte cu negrul, pot fi folosite si in decorarea camerelor mici, cu conditia sa fie contrabalansate de suficiente suprafete in nuante deschise, chiar albe. Daca vrei sa-ti decorezi locuinta intr-un mod atipic, care va fi cu certitudine admirat de rudele si prietenii care iti vor calca pragul, fa-ti curaj sa folosesti si o culoare inchisa pentru pereti. Insa nu exagera si incearca sa nu pierzi simtul masurii. Iar ca sa te inspiri in acest demers, te invit sa citesti urmatoarele articole: Amenajarea unui dormitor mic in culori inchise si Pardoseli de culoare inchisa in decorul casei – cum le asortam?

Mobilier si accesorii de serie, asortate cu grija

Daca ai intrat macar o data in viata intr-un magazin Ikea sau ti-a trecut prin mana macar un catalog de-al retailerului suedez vei recunoaste cu usurinta multe dintre piesele de mobilier si accesoriile decorative folosite in amenajarea casei tinerilor Adriane si Billy. Cumparand cea mai mare parte a elementelor decorative de la acelasi producator, eventual chiar din aceeasi colectie, e mai usor sa compui un decor armonios si bine echilibrat.

Asa a fost alcatuit si decorul casei din galeria foto de mai jos: dupa ce proprietarii s-au decis asupra stilului de amenajare si asupra culorilor de baza, le-a fost foarte usor sa aleaga accesoriile si piesele de mobilier. Si chiar daca toate au fost cumparate pe rand, in timp, vizitarea aceluiasi magazin i-a ajutat sa construiasca o atmosfera placuta, cu obiecte placute ochiului, asortate cu gust.

sursa foto: aandbstories.com


Share on Google+3Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

cornelia delia in septembrie 1st, 2015

Spectaculos! Intr-adevar, albul si negrul, raman culorile suverane, pe care le poti combina in mod excellent intre ele, obtinand efecte decorative elegante, rafinate si in acelasi timp, de o prospetime revigoranta. Totul este placut, dar dormitorul e superb!

Victoria in septembrie 1st, 2015

Nu-i asa, Cornelia? Si mie mi-a placut dormitorul cel mai mult si ma bucur ca ti-a placut si tie :)

cornelia delia in septembrie 1st, 2015

Revin cu o completare. Desigur, pentru a crea un astfel de ambient, nu numai culorile isi spun cuvantul, ci si calitatea mobilierului. Astfel ca cei mai multi dintre noi, nu pot decat sa spuna: imi place, dar nu-mi permit! Iar un compromis cu o mobila ieftina, nu cred ca are acelasi efect ca cel din imaginile locuintei pe care ati prezentat-o. Din pacate!

alma balan in septembrie 1st, 2015

Mie imi place foarte mult livingul. Sunt adepta canapelei negre pentru spatii mici daca este incadrata de pereti si mobila alba. Eu insami am livingul astfel organizat doar ca am adaugat si cateva nuante de nuc natur alaturi de alb si negru. Pentru cazul de fata as fi optat insa, in locul tabloului lung in 3 piese in tonuri de negru din living, pentru mai multe tablouri de dimensiuni diferite organizate nu liniar ci nesimetric. Tablourile pot fi cu imagini b&w sau chiar in nuantele parchetului. Ideea mea este de a sparge putin imaginea de locuinta din reviste, de simetrie si de a oferi putin din haoticul de zi cu zi. Sa ne auzim cu bine!

stela in septembrie 2nd, 2015

Singurul loc care nu-mi place ,este fostul loc de luat masa ,transformat in birou

Victoria in septembrie 4th, 2015

@ Cornelia: Ai perfecta dreptate! Pentru a cata oara? Dar mobila din imaginile de mai sus este achizitionata in mare parte de la arhicunoscutul retailer suedez, unde gasesti multe piese frumoase la preturi rezonabile.

@ Alma Balan: imi plac foarte mult completarile tale si cred ca inteleg ce vrei sa spui. Nici eu nu sunt adepta simetriei perfecte pentru ca de multe ori imi induce starea de rigiditate. Multumim pentru comentariu!

@ Stela: probabil ca in noua configurare s-a decis ca este mai multa nevoie de un spatiu de lucru decat de un loc suplimentar de luat masa, tinerii proprietari fiind multumiti de locul de luat masa din bucatarie :)

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii