Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

10 variante de amenajare a unei mansarde


1-idei amenajare dormitor in alb si vernil in mansarda



Nu cred ca exista persoana careia sa nu-i placa mansardele, acele spatii izolate, ascunse sub acoperisul casei, in care domneste linistea desavarsita si care te indeamna sa visezi.


Recunosc ca si mie imi plac nespus de mult, chiar daca singurele ocazii de a ma bucura de timpul petrecut intr-un astfel de spatiu sunt mini-vacantele de la munte. Si pentru ca e sfarsit de saptamana si nu ma pot gandi decat la relaxare, am zis ca e momentul ideal pentru un exercitiu de imaginatie, sa gasim cat mai multe variante de amenajare a unei mansarde. La treaba, asadar!

1. Dormitorul sub acoperisul casei

Cea mai simpla si comuna idee – de aceea am si decis sa incep cu ea – este amenajarea unui dormitor in mansarda. Tavanul inclinat si peretii scunzi asigura un soi de intimitate pe care nu-l poti intalni intr-o camera cu forma obisnuita. Configurarea unei camere destinate somnului si odihnei intr-un spatiu cu forma atipica nu este complicata: patul se integreaza perfect in portiunea cea mai joasa a acestei incaperi, iar dulapul de haine in zona cu peretele cel mai inalt. Iar daca spatiul iti permite, amenajeaza in imediata apropiere a dormitorului si o baie. Cu putina imaginatie si un buget pe masura poti proiecta mobila la comanda, care sa se plieze perfect dimensiunilor acestui spatiu.


Inspira-te de aici: Povestea unui dormitor romantic cu accente rustice din mansarda si de aici Dormitoare la mansarda. Idei de amenajare.

2. Camera copiilor

Daca ai unul sau mai multi copii, fa-le o bucurie si amenajeaza-le o camera in mansarda casei. Desigur ca pentru asta trebuie sa te asiguri ca acest spatiu este bine izolat si foarte luminos, intrucat cei mici isi vor petrece aici nu doar noptile, ci si tot timpul liber, jucandu-se si facandu-si temele.

3. O camera de joaca cu vedere la cerul albastru

Iar daca cei mici au deja camerele lor, ii poti da mansardei destinatia de spatiu de joaca. Doteaza incaperea situata sub acoperisul casei cu pernute decorative de podea, cu cutii si cosuri in care copiii isi vor putea organiza jucariile, cu unul sau doua hamace sau fotolii suspendate si cu masute si scaunele potrivite pentru jocurile de masa. Prescolarii, dar si copiii mai mari ar aprecia cu siguranta un perete zugravit cu vopsea cu efect de tabla de scris pe care sa poata desena in voie. Si daca nu ai nimic impotriva, poti monta intr-un colt si un televizor, iar in fata lui poti aseza o canapea sau doua fotolii.

4. Camera de relaxare din mansarda casei

Si adultii sunt niste copii mai mari. Pornind de la aceasta idee poti sa amenajezi o minunata camera de relaxare in mansarda careia nu-i gaseai pana acum nicio utilitate. Una sau doua canapele confortabile, un televizor cu ecran mare si o statie audio, o masa de poker, o masa de biliard, un minibar aprovizionat cu bauturile tale preferate – iata doar cateva dintre elementele care te vor ajuta sa creezi un spatiu in care vei petrece seri de neuitat alaturi de cei mai apropiati prieteni. Iti imaginezi cum e sa ai o atfel de incapere in propria casa?

5. O biblioteca si un spatiu destinat lecturii

Daca te numeri printre pasionatii de citit si detii deja o colectie impresionanta de carti, cu siguranta nu vei regreta daca iti vei transforma mansarda intr-o biblioteca. Linistea pe care o ofera acest spatiu este ideala pentru momentele in care simti nevoia sa te afunzi in lectura, departe de lumea agitata.

Proiecteaza rafturi pe cativa dintre peretii mansardei si asaza intr-un colt bine luminat o canapea confortabila dotata cu cateva pernute moi si o patura pufoasa si te vei alege cu cel mai frumos si placut loc de lectura pe care si-l poate dori cineva. Pentru orele de dupa lasarea intunericului, ar trebui sa montezi un lampadar, o veioza sau o aplica in apropierea coltisorului de citit.

7. Biroul din mansarda – pentru cei care muncesc de acasa

Chiar daca muncesti de acasa ai nevoie de anumite conditii, prima si poate cea mai importanta dintre ele fiind linistea necesara concentrarii. Acest lucru presupune ca biroul in fata caruia iti desfasori activitatea sa fie amplasat intr-un spatiu izolat de restul casei. Si ce alt loc poate fi mai potrivit si mai linistit decat o mansarda?

8. Bucataria de sub acoperisul casei

Ceva mai neobisnuita, aceasta idee de amenajare a unei mansarde este potrivita mai ales pentru apartamentele situate la ultimul nivel al unei case sau pentru casele construite pe teren in panta, cum este si cea din articolul urmator: Amenajarea unei bucatarii in mansarda. Un proiect pur si simplu spectaculos! Dar sunt si situatii in care oamenii recurg la aceasta solutie din simpla dorinta de a avea o casa altfel, configurata intr-un mod inedit sau cand casa este formata din doua nivele – parter si demisol – caz in care bucataria si livingul ocupa nivelul superior.

Stii care este principalul avantaj al bucatariilor amenajate in mansarda? Neavand unde sa urce, mirosul de mancare nu se mai raspandeste in intreaga casa. Cat despre cum arata, ce poate fi urat intr-o camera luminoasa, spatioasa si cu tavan inclinat?

9. Amenajarea baii in mansarda

Pe aceasta tema am scris, in urma cu mai bine de un an, un articol ilustrat cu o galerie foto compusa din 16 imagini mai mult decat sugestive. Il poti citi si rasfoi aici: Baia din mansarda. Idei de amenajare in 16 imagini.

O baie in mansarda poate fi mai mult decat un grup sanitar obisnuit. Daca dispui de un buget generos, poti sa-ti amenajezi sub acoperisul casei un adevarat spa, cum vezi in filme: cu o cada jacuzzi, cu o sauna, cu o cabina de dus spatioasa, cu o masuta de toaleta si chiar cu cateva aparate de fitness.

10. Dressingul – visul oricarei femei

Sunt convinsa ca ideea amenajarii unui dressing in mansarda iti va pica cu tronc. Imagineaza-ti numai cum e sa ai un spatiu numai al tau, intesat cu dulapuri in care fiecare rochie, camasa, pereche de pantofi isi are propriul loc. Si ca sa fie tacamul complet, pe langa dulapurile asezate de jur imprejurul incaperii, ar trebui sa mai montezi o oglinda mare, o masuta de toaleta si o canapea. Cateva idei de configurare a unei astfel de incaperi gasesti aici: 15 modele de dressing – IMAGINI.

Sursa foto: Arhitecture Art Designs


Share on Google+3Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

Tepes Cristian in octombrie 20th, 2015

Buna
Sunt abonat pe mail la revista dvs .
Pot sa postez unele articole in blogul meu cu trimitere la sursa http://www.casadex.ro/?
Ma intereseaza daca este o lege sau niste explicatii detailate despre – Podul mansardabil .Va multumesc si succes in continuare!

Andrei in octombrie 20th, 2015

Buna ziua. Nu este nicio problema daca adaugati link activ catre articol in casadex.ro

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii