Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Iata culorile primaverii 2016 in amenajarile interioare si in vestimentatie


1-accente roz prafuit Rose Quartz Pantone decor dormitor



In lumea modei, dar si in domeniul amenajarilor interioare se stie deja ce culori se vor purta incepand cu primavara lui 2016 si asta pentru ca Pantone – autoritatea mondiala in domeniul culorilor a anuntat, ca de obicei, cele 10 culori vedeta pentru anul viitor, urmand ca in scurt timp sa anunte si culoarea anului 2016.


Pana se va decide culoarea anului 2016 avem timp sa ne familiarizam cu cele 10 culori care vor invada in scurt timp magazinele de haine, incaltaminte, mobilier si decoratiuni, semn ca este momentul pentru o schimbare de garderoba si de decor, desigur.

Culori dulci, calde si optimiste

Directorul Executiv al Institutului Culorii Pantone, Leatrice Eiseman, spune ca cele 10 culori alese pentru sezonul urmator sunt menite sa ne transpuna intr-un loc insorit si plin de fericire, care ne va ajuta sa ne exprimam adevarata personalitate.


Paleta cromatica a anului 2016 este inspirata de lumea artei, iar culorile care o compun sunt extrem de calde, calme si prietenoase, avand un impact relaxant asupra psihicului uman. Si culmea este ca sursa de inspiratie a fost gasita in opera unor pictori renumiti pentru lucrarile pline de linii si forme severe, dar si de culori indraznete si chiar stridente, precum Henri Matisse, Pablo Picasso sau Frank Stella. Astfel, culorile vibrante si puternice sunt imbinate armonios cu tonuri naturale, relaxante si cu efect linistitor.

O paleta cromatica unisex

Culorile care vor domina colectiile vestimentare si decorative in primavara anului 2016 se potrivesc deopotriva femeilor si barbatilor, asa ca nu vom remarca diferente notabile intre colectiile pentru barbati si cele pentru femei. Pana si cele mai feminine dintre cele 10 nuante anuntate – Rose Quartz si Peach Echo – fiind extrem de usor de integrat in garderoba masculina, prin asocierea cu nuante precum bleul Serenity sau griul Lilac Gray. Dar iata cateva cuvinte despre fiecare dintre cele 10 culori si recomandarile de asortare a fiecareia dintre ele:

– Rose Quartz – comparata cu bobocii de floare, cu un apus de soare si cu obrajii imbujorati – aceasta culoare suava este extrem de convingatoare si in acelasi timp blanda, indemnandu-ne sa reflectam asupra naturii inconjuratoare. Poate fi asortat cu bleul Serenity, bleul fresh Limpet Shell si griul Lilac Gray si poate fi folosita in amenajarea dormitoarelor, a bailor sau in accentuarea unor livinguri romantice.

– Peach Echo – este o interpretare mai blanda a nuantelor de portocaliu care au cunoscut popularitatea in ultimele sezoane. Aceasta tonalitate de portocaliu este mult mai prietenoasa si mai calda, fiind asadar o alegere potrivita pentru cei care indragesc portocaliul si nuantele lui si vor sa-l introduca in amenajarea propriei locuinte. La fel ca predecesoarea sa si Peach Echo face casa buna cu Lilac Gray, Limpet Shell si Serenity, trei culori pe care le vei regasi in lista de astazi, insa ceva mai jos.

– Serenity – o nuanta de albastru care are un fantastic efect calmant si care poate contribui la reinstaurarea linistii pana si in cele mai turbulente momente ale existentei noastre este ideala pentru amenajarea si decorarea unor dormitoare orientate spre sud. Aceasta nuanta de albastru poate fi asortata cu cele doua culori enumerate mai sus, dar si cu galbenul Buttercup sau cu Snorkel Blue, despre care o sa-ti vorbesc in continuare.

– Snorkel Blue – spre deosebire de predecesoarea sa pastelata, Snorkel Blue este o nuanta intensa si totusi placuta de albastru, inspirata fiind de lumea marilor, fiind asadar ideala pentru conturarea unui interior amenajat in stil maritim. Poate fi asortata cu Peach Echo, cu Buttercup si cu Iced Coffee.

– Buttercup – si pentru ca paleta recomandata pentru primavara lui 2016 trebuia sa contina si o culoare mai puternica, mai stridenta sau hai sa-i spunem mai curajoasa, in echipa a fost cooptat Buttercup – o nuanta intensa si totusi deloc agresiva de galben, menita sa ne poarte cu gandul in locuri insorite si vesele. Aceasta tonalitate de galben poate fi aleasa atat pentru amenajarea camerei unui copil, cat si in calitate de accent cromatic in livingurile decorate in nuante de gri sau de bleu, facand echipa buna cu Serenity, Snorkel Blue si Lilac Gray.

– Limpet Shell – o nuanta acvatica de bleu cu vaga tenta verzuie, Limpet Shell este extrem de clara si limpede, fiind ideala pentru amenajarea unei bai moderne minimaliste, dar si pentru accentuarea subtila a unui decor minimalist alb caruia ii va imprima o doza consistenta de prospetime si liniste. In asociere cu Iced Coffee, Rose Quartz si Peach Echo aceasta tonalitate de bleu devine parte a unui cocktail energizant si revigorant.

– Lilac Gray – o nuanta placuta de gri cu tenta violet, Lilac Gray este cea care poate fi folosita in calitate de culoare de baza menita sa accentueze si sa scoata in evidenta toate celelalte culori ale paletei cromatice anuntate de Pantone in aceasta toamna. Pe langa nuantele mentionate anterior, griul purpuriu poate fi asortat si cu rosul Fiesta sau cu verdele Green Flash, dar si cu bejul Iced Coffee.

– Fiesta – nu putea sa lipseasca macar o nuanta a indragitului rosu din selectia cromatica pentru sezonul de primavara-vara a anului urmator. Si iata ca paleta cromatica a fost completata de rosul Fiesta – o nuanta puternica si vibranta cu o vaga tenta galbena, care sare in ajutorul nuantelor „cuminti” aducandu-le un plus de vigoare si energie. Aceasta culoare este ideala spre a fi folosita in calitate de accent cromatic in decoruri neutre si, daca se doreste, poate fi completata cu elemente in nuante de bleu Limpet Shell, Snorkel Blue sau Green Flash.

– Iced Coffee – o nuanta placuta de cafea cu gheata, o tonalitate neutra, ideala pentru a fi utilizata in calitate de nuanta de baza in diverse tinute sau decoruri, poate fi asortata cu usurinta atat cu toate celelalte culori din paleta cromatica propusa de Institutul Pantone pentru anul urmator, cat si cu multe altele. Daca te numeri printre admiratorii nuantelor de maro, alege Iced Coffee pentru a-ti transforma locuinta intr-un camin primitor si relaxant.

– Green Flash – ultima de pe lista de astazi este o nuanta de verde radiant inspirata de natura din care se „hranesc” cu idei tot mai multi designeri vestimentari specialisti in amenajarile interioare. O nuanta minunata care poate fi folosita atat pentru accentuarea unor suprafete ample (un perete din living sau din dormitor, de pilda), cat si in calitate de accent cromatic, sub forma elementelor decorative: textile, corpuri de iluminat, tablouri etc. Iar daca nu stii cu care dintre nuantele de mai sus o poti asorta, te ajutam noi: cu Snorkel Blue, cu Serenity si cu Limpet Shell – adica cu toate nuantele de albastru ale paletei care va domina in foarte scurt timp podiumurile si magazinele din lumea intreaga.

Sursa foto: Institutul Pantone


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

Maria Burlacu in decembrie 5th, 2015

Buna ziua. Daca se poate, va rog o parere- pentru un salon de 35 m patrati, foarte luminos, geamuri culoarea wenghe, ar merge peretii argintii?Si, de unde as putea procura vopseaua? Pardoseala -la culoarea geamurilor, sau putem sa ne jucam cu nuante de gri? Multumesc.

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii