Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Transformarea logiei sau balconului in spatiu locuibil sau cum iti poti mari apartamentul


1-exemplu unire balcon cu livingul apartamentului



Cand stai la curte si constati ca spatiul locuibil nu mai corespunde nevoilor familiei tale, iti poti extinde casa destul de simplu, ridicand una sau mai multe camere in continuarea celor existente. Cand locuiesti la bloc singura solutie ramane transformarea balconului sau a logiei intr-o prelungire a camerei alaturate.


Priveste balconul sau logia apartamentului sau garsonierei tale ca pe o posibilitate de a obtine o camera in plus sau macar o extindere a unei incaperi, ca pe un spatiu in care poti amenaja un spatiu de relaxare, un loc de luat masa, un mini dormitor, un birou sau un spatiu de joaca pentru cei mici.

Adapteaza-te in functie de nevoile tale si ale familiei tale

Chiar daca balconul tau este foarte mic si nu masoara mai mult de 1,5-2 mp, e bine sa stii ca acest spatiu poate fi valorificat in favoarea ta si a celorlalti membri ai familiei tale. Iar daca te intrebi ce ai putea amenaja intr-o suprafata atat de mica, iti voi spune ca ai cel putin cateva optiuni pe care ar trebui sa le iei in calcul: poti muta acolo biroul, masuta de toaleta, doua fotolii sau chiar o masa ingusta si cateva scaune, eliberand astfel cativa metri patrati din interiorul camerelor.


Citeste si: Dormitorul amenajat in balconul apartamentului. Solutii si idei.

Desigur ca daca locuiesti intr-un apartament spatios, amenajat in stil minimalist, unde lipsa de spatiu nu reprezinta o problema acuta, transformarea balconului sau a logiei intr-o incapere locuibila este departe de a fi o prioritate. Insa daca te numeri printre cei care nu stiu cum sa mai distribuie mobilierul pentru a obtine un camin aerisit, confortabil si practic, o astfel de modificare devine, poate, singura solutie de extindere a spatiului locuibil.

Decizia de transformare a balconului trebuie luata in functie de camera alaturata acestuia, dar si de nevoile tale si a celor dragi. Nu poti amenaja in logie un loc de luat masa decat daca aceasta are iesire directa din bucatarie sau din living. Daca aceasta este alaturata dormitorului o poti transforma intr-un birou, intr-un spatiu de lectura sau intr-un loc destinat ingrijirii personale, unde poti aseza o masuta de toaleta, un fotoliu si unde poti proiecta cateva dulapuri scunde, in care sa pastrezi o parte dintre haine si alte obiecte personale.

O bucatarie mai mare, impartita in zone de activitate

Chiar daca nu putem spune ca multe dintre apartamentele din blocurile vechi au camere mari, in cele mai multe cazuri cea mai mica dintre incaperi este bucataria. Ca sa te poti misca in voie in timpul prepararii mancarii si sa poti servi masa in acelasi spatiu ai nevoie de mai mult de 5-6 metri patrati. O bucatarie de dimensiuni rezonabile porneste de la cel putin 8-9 mp.

Daca bucataria ta este prea mica pentru nevoile tale, dar are iesire directa intr-un balcon, poti rezolva lipsa de confort prin unirea celor doua spatii. Despre toate etapele pe care trebuie sa le parcurgi intr-un asemenea demers am scris aici: Extinderea si amenajarea unei bucatarii in balconul alaturat. Insa ar fi bine sa stii ce anume vrei sa muti in viitoarea prelungire a bucatariei, inainte de a incepe demolarea peretelui despartitor si finisarea logiei sau balconului alaturat. Pentru ca lucrurile se simplifica daca te gandesti doar la amenajarea unui loc de luat masa, in timp ce daca ai de gand sa muti in balcon aragazul sau chiuveta, trebuie sa iei in calcul si modificarea traseelor de gaze si apa, ceea ce implica alte eforturi financiare si nu numai.

Cat despre cum sa finisezi si sa decorezi un balcon sau o logie transformata in prelungirea spatiului locuibil din apartamentul tau, trebuie sa te ingrijesti ca noua incapere sa respecte stilul si cromatica spatiului alaturat. In acest fel vei obtine un decor echilibrat si armonios. Imaginile de mai jos sunt cateva exemple in acest sens si le poti folosi pentru a te inspira.

Sursa foto: Novate


Share on Google+2Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

cornelia delia in decembrie 16th, 2015

Spatiu mai mult si un efect architectural deosebit.

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii