Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Cum poti transforma o scara veche intr-un obiect decorativ pentru casa


1-transformare a scarilor vechi in decoratiuni pentru casa



Te-ai fi gandit ca o scara veche din lemn poate fi transformata intr-o piesa de mobilier sau intr-un obiect decorativ pentru casa ta? Si nici macar nu trebuie sa te pricepi prea mult la manuirea uneltelor. Iti trebuie doar putin timp liber, destula imaginatie si o slabiciune pentru proiectele DIY.


Refolosirea obiectelor vechi si transformarea acestora in ceva cu totul nou este o practica la moda in ultima vreme. O stim sub denumirea de reciclare. Reciclarea te ajuta nu doar sa readuci la viata diverse obiecte aparent inutile, ci iti ofera si satisfactia de a fi creat ceva unic cu propriile maine. Mai jos vei gasi mai multe idei de transformare a unei banale scari din lemn intr-un element decorativ si util pentru casa ta.

Corpuri de iluminat cu stil

Daca vrei sa-ti decorezi casa cu un corp de iluminat deosebit si ai la indemana o scara veche din lemn, aloca-ti cateva ore din timpul liber si transform-o intr-o lustra unicat. Poti infasura in jurul scarii vechi o instalatie de brad sau poti agata de ea cateva felinare frumoase cu lumanari aprinse in interior. Agata apoi noua lustra deasupra locului de luat masa din living, din bucatarie sau de pe terasa casei si bucura-te de creatia propriilor maini.


Polite si etajere DIY pentru organizarea baii

Ai observat cat de scumpe sunt suporturile pentru prosoape? Si nu ma refer la cele din banalul plastic alb, ci la cele mai rezistente si cu un design deosebit. In loc sa cheltuiesti o avere pe acceste accesorii, confectioneaza-le chiar tu dintr-o scara veche. Cea mai simpla varianta este sprijinirea scarii de unul dintre peretii baii, treptele acestea devenind instantaneu excelente suporturi pentru prosoape.

Daca insa ai nevoie de o etajera pe care sa-ti aranjezi toate maruntisurile specifice baii, monteaza cate o polita pe fiecare treapta a scarii, iar apoi fixeaza noua etajera de perete. Poti obtine acelasi efect si cu ajutorul unor cosuri metalice montate pe fiecare dintre trepte, asa cum se arata intr-una dintre imaginile de mai jos. Aceasta mica piesa de mobilier DIY iti va asigura destul spatiu pentru depozitarea si organizarea prosoapelor, cosmeticelor si accesoriilor din baie.

O scara mai scurta poate fi transformata intr-o tava-suport pe care o vei putea utiliza pentru a depozita buretii, sampoanele si accesoriile de care ai nevoie atunci cand faci baie in cada.

Decoratiuni DIY din scari vechi in amenajarea bucatariei

Ca sa vezi cat de versatila poate fi o scara veche, cu siguranta nu vei mai vrea sa o arunci. In bucatarie, de pilda, o scara agatata cu ajutorul unor lanturi metalice de tavan, poate deveni un excelent suport pentru oale, cratite si tigai, asa cum intalnesti adesea in bucatariile rustice sau in cele amenajate in stil Provence, Vintage, Scandinav sau Shabby Chic.

Scarile vechi mai pot fi transformate in niste etajere frumoase in care poti aseza diverse vase si accesorii de bucatarie. Pentru asta insa va trebui sa montezi pe fiecare dintre treptele acestora cate o polita.

Scarile vechi in decorul livingului si dormitorului

Si livingul poate fi infrumusetat cu ajutorul scarilor vechi din lemn. Acestea pot fi transformate in etajere sau biblioteci pentru carti, reviste si diverse accesorii sau pot fi folosite in calitate de polite decorative DIY pe care iti vei putea expune fotografiile sau tablourile preferate.

In dormitor, in schimb, o scara de lemn poate deveni un suport pentru umerase cu haine sau chiar un pantofar (vezi imaginile 13 si 14). Dar ai putea sa o folosesti si in calitate de ornament pentru a decora peretele de la capul patului.

Suporturi pentru ghivecele si jardinierele cu flori

Iar daca ti-e teama ca o scara veche nu va arata bine in asociere cu piesele de mobilier din interiorul locuintei tale, nu te grabi sa o arunci. Scoate-o afara, pe terasa sau in balcon si transform-o intr-un suport pentru ghivecele si jardinierele cu flori. Sunt convinsa ca rezultatul iti va fi pe plac atat pentru ca arata bine, cat si pentru ca te va ajuta sa grupezi mai multe plante de apartament intr-o zona restransa, economisind astfel spatiu pentru alte decoratiuni si piese de mobilier.

Sursa foto: FabArtDIY


Share on Google+4Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii