Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Cum sa ai o gradina infloritoare din primavara pana in toamna


1-grup de flori colorate decor gradina



Pentru a avea o gradina frumoasa, armonioasa, colorata si infloritoare din martie si pana in noiembrie trebuie sa stii in ce perioada infloreste fiecare planta, ce dimensiuni are la maturitate, ce culoare si marime au inflorescentele ei, ce tip de sol prefera si daca ii place umbra sau soarele.


Gradinaritul este o arta, iar pentru cei aflati la inceput de drum este mai mult decat atat, este un adevarat mister. Informatiile de mai jos te vor ajuta sa compui unele dintre cele mai reusite combinatii florale pentru a obtine o gradina asemanatoare celor vazute in albumele de peisagistica, astfel incat sa te poti bucura de frumusetea florilor din primavara, pana toamna tarziu.

Alegerea florilor

Teoretic, cu cat mai mic este lotul de teren pe care vrei sa-l umpli cu flori, cu atat mai putine plante poti inghesui pe suprafata lui. Practic insa nu este asa. Cu atat mai mic este lotul, cu atat mai mult ar trebui sa te preocupe subiectul plantarii comasate a mai multor soiuri care vor inflori succesiv, din primavara si pana in ultimele luni ale toamnei.


Astfel ca poti planta in acelasi colt al gradinii soiuri ce infloresc imediat dupa topirea zapezii (bulbi de narcise, lalele, zambile, frezii, branduse, lacramioare si alte flori de primavara), dar si soiuri care iti vor infrumuseta gradina pe toata durata verii (amarant, nalbe, margarete, hortensii, trandafiri, carciumarese, zinnia, craite, liatris etc). Pentru a completa tabloul, nu uita sa plantezi si o serie de flori de toamna: delphiunium, dalii, ochiul boului, echinacee, salvie, crizanteme, gladiole etc.

Plantarea florilor in functie de inaltime si culoare

Pentru a realiza o gradina armonioasa trebuie sa-ti faci un plan bine pus la punct, stabilind de la bun inceput locul in care vei planta fiecare floare. Ca sa-ti fie mai usor sa vizualizezi intregul ansamblu floral ar fi indicat sa desenezi o schita de plantare. Pentru a te bucura de acelasi aranjament mai multi ani la rand, este recomandat sa alegi plante si flori perene care vor rasari in acelasi loc an dupa an. Dar iata si cateva reguli de care ar trebui sa tii cont atunci cand vei stabili pozitia fiecarei plante:

Daca locul pe care vrei sa-l umpli cu flori se afla in mijlocul gradinii, ar trebui sa te asiguri ca centrul compozitiei va fi ocupat de plante inalte. Acestea pot fi atat plante cu flori (nalba, amarant, liliacul de vara, floarea soarelui ornamentala etc), cat si plante cu frunzis decorativ, asa cum sunt tufele de iarba decorativa Panicum Virgatum, de pilda. Dar un astfel de aranjament poate fi realizat si in jurul unui arbust ornamental sau a unui copac spectaculos din gradina.

Daca insa ti-ai propus sa realizezi o compozitie florala intr-un colt al curtii, undeva in apropierea unui zid sau a unui gard, ar trebui sa plantezi florile inalte lipite de zidul sau gardul respectiv. Si daca tot exista un suport solid, poti incepe aranjamentul cu niste plante cataratoare cu flori: trandafir catarator, clematis sau Akebia quinata sau Vita de ciocolata.

Plantele si florile scunde trebuie plantate la marginea rondului, pozitie care le va oferi vizibilitatea si lumina necesare. Astfel ca in cazul unui sector pozitionat in mijlocul gradinii, plantele inalte vor fi inconjurate de cele mai scunde, trecerea de la un nivel de inaltime la altul facandu-se lin, in trepte, ultimul sir putand fi compus din plante taratoare.

Atunci cand alegi soiurile de flori pe care le vei include intr-un rond, nu scapa din vedere importanta asortarii cromatice a acestora. Oricat de mult ti-ar placea florile albe, de pilda, nu ezita sa le accentuezi frumusetea cu ajutorul unor pete de culoare. O combinatie reusita este cea obtinuta din alaturarea florii miresei cu macii rosii. Iti garantez ca o gradina plina cu palcuri de flori colorate iti va bucura simturile!

In acest fel, pe masura ce se vor perinda anotimpurile, gradina ta isi va schimba aspectul de la o luna la alta ramanand mereu frumoasa, ingrijita si plina de culoare. Desigur ca tu ar trebui sa ai mereu grija sa cureti micul tau coltisor inflorit de plantele uscate pentru a le permite urmatoarelor sa se dezvolte nestingherite.

Sursa foto: 6Sotok


Share on Google+2Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii