Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Idei de amenajare si decorare a mesei festive de Pasti


1-idee de aranjare si decorare a mesei de Pasti



Dincolo de semnificatia religioasa a sarbatorii Pascale, trebuie sa recunoastem ca multi dintre noi asteptam aceasta zi cu nerabdare pentru bucuria adusa de reunirea familiei in jurul mesei festive.


Friptura de miel, drobul, cozonacul, pasca si alte bucate traditionale specifice acestei sarbatori ne umplu casele de arome imbietoare si de la mic la mare, asteptam cu nerabdare momentul in care ne vom aseza in jurul mesei si vom ciocni oua rosii urandu-ne „Hristos a Inviat!” Si pentru ca mai sunt doar cateva zile pana la Invierea Domnului, este momentul sa te gandesti si la felul in care vei orna si decora masa de Pasti, in jurul careia vei sarbatori alaturi de cei dragi. Noi ti-am pregatit cateva idei din care te poti inspira.

In ton cu atmosfera casei

Aranjarea si decorarea unei mese festive presupune achizitionarea textilelor, vaselor si accesoriilor potrivite. Daca vrei sa-ti bucuri invitatii de o masa frumos aranjata, asigura-te ca in prima zi de Pasti vei avea pregatite o fata de masa calcata, cateva servete asortate si un numar suficient de farfurii, pahare si tacamuri.


Poti cumpara o fata de masa sau un napron cu tematica pascala – in aceasta perioada pot fi gasite in majoritatea magazinelor – dar poti folosi si o fata de masa alba sau in orice alta culoare doresti, cata vreme aceasta se potriveste cromatic cu incaperea in care vei servi masa festiva. Altfel spus, daca principala culoare de accent a camerei este albastrul, poti cumpara o fata de masa alba si sa o accesorizezi cu servete albastre. Desigur ca si culoarea si modelul farfuriilor trebuie sa corespunda modelului de fata de masa ales. Despre alegerea farfuriilor poti afla mai multe de aici: Vesela de bucatarie – cum alegi farfuriile potrivite.

Aranjamente decorative din oua vopsite si flori

Probabil ca ouale rosii – simbolul sarbatorii Invierii Domnului – sunt principalul element al mesei de Pasti. De aceea ai putea sa le introduci si in micile aranjamente decorative ale mesei festive. Un cosulet impletit plin cu oua rosii sau divers colorate poate fi suficient pentru inveselirea si infrumusetarea mesei. Daca insa vrei ceva mai complex, creeaza unul, doua sau mai multe mici aranjamente florale in compozitia carora sa folosesti si cateva oua vopsite.

Pentru interioarele amenajate in stil rustic sau chiar si in cele moderne si minimaliste, dar cu influente eco se pot confectiona mici aranjamente decorative din iarba uscata, tot felul de floricele de primavara, panglici si oua vopsite sau nu. Daca masa pe care trebuie sa o aranjezi este mica si nu-ti permite folosirea unui aranjament amplu, confectioneaza unui miniatural, folosind boboci de floare si oua de prepelita.

Cateva informatii utile vei gasi aici: Cum se aranjeaza o masa festiva – rafinamet si eleganta.

Lumanari, servete si borcane frumos decorate

Daca mai ai timp sa dai o raita prin magazine, fa un ocol si pe la raionul dedicat sarbatorii Invierii Domnului unde vei gasi tot felul de mici decoratiuni si ornamente cu specific pascal: lumanari, servete sau servetele, iepurasi, puisor si mieluti din lemn pe care le poti aseza printre bucatele traditionale de pe masa de Pasti.

Iar daca vrei ceva haios, simplu si totusi specific acestei sarbatori, impatureste servetele din panza in forma unui cap de iepuras, iar apoi asaza cate unul in farfuria fiecarui invitat la masa. Cu siguranta efortul nu va trece neobservat si va aduce cel putin un zambet pe fetele celor dragi.

Alte idei interesante vei gasi si in articolul Aranjarea mesei de Pasti – idei decorative cu stil.

Sursa foto: Fresh Design Pedia


Share on Google+3Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii