Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Straturi multicolore pentru gradini vesele


colt plin cu flori in gradina casei



Inca mai puteti amenaja un coltisor al gradinii cu flori anuale multicolore care sa va salute dimineata si sa va transmita, neconditionat, mare parte din energia si bucuria lor de a trai. Suntem in luna mai, luna in care temperatura ne permite sa insamantam florile anuale direct in gradina. Vor inflori toata vara, unele si la inceput de toamna, fara sa ceara prea multa ingrijire de la noi.


1. Scabiosa este o planta care se dezvolta sub forma de tufa, inalta de 40-60 cm si cu un diametru de pana la 30 cm. Infloreste abundent din iunie pana in septembrie. Unele specii au florile asemanatoare ca forma bujorilor, altele au flori cu petale inguste si seamana cu niste pernite pentru ace. Florile sunt albe sau colorate in nuante pale de albastru sau violet. Nu sunt deloc pretentioase; se dezvolta bine in pamantul de gradina, chiar daca nu este foarte fertil, accepta pozitionare atat la soare cat si la umbra sau semiumbra, iar cantitatea de apa de care au nevoie este redusa.

2. Cosmos – plante inalte, ating chiar si 1 metru inaltime si uneori 60-70 cm in diametru. Infloreste din iunie pana in octombrie si coloreaza gradina in alb sau in nuante calde de rosu, roz, lila sau galben. Florile sunt simple cu petalele unicolore sau cu nuante mai inchise langa discul galben din centru. Le place sa traiasca la soare, multumindu-se, in schimb, cu un sol nu foarte fertil. Nu sunt nici mari consumatoare de apa.

3. Malope sunt flori anuale mai putin intalnite in gradinile noastre. Cresc inalte de circa 60 cm si tufele pot avea un diametru de 50 cm. Florile de malope seamana cu florile de hibiscus. Pot fi colorate in roz, rosu sau alb si infloresc din iulie pana in septembrie. Se dezvolta bine intr-un sol calcaros si au nevoie de udari regulate cu cantitati moderate de apa. Suporta bine atat pozitionarea la soare cat si in semiumbra.


4. Sanvitalia este o planta de talie mica, dar cu tendinte de intindere pe sol. Poate atinge o inaltime de 10 cm, dar in diametru poate ajunge la 25 cm. Infloreste din iunie pana in octombrie, florile sunt de culoare galbena, multe la numar. Se dezvolta bine in soluri si mai putin fertile, suporta si umbra si soarele. Nu are nevoie de udari dese, prefera un sol mai mult spre uscat.

5. Regina noptii – i se spune pe drept cuvant regina noptii, florile se deschid la lasarea serii si te imbata cu parfumul lor. Regina noptii creste pana la inaltimea de 1 metru si se poate ramifica pana la 80 cm in diametru. Florile sunt albe, in general, dar sunt si specii ca flori rosii sau mov. Infloreste din vara pana toamna tarziu. Nu ridica pretentii mari in ceea ce priveste solul, nici in locul de pozitionare, suportand bine atat soarele cat si semiumbra.

6. Salvia – in functie de specii salvia se poate inalta pana la 60 cm, sunt si specii de talie mica (25-35 cm). Salvia inalta (farinacea) creste in tufe largi si are florile grupate in forma de spice lungi de culoare mov – seamana cu tufele de lavanda. Salvia scunda (splendens) are florile colorate in mov, rosu sau albastru deschis, in forma de ciorchini cu varful in sus. Infloreste din iunie pana in octombrie. Nu este o floare pretentioasa, admite orice fel de sol, atat pozitionare la soare cat si in semiumbra si are nevoie moderata de apa.

7. Cleome – planta cu flori deosebite si foarte interesante, numita si floarea paianjen. Atinge o inaltime de circa 100 cm si 30 cm in diametru. Concureaza cu succes cu cele mai frumoase flori de gradina. Infloreste din iulie pana in septembrie. Nu ridica pretentii nici in privinta solului, creste si la soare si in semiumbra, numai ca soarele ii stimuleaza inflorirea, are nevoie moderata de apa, preferand mai degraba un sol uscat.

8. Ciucusoara – planta de talie mica, 10 cm inaltime, 25-30 diametru, dar cu record in perioada de inflorire. Infloreste abundent din aprilie pana in noiembrie. Este o planta foarte potrivita pentru rocarii si gradini pietroase, sau soluri sarace. Florile pot fi albe sau colorate in roz sau violet. Are nevoie pentru o buna dezvoltare de soare si de udari moderate.

9. Margareta africana – scunda si ea, dar cu flori foarte frumoase, albe, rosii, mov sau roz, cu perioada de inflorite in timpul verii si toamnei. Iubeste soarele, rezista la seceta destul de bine, dar aveti grija sa o udati in timpul infloririi si va va rasplati cu flori mai frumoase si mai multe.

10. Mimulus – planta scunda, circa 20 cm cu diametrul de 15 cm, cu flori foarte frumoase, galbene sau rosii, cu petale unicolore sau in combinatii foarte numeroase intre nuantele acestor doua culori. Infloreste din iunie pana in august si este foarte potrivita la amenajarea bordurilor. Prefera semiumbra, un sol de gradina moderat fertil si udari mai dese numai in zilele foarte calduroase.

Sursa foto: Mild Homes


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii