Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Amenajarea unui dormitor sub cerul liber


1-dormitor amenajat sub pergola din gradina



N-ai reusit sa pleci inca in vacanta si nici macar sa o planifici? Nu-i nimic. Te poti bucura de starea de relaxare pe care ti-o induce un concediu prin amenajarea unui dormitor in afara casei: in gradina, in balcon, pe terasa sau chiar pe acoperis. Ti se pare o idee nerealista? Hai sa vezi ca nu e, chiar deloc.


Racoarea noptilor sunt una dintre bucuriile verii, mai cu seama cand locuiesti intr-un oras care se incinge peste masura in zilele caniculare. De multe ori, vara, nici macar noaptea nu te poti racori. Pur simplu simti cum toata caldura acumulata in pereti pe parcursul zilei se revarsa in patul in care dormi. Dar daca ai dormi afara? Da, afara, sub cerul liber sau macar sub acoperamantul unei terase sau a unui foisor. Daca ti-am starnit interesul, te invit sa urmaresti cateva idei de amenajare a unui dormitor racoros in afara casei.

Transforma-ti terasa sau balconul in dormitor de vara

Daca stai la casa si ai cel putin o terasa, echipeaz-o cu un pat confortabil si considera rezolvata problema dormitorului pe durata intregii veri. Iar ca sa tii la distanta tantarii, confectioneaza un baldachin dintr-o bucata de voal si monteaza-l deasupra patului. Te asigur ca te vei bucura de noul dormitor si in momentele libere de peste zi. In foarte scurt timp acesta va deveni locul preferat al intregii familii.


Nu renunta la aceasta idee nici daca locuiesti la bloc si nu ai mai mult de un balcon la dispozitie. In urmatorul articol vei gasi mai multe idei frumoase din care te poti inspira: Dormitorul amenajat in balconul apartamentului – solutii si idei.

Iar daca ai liber acces pe acoperisul blocului in care locuiesti, amenajeaza-ti acolo dormitorul racoros. Pe langa cerul instelat, noaptea vei putea urmari spectacolul luminilor din oras din propriul pat. Trebuie sa stii insa ca un astfel de dormitor vine si cu riscul de a simti pe propria piele stropii ploilor nastrusnice de vara. De aceea ar fi indicat sa asezi patul sub un cort de gradina bine ancorat de acoperisul blocului.

O alta idee care ti-ar putea starni interesul vei gasi in articolul urmator: Terasa amenajata pe acoperisul blocului – oaza din jungla urbana.

Patul la umbra pergolei sau foisorului din gradina casei

Si pergolele sau foisoarele pot fi transformate in dormitoare de vara. Nu trebuie decat sa te asiguri ca spatiul din interiorul acestora este suficient pentru instalarea unui pat. Iar daca vrei mai mult de atat, nu uita sa aduci in foisor si cateva felinare, lumanarele si chiar si o noptiera pe care sa-ti poti pastra cateva carti. Si daca dupa toate acestea vei constata ca a mai ramas destul spatiu, doteaza-ti noul dormitor cu unul sau doua fotolii si o masuta de cafea. Ce camera minunata va iesi!

In varianta ideala pergola sau foisorul din gradina ar trebui sa fie umbrite de un trandafir catarator, o glicina, un clematis sau un caprifoi. Daca insa acesta este lipsit de verdeata, decoreaza-l cu cateva perdele vaporoase din voal alb sau colorat.

Citeste si: Pavilioane, foisoare si pergole pentru infrumusetarea curtii si Cum sa-ti amenajezi un foisor vesel si colorat in care sa-ti petreci vara.

Si un cort de gradina iti poate servi drept adapost pentru o camera de dormit in noptile toride de vara. Daca ai deja unul, scoate-l de la naftalina, monteaza intr-un loc racoros si umbrit al gradinii si pur si simplu urmeaza pasii de mai sus.

Include iarba verde si copacii din gradina in decorul dormitorului

Daca nu ai o terasa si nici un foisor sau o pergola sau pur si simplu le folosesti in alte scopuri, dar ai o mica livada in curtea din spatele casei, inarmeaza-te cu o saltea, cateva perne moi, o cuvertura si o bucata de voal si amenajeaza dormitorul direct pe iarba verde din gradina. Iar ca sa protejezi salteaua de roua diminetii, asterne sub ea o folie antiumezeala sau o bucata de izopren. Pentru a te asigura ca tantarii nu vor fi tentati sa-ti tina companie pe durata noptii foloste niste betisoare sau spirale aromatice speciale pe care le poti aprinde la mica distanta de patul tau de vara. O alternativa la acestea sunt si lampile-capcana cu ultraviolete. Un plus de protectie vei obtine insa si cu voalul din care poti confectiona un baldachin vaporos.

S-ar putea sa-ti placa si ideile din urmatorul articol: 5 lucruri faine pe care mi le-as dori in curtea casei.

Sursa foto: DigsDigs


Share on Google+2Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

cornelia-delia in iunie 20th, 2016

Frumos si de vis ( ca tot e vorba de dormitor)! Ceva de film sau de revista! Pentru ca un baldachin matasos sau din voal, nu ne poate apara complet de agresiunea vietatilor zburatoare, saritoare, taratoare si agatatoare, din gradina. Plus altele. Eu am in gradina chiar si arici! Nu mai spun ca, posesorii de animalute de casa ( caini, pisici ), s-ar trezi ( daca ar putea adormi), cu animalutele culcusite in pat. Si oricat ti-ai iubi animalutele, nu mai poti avea un somn comod fiind captusit cu vreo trei pisi si doi caini. Bine, nu oricine are caini si pisici. Ideea este insa ca, desi somnul in racoarea noptii ar fi o binecuvantare vara, e mai greu de pus in practica. Da, pe o terasa construita din materiale si finisaje de lux, dotata cu vegetatie specifica, in care nu vietuiesc fiintele zburatoare, taratoare, si cataratoare, si chiar cu un pat separat pentru animalutele de casa preferate, ar fi cu totul altceva. Dar asta e ceva de…vis frumos! Insa ca idee generala, articolul vostru poate inspira pe cei curajosi, care nu se tem de vietatile din gradina. Pana la urma, se doarme si in fan, nu ?

Victoria in iunie 22nd, 2016

Da, n-am vrut sa va tai elanul amintindu-va de toate insectele care nu cred ca ar putea fi oprite de un baldachin frumos si vaporos, Cornelia, asa ca nu am cum sa te contrazic. Dar daca ai sti cat de mult mi-am dorit in toate vacantele copilariei mele pe care le-am petrecut la bunici sa pot dormi macar o singura data pe prispa din lemn a casei lor… Nici ca-mi pasa de tantari sau alte insecte mai rele si mai putin simpatice. Iar la cat de toride au fost ultimele zile, iti spun ca ma bate gandul sa scot patul la aer :) Concluzia ta este perfecta pentru articolul de mai sus: se doarme si in fan, asa ca de ce n-ar risca unii dintre noi sa doarma sub cerul liber pe un pat confortabil?

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii