Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Dormitor racoros si relaxant pentru sezonul de vara


1-pereti bleu pentru un dormitor racoros



Desi suntem trecuti de prima decada a lunii iunie, vara se lasa asteptata. Daca e sa le dam crezare meteorologilor, venirea ei va fi insotita de soarele arzator care ne va face zilele toride si noptile sufocante. Articolul de astazi este, daca vrei, o pregatire pentru lunile ce urmeaza si vine cu cateva idei decorative cu ajutorul carora iti poti transforma dormitorul intr-un spatiu racoros.


Pe vremea cand stateam la bloc, verile erau aproape insuportabile. Si nu atat ziua, cand soarele era in varful cerului, ci mai ales noaptea, cand blocul in care se afla apartamentul parea ca emana toata caldura pe care o acumulase peste zi, iar noi, locatarii lui dormeam numai cu ferestrele deschise pentru a simti macar o adiere racoroasa. Mi se parea cumplit: ma trezeam mai obosita decat pusesem capul pe perna in seara precedenta. Ca sa fiu sincera, iti voi spune ca sugestiile de mai jos nu-ti vor aduce briza marii in casa si nici nu-ti vor scadea temperatura din interiorul dormitorului – desi tare mi-as fi dorit sa o poata face – insa te vor ajuta sa-i imprimi camerei in care dormi macar iluzia de racoare cu ajutorul culorilor si accesoriilor. Ti-am captat atentia? Iata ce trebuie sa faci:

Alb, crem si cat mai multe culori deschise

In cazul in care, din varii motive, esti pe punctul de a renunta la peretii albi din casa, amana momentul, cel putin pentru dormitor sau macar zugraveste-i intr-o nuanta deschisa de crem, alb cu tenta gri, nuanta inului sau bleu. Culorile deschise induc relaxare si sunt usor de asortat cu tot felul de accesorii in culori racoroase.


Inspira-te din ideile si imaginile urmatoarelor articole: Amenajarea unui dormitor relaxant din care visele nu pleaca niciodata si 24 de idei in imagini pentru amenajarea unui dormitor modern.

Tonuri de bleu si verde marin

Ai observat cate nuante are apa marii si cat de reconfortant este sa o privesti cum isi schimba infatisarea in functie de pozitia soarelui? Eu ador albastrul in toate tonalitatile lui, dar si verdele cristalin, abia sesizabil pe care il au unele mari aproape de tarm. In caz ca nu stiai, afla ca aceste doua culori sunt considerate a fi cele mai linistitoare si relaxante din intregul spectru cromatic, iar nuantele de albastru mai au si puterea de a racori vizual spatiul pe care il decoreaza. Ma gandesc ca nu in zadar in multe dintre tarile situate in bazinul Mediteranei casele sunt decorate simplu de tot, in alb si albastru, ca aici: Amenajarea casei in stil grecesc mediteranean. Idei si imagini.

Albastrul si verdele ar trebui sa fie primele pe lista ta de optiuni in amenajarea si decorarea unui dormitor cu orientare sudica, in geamurile caruia se oglindeste soarele in cea mai mare parte a zilelor de vara. Aceste doua culori vor atenua efectul soarelui arzator si ii vor aduce dormitorului un placut suflu racoritor.

Vei gasi o multime de imagini din care sa te inspiri aici: Cu gandul la vacanta – 16 dormitoare superbe de inspiratie maritima.

Textile usoare, vaporoase, din fibre naturale

Cand ma gandesc la vara, ma gandesc la mare, desigur, iar cand ma gandesc la mare, vizualizez o usa deschisa spre o terasa cu vedere la mare, usa prin care se intrezareste o perdea alba si vaporoasa ce se umfla precum panzele unei corabii in adierea brizei marine. Nici prin cap nu-mi trece ca undeva, acolo, ar putea exista si niste draperii opace si greoaie. Asa cum pe timpul verii ne imbracam doar in tinute lejere si usoare, la fel ar trebui sa ne decoram si casele. De aceea nu ezita sa pui la naftalina draperiile groase, in culori inchise care iti imbraca ferestrele dormitorului si sa le inlocuiesti cu un set de perdele albe, bleu sau in alte culori deschise si luminoase, din tesaturi usoare si transparente.

Pentru a aprofunda aceasta idee ar trebui sa citesti si: Perdele si draperii – 4 variante de vara de decorare a ferestrelor.

Iar o cuvertura alba sau crem, din fibre naturale si cateva pernute decorative imbracate in huse de bumbac, in sau matase in culori racoritoare te vor ajuta sa introduci in atmosfera de vacanta si patul din dormitor.

Baldachinul

Din copilarie visez sa am un pat cu baldachin. Nici nu stiu de ce nu mi-am indeplinit visul pana acum, ca nu e unul greu de realizat. Cert este ca baldachinui este un element care poate aduce un strop de vacanta in dormitor. Daca si tie iti surade aceasta idee, cumpara sau confectioneaza un inel metalic pe care sa-l fixezi pe peretele de la capul patului si imbraca-l cu o perdea subtire si vaporoasa in care sa-ti infasori patul inainte de culcare. Dincolo de latura estetica, acest element decorativ te poate ajuta sa tii la distanta tantarii pe timpul noptii.

Te poti inspira de aici: 13 modele de paturi cu baldachin pentru dormitoare moderne.

Prospetimea florilor

Un alt detaliu pe care n-ar trebui sa-l omiti sunt florile de vara. Daca stai la curte si ai o gradina cu flori, fa-ti timp sa incropesti cateva buchetele cu care sa-ti inmiresmezi dormitorul. Stai la tara, in apropierea unei paduri? Si mai bine: culege flori de camp si asaza-le in mici aranjamente delicate pe noptierele de la capul patului. Iar daca stai in oras, la bloc, nu ocoli tarabele cu flori in ziua in care iti faci piata saptamanala. Un singur buchet ii va asigura dormitorului tau prospetime pentru intreaga saptamana.

In ultima instanta, integreaza in decorul dormitorului unul sau mai multe ghivece cu orhidee. Elegante si delicate, aceste plante exotice isi pot pastra florile timp de cateva luni la rand – la marele fix, pentru a te trece de vara ce inca se lasa asteptata.

Sursa foto: Dintelo


Share on Google+1Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii