Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Pe verticala sau pe orizontala – cum montam faianta din baie?


1-faianta dreptunghiulara montata pe orizontala amenajare baie



Finisarea baii poate fi o intreaga aventura chiar daca, la prima vedere, am fi tentati sa spunem ca ce mare lucru e sa renovezi si amenajezi o incapere atat de mica. Pe langa alegerea finisajelor, sarcina ce se complica pe masura ce descoperim cat de variata este oferta pe piata de profil, mai trebuie sa stabilim cum anume vor fi montate acestea. Si daca montajul gresiei pare a fi simplu, faianta ne poate ridica urmatoarea intrebare: cum e mai bine sa o montam, pe verticala sau pe orizontala?


Poate tocmai pentru ca este cea mai mica incapere a casei, amenajarea baii nu este cea mai usoara dintre etapele renovarii. Dimpotriva, cu cat este mai mic un spatiu, cu atat mai multa atentie trebuie acordata amenajarii lui daca vrem sa ne faca placere sa-i calcam pragul. Si pentru ca intrebarea din titlul articolului este una cu care m-am intalnit destul de des pana acum, cred ca ar fi binevenit un articol mai detaliat pe aceasta tema.

Diferentele dintre cele doua tipuri de montaj

Exista si persoane care cred ca nu conteaza daca faianta dreptunghiulara este montata pe orizontala sau pe verticala si spun ca e doar o chestiune ce tine de gustul fiecarui individ in parte. In privinta gusturilor au perfecta dreptate, insa pozitia placilor ceramice de forma dreptunghiulara pe perete poate influenta felul in care este perceputa baia. Montajul pe orizontala va contribui la crearea iluziei de largire a spatiului, iar cel pe verticala de inaltare si ingustare a acestuia.


Astfel, daca ai de finisat o baie mica si ingusta ar trebui sa excluzi varianta montajului pe verticala a placilor, precum si culorile inchise. Daca insa baia ta este mare si luminoasa poti folosi – daca doresti – inclusiv montajul pe verticala. Oricum ar fi, diferenta de perceptie a celor doua tipuri de montaj se estompeaza atunci cand rosturile de imbinare dintre placi sunt inexistente, iar suprafata placata are un aspect continuu.

Faianta in pozitie orizontala – tavane mai joase in baie

Alegand montajul pe orizontala vei reusi sa creezi iluzia de largire vizuala a baii, dar vei pierde din inaltimea incaperii. Pentru a corecta putin aceasta iluzie poti introduce in decorul peretelui una sau mai multe dungi verticale cu efect decorativ. Poate fi vorba despre un brau ornamental, poate fi vorba despre o fasie de mozaic sau poate fi vorba despre o fasie placata cu acelasi tip de faianta, doar ca placile sunt montate pe verticala.

Alte informatii utile, precum si o serie de imagini din care sa te inspiri vei gasi aici: Combinatii inedite de faianta in decorul baii moderne si Combinatii de faianta pentru baie. Imagini.

Tot referitor la acest tip de montaj, e bine sa te asiguri ca nu va trebui sa tai nicio placa pentru a placa de la un capat la altul peretele pe care vrei sa-l finisezi. De aceea e indicat sa masori cu atentie placile de faianta inainte de a le achizitiona sau sa concepi un desen format din portiuni placate pe orizontala si portiuni placate pe verticala, astfel incat sa eviti taierea faiantei.

Iti recomand sa citesti si: Gresia si faianta pentru baie – afla cum alegi modelul ideal.

Fasii verticale pentru inaltarea vizuala a spatiului

Aplicand faianta in randuri verticale vei obtine un efect de inaltare a tavanului din baie, insa totodata vei constata ca peretii par sa se fi ingustat. Ca sa previi aceasta micsorare nedorita a spatiului este indicat sa intercalezi montajul pe verticala cu un brau orizontal intr-o culoare de contrast. Acesta va atenua efectul placilor dreptunghiulare montate pe verticala si va sublinia latimea reala a peretilor.

Sursa foto: Dizain Vannoi


Share on Google+2Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

Andreea in septembrie 20th, 2016

Buna ziua,momentan decorez o baie de 6 mp, iar pentru pardosea folosesc travertin de culoare naturala.Peretele din zona dusului o sa fie placat cu piatra de culoare naturala(bej ,crem).Restul peretilor vreau sa-i vopsesc cu lavabil pentru baie.Intrebarea ar fi: ce culoare sa vopsesc peretii astfel incat sa fie un contrast intre piatra si travertin?

Victoria in septembrie 21st, 2016

Buna, Andreea!

Albul este cea mai simpla alegere pe care o poti face, este practic, usor de procurat si are calitatea de a spori luminozitatea spatiului in care este folosit. Daca vrei neaparat o culoare poti lua in calcul un verde crud pal. insa tavanul trebuie sa ramana alb.

Sa ai spor la amenajat si decorat!

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii