Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Robotul de bucatarie – ce trebuie sa stii cand cumperi unul


robot de bucatarie cu multe accesorii marca Kenwood



Daca nu ai inca un robot de bucatarie te sfatuiesc sa-ti cumperi unul. Poate nu ai timp sa-ti rasfeti familia cu bunatati, asa cum ti-ai dori. Un astfel de aparat poate face cele mai grele munci in locul tau: marunteste legumele, face piureuri, sucuri de fructe, framanta aluaturi, te scuteste de tocatul carnii etc.


Sunt diverse modele pe piata, la diverse preturi, cu tot felul de accesorii gata sa rezolve fel de fel de sarcini. Te sfatuiesc sa alegi un robot care sa te ajute si chiar sa te inlocuiasca la treburile pe care le faci frecvent, pentru ca numai asa isi va dovedi utilitatea.

Urmareste cateva caracteristici care ii ridica performantele

1. Functionalitatea


– Tocatul carnii este o munca greoaie daca o faci cu o masina manuala de tocat carne. Un robot de bucatarie bun iti toaca 2 kg de carne in cateva minute.

– Maruntitul legumelor si altor alimente este o treaba pe care o faci aproape zilnic. Un robot de bucatarie iti va marunti nu numai legumele usor de tocat precum ceapa, dovlecei, ardei etc, ci si alimente mai tari, migdale, nuci, ciocolata etc.

– Framantarea aluatului este obositoare; nu vei mai sta la ganduri cand vei dori sa pregatesti prajiturile preferate daca vei avea robotul de bucatarie dotat cu palete si cuva pentru aluaturi.

– Supe, piureuri, cam tot ce poate face un blender poate face si robotul de bucatarie.

– Poate fi folosit ca storcator de fructe.

– Poate fi folosit la rasnitul cafelei.

2. Ce putere trebuie sa aiba un robot de bucatarie

Daca te rezumi la maruntitul legumelor este suficient un robot cu o putere de 650-700 W. Daca il vei folosi frecvent la tocatul carnii, de exemplu, vei avea nevoie de un aparat cu o putere mai mare, in jur de 1000 W. Ai in vedere si numarul treptelor de viteza, unele operatii au nevoie de viteze mai mari decat altele.

Un robot de mare putere nu va fi si un mare consumator de curent, datorita faptului ca timpul necesar pentru a-si termina treaba va fi mai scurt. Dar cauta sa cumperi un aparat din clasa energetica A.

3. Accesorii pe care le poate avea un robot de bucatarie

In functie de model si de pret robotul de bucatarie poate avea mai multe accesorii care ii variaza si tipul de operatiuni pe care le poate efectua: tocator, disc feliere, razatoare, palete framantare aluaturi, masina tocat carne, palete mixer, rasnita cafea, storcator de citrice si alte fructe etc. Bineinteles ca si pretul va fi mai mare cu cat aceste accesorii sunt mai multe. Este util de stiut ca unii roboti ne dau posibilitatea sa cumparam in timp accesorii pentru diverse operatiuni, daca nu le putem achizitiona pe toate de la inceput.

Reiese clar ca dimensiunea unui astfel de aparat nu este chiar mica. Va trebui sa aiba spatiul lui de depozitare in bucatarie, astfel incat sa-l ai la indemana ori de cate ori ai nevoie de el.

4. Elemente de siguranta

Ca orice aparat electric, robotul de bucatarie trebuie sa fie dotat cu un sistem de siguranta de oprire automata in momentul in care motorul este supraincalzit si cu semnalizare in cazul in care nu este corect asamblat pentru o anumita operatiune.

Verifica si daca se fixeaza bine pe blat pentru a nu produce accidente in timpul functionarii.

Sursa foto: Kenwood World


Share on Google+1Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii