Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Caracteristicile unui calorifer electric – alegere


calorifer electric pe ulei cu 9 elementi marca AEG



E util sa ai in casa un calorifer electric; te poate salva in situatii neprevazute. Daca locuiesti la bloc si esti racordat la reteaua comuna poti suferi cateva zile bune de frig pana ti se incalzesc caloriferele. Daca ti-ai montat centrala termica de apartament, poti avea surprize neplacute de la reteaua de gaze naturale. Ori pur si simplu traversezi o iarna geroasa, ai copii, iar sursele de caldura preinstalate nu-ti pot asigura confortul dorit. Si daca ai aparat de aer conditionat prevazut cu functie de incalzire, faci o greseala daca te bazezi pe el; nu va reusi sa-ti incalzeasca locuinta daca temperatura de afara coboara sub minus 5 grade.


Intotdeauna e bine sa fii prevazator; oricum un calorifer electric nu ocupa prea mult spatiu, il poti deplasa usor in camera in care ai nevoie de mai multa caldura, iar pe timp de vara il poti depozita fara probleme intr-o debara.

Variante disponibile pe piata

Caloriferele electrice sunt de doua feluri: cu halogen sau cu ulei. Caloriferul cu ulei are avantajul ca pastreaza caldura si o emana in camera si dupa ce a fost oprit. Alt avantaj al caloriferului cu ulei este ca poate ramane in priza toata noaptea fara a exista pericolul supraincalzirii sau al accidentelor. Pe de alta parte, radiatorul cu halogen are avantajul ca se incalzeste si degaja caldura foarte repede, ceea ce inseamna, asa cum spun producatorii, ca este suficient sa-l pui in functiune imediat ce intri in camera si nu este nevoie sa-l lasi pornit din timp, iar in acest fel se reduc costurile energiei consumate.


Ce caracteristici trebuie sa aiba un calorifer electric bun

– Puterea si capacitatea

Vei gasi pe piata calorifere diferite ca putere; intre 800 si 2500 W. Dar e bine sa stii ca un model mai puternic iti va da mai multa caldura si se va incalzi in timp mai scurt. Pentru o camera de marime medie (40-50 mc) este ideal un aparat cu o putere de 2000-2500 W.

– Treptele de putere si termostatul reglabil te ajuta sa ajungi la temperatura dorita in camera intr-un timp mai scurt sau mai lung si sa reglezi temperatura caloriferului in functie de caldura pe care ti-o doresti. Un calorifer electric pe ulei va functiona pana ce va atinge temperatura setata, dupa care se opreste, dar continua sa emane caldura. Cu cat camera este mai bine izolata (usi, ferestre inchise etans, pereti izolati termic) cu atat caldura se va pastra mai mult timp, aparatul va porni mai rar, iar consumul de curent va fi mai mic. Alege, asadar, un aparat cu trei trepte de reglare pentru a evita consumul inutil de curent electric.

– Oprirea automata pentru evitarea accidentelor este utila in caz ca se opreste curentul electric sau in cazul in care caloriferul, care nu functioneaza decat in pozitie verticala, se rastoarna.

– Sistem de protectie anti-inghet, necesar in cazul in care nu vei folosi aparatul perioade indelungate.

– Existenta rotilor pentru a-l deplasa usor dintr-un loc in altul, dar si pentru protejarea podelei.

Sursa foto: AEG Home


Share on Google+2Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii