Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Vreau sa fac un corp de mobila, sub forma de U rasturnat


Buna ziua! Am citit putin din sfaturile pe care le-ati dat altor cititori, dar nu am prea gasit ceea ce-mi trebuie mie. Este vorba de un living – dormitor, cu un parchet gri deschis. As vrea sa fac un corp de mobila, sub forma de U rasturnat, cu dechizatura spre intrare, iar in interior sa fie televizorul. Acest corp de mobilier va veni pe peretele care se afla in dreptul intrarii, mai exact in partea stanga. Pe peretele din fata se afla un geam mare. Nu ma pot hotari la combinatia de culori. Am citit ca la un parchet gri se preteaza mobila de culoare naturala. Eu as vrea o combinatie de 2 culori, si as mai vrea si culoarea somon sa fie cumva prezenta in camera. Nu neaparat mobila, eventual textile. Cum pot evidentia culoarea somon, si ce combinatie de culori as putea alege pentru mobila? Va multumesc!


Intrebare de la Alina, pe adresa redactiei: Vreau sa fac un corp de mobila, sub forma de U rasturnat.


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Comentarii

Victoria in septembrie 10th, 2016

Buna, Alina!

Griul merge nu numai cu dievrse nuante ale lemnului, ci cu orice culoare iti poate trece prin minte. Este atat de versatil, cameleonic si adaptabil, incat este foarte usor de lucrat cu el. Spuneai ca vrei o mobila din doua culori si/sau o mobila uni, dar neaparat sa incluzi cumva in decor nuanta somon. Aceasta culoare calda arata foarte bine in combinatie cu alb, crem, ivoire, dar si cu verde olive, maro ciocolatiu, cappuccino, bleu sau gri. Eu vad lucrurile in felul urmator: canapeaua as alege-o fie intr-o nuanta de gri in contrast cu parchetul, fie alba sau crem, iar mobila as alege-o fie in culoarea fildesului, fie un cappuccino combinat cu crem (daca iti displace ideea de mobila alba sau furnir de lemn). Ideea e ca n-as alege mobila prea colorata, ci as opta pentru o garnitura care sa poata fi readaptata cromatic in cazul in care te vei plictisi de textilele somon la un moment dat. or, nuantele neutre amintite mai sus pot fi asortate foarte usor cu tot felul de culori, astfel incat, in timp, sa poti obtine decoruri noi prin simpla schimbare a textilelor si micilor accesorii.

Avand aceste elemente la baza (canapeaua si mobilierul de perete) as imbraca ferestrele cu draperii albe cu imprimeu floral sau dungi somon si verde olive sau invers – draperii somon cu imprimeu floral sau in dungi albe si verde somon. As folosi acelasi grup de culori, plus o nuanta de gri si/sau bleu pentru pernutele decorative de pe canapea, iar covorul l-as alege tot crem (unul din iuta sau sisal) sau unul crem cu imprimeu interesant gri inchis sau negru, de pilda.

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii