Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Faianta pe care mi-o doresc in bucataria mea


faianta-ambiente-portada-decor-pereti-si-paroseala-bucatarie-moderna



Chiar daca incerc sa scriu despre toate finisajele decorative care apar pe piata, nu pot sa nu recunosc ca nu toate imi sunt pe plac. Exista insa unele care pur si simplu ma incanta, asa cum este si faianta despre care vreau sa-ti vorbesc astazi si pe care visez sa o folosesc la urmatoarea redecorare a bucatariei mele.


Este vorba despre o faianta pe care nu o gasim inca la tot pasul, cu toate ca a aparut deja si in Romania. O putem gasi insa destul de usor, in magazine specializate pe finisaje de top, care o importa direct de la producatorii din Spania sau Italia.

Mai mult decat faianta, un finisaj puternic decorativ

Daca vrei sa-ti dotezi bucataria cu mobila alba, simpla, dar nu stii cu ce o poti asorta astfel incat sa obtii un decor frumos, alege faianta tip patchwork sau ceramica artistica, asa cum mai este denumita in mediile de specialitate. Aceasta este cu adevarat deosebita prin multitudinea de imprimeuri pe care le prezinta un singur model. Practic, peretele placat cu un astfel de finisaj va exprima un joc de culori si desene, devenind chiar centrul de atractie al decorului.


Puternicul impact decorativ al placilor de faianta tip patchwork, folosite pe scara larga in tari precum Spania si Italia, le face ideale pentru a fi asociate atat cu mobilierul alb de bucatarie, asa cum am spus si mai sus, cat si cu cel negru, gri, crem sau colorat. Totul este sa te opresti asupra colectiei potrivite de placi ceramice.

Stiluri de amenajare potrivite

Acest tip de faianta n-a aparut recent, cum poate ar fi tentati sa creada unii, ci este folosit in Spania, de pilda, de foarte multi ani, fiind ideal pentru asocierea cu bucatariile mediteraneene. Insa de-a lungul ultimilor ani multi designeri celebri au demonstrat ca placile ceramice patchwork arata senzational nu doar in amenajarile mediteraneene, ci si in cele moderne minimaliste sau nordice.

Prin urmare, nu trebuie sa ai neaparat o bucatarie cu mobila clasica pentru a te bucura de efectul decorativ al acestui tip de faianta, o poti face chiar daca ai ales sa mergi pe o amenajare moderna in stil scandinav, cu mobila alba, neagra sau gri, nu are importanta. Ca sa te convingi, te invit sa rasfoiesti galeria foto de mai jos, unde vei gasi imagini cu bucatarii frumoase finisate cu faianta despre care ti-am vorbit astazi produsa de Monopole Ceramica, o companie spaniola. Toate modelele de faianta pe care le vezi ilustrate mai jos se gasesc deja si in Romania, ceea ce ma bucura nespus.

Sursa foto: Monopole Ceramica


Share on Google+2Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

stela in noiembrie 26th, 2016

Superbe ,dar gresia din prima imagine m-a dat gata

Victoria in noiembrie 27th, 2016

Da, Stela, asa cum spuneam si in articol, si mie imi place foarte mult aceasta faianta. Gresia despre care vorbesti face parte din aceeasi colectie cu faianta, fiecare dintre modelele ilustrate avand si un corespondent pentru pardoseala, cum e firesc. Ma bucur ca iti plac si tie :)

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii