Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Reguli de amenajare pe care ai voie sa le incalci in 2017


1-living-mic-cu-peretii-zugraviti-in-ciocolatiu-inchis



Atunci cand se lanseaza tendintele anuale din domeniul amenajarilor interioare aflam ce reguli ar trebui sa respectam pentru a avea un interior cat mai actual. Astazi insa iti propun o alta abordare: 5 reguli de amenajare ce pot fi incalcate in 2017 astfel incat sa ai totusi casa in ton cu ultimele tendinte in materie de design.


Vei descoperi ca anul care vine este mult mai tolerant in materie de design interior. Vei afla ca de acum poti indrazni sa asortezi elemente aurii cu elemente argintii, ca un spatiu mic poate fi dotat si cu mobilier supradimensionat sau ca tonurile inchise pot fi folosite si in amenajarea unei camere de mici dimensiuni, contrar regulilor pe care le-am invatat pana acum, sau ca gresia poate fi utilizata si in alte incaperi ale unei locuinte, nu doar in bucatarie si baie, asa cum credeam pana astazi.

1. In spatiile mici poti folosi doar culori deschise

Stim cu totii ca pentru a preveni micsorarea vizuala a unui spatiu mic este indicat sa-l finisam si sa-l decoram in culori cat mai deschise. Aceasta este una dintre regulile de baza ale domeniului de amenajari interioare. In 2017 insa, aceasta regula poate fi data uitarii, astfel incat cei care indragesc culorile inchise si sunt posesorii unor locuinte de mici dimensiuni pot sa-si vada visul implinit si sa-si finiseze casele in culori inchise, fara sa-si faca griji ca incalca una dintre regulile primordiale in materie de design.


Iti recomand sa citesti si: Amenajarea unui dormitor mic in culori inchise.

Desigur ca acest lucru nu inseamna sa zugraveasca in negru toti peretii unei incaperi, ci ca in anul care urmeaza, culori precum maroul ciocolatiu, bleumarinul intens, griul antracit, verdele inchis sau chiar negrul pot fi utilizate pentru evidentierea unei zone ale unui spatiu: zugravirea unui perete sau finisarea lui cu un tapet decorativ inchis la culoare, utilizarea unui tablou supradimensionat intr-o paleta cromatica dramatica etc.

Mai poti citi si: Pereti de accent in culori tari pentru interioare indraznete, dar si Peretele de accent in decorul casei – idei utile.

2. Mobilier de mari dimensiuni, doar in incaperi spatioase

Si aceasta regula poate fi data uitarii incepand cu anul nou. De acum inainte putem indrazni sa dotam un living mic, sa zicem, cu o canapea uriasa. Este adevarat ca in acest fel vom micsora considerabil spatiul din deja mica incapere, insa la fel de adevarat este si ca vom putea primi mai multi prieteni in vizita. Culmea este ca unii designeri sustin chiar ca o piesa de mobilier de mari dimensiuni poate crea iluzia de marire vizuala a unui spatiu mic, cu conditia ca in jurul acesteia sa nu existe piese mici care ar crea o disproportie vizuala.

Asadar, daca decidem sa aducem o canapea sau un coltar de mari dimensiuni intr-un living mic, ar trebui sa construim intregul decor in jurul acestei piese care va deveni astfel vedeta amenajarii. Toate celelalte elemente trebuie sa aiba o culoare neutra care sa nu iasa in evidenta, ci doar sa completeze discret decorul.

3. Gresia poate fi folosita doar in baie, bucatarie si pe hol

Cel putin in tara noastra asa este sau asa a fost pana acum. Anul care urmeaza insa permite incalcarea acestei reguli nescrise, ba chiar o si incurajeaza. Mai cu seama ca piata de profil abunda de modele de gresie atat de frumoase incat e pacat sa nu le folosim si in finisarea altor incaperi. Desigur ca spre deosebire de parchet, gresia este un finisaj rece, insa daca exista posibilitatea montarii unui sistem de incalzire prin pardoseala, incalcarea acestei reguli se va dovedi a fi o reala binecuvantare. Placile ceramice mentin foarte bine caldura, iar pardoseala devine astfel calda si foarte placuta.

4. Nu, folosirii mai multor esente de lemn si mai multor metale in acelasi decor

Atunci cand in dormitor exista un pat din lemn masiv de nuc, si dulapul sau noptierele trebuie sa fie din exact aceeasi esenta de lemn. Ca sa dea bine in decor. Cel putin asa suna regula pana acum. Incepand cu anul urmator, aceasta regula poate fi incalcata, iar un interior poate deveni atragator tocmai prin combinarea mai multor esente diferite de lemn sau prin alaturarea mai multor decoratiuni fabricate din metale diferit colorate. Astfel ca un perete de pe hol sau din orice alta camera a unei case poate fi scos in evidenta cu ajutorul unei compozitii din care pot face parte doua oglinzi in rame aurii si a unei oglinzi imbracata intr-o rama argintie.

5. Bucataria trebuie sa fie cat mai putin vizibila

Este adevarat ca aceasta regula era de actualitate mai degraba in urma cu cateva decenii si ca in prezent tendinta este spre amenajarile in plan deschis, insa unii designeri nu doar ca incurajeaza bucatariile open space, ci indeamna subtil spre transformarea acestor incaperi in principala incapere a unui camin. Astfel ca cei care sunt in faza de proiectare a propriei locuinte se pot incumeta sa-i aloce bucatariei cel mai vizibil loc din casa si sa o doteze cu finisaje, mobilier si accesorii care sa-i intareasca rolul de vedeta de necontenstat al caminului.

Mai poti citi si: Cum amenajezi corect o bucatarie deschisa spre living – idei.

Sursa foto: Fitzgerald tile


Share on Google+2Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii