Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Culoarea verde crud in amenajarea unui apartament modern – 2 camere


1-verde crud in amenajarea unui living modern mic



Probabil ca esti la curent cu faptul ca vedeta cromatica a acestui an este verdele Greenery. Este o culoare incantatoare cu un efect energizant si relaxant, inspirata de natura si foarte potrivita pentru a fi folosita in calitate de principal accent cromatic in amenajarea unui apartament sau a unei case.


Iar ca sa te conving de toate aceste lucruri m-am gandit sa-ti prezint un apartament frumos si modern, din Moscova, in care predomina verdele Greenery. Te rog sa observi cat de placut arata o locuinta in decorul careia a fost folosita o singura culoare de accent si nu mai multe, asa cum obisnuieste multa lume sa faca.

Proiect lasat in voia designerului

De obicei, proprietarii se implica destul de activ in amenajarea si decorarea propriilor locuinte, chiar si atunci cand proiectul de amenajare este semnat de un designer cu experienta. E complet firesc ca fiecare proprietar sa se asigure ca decorul final ii va reprezenta in totalitate, asa ca fac toate eforturile sa se asigure ca designerul angajat le cunoaste preferintele si gusturile in materie de design, culori, finisaje si mobilier.


In cazul apartamentului de mai jos lucrurile s-au desfasurat cu totul altfel. Proprietarul i-a inmanat lui Ivan Pozdnyakov – un tanar designer rus – cheile locuintei sale si i-a spus ca vrea ca la finalul lucrarilor sa gaseasca un camin modern cu un dormitor amenajat complet separat de zona de zi si cu un dressing amplu pentru haine, incaltaminte si obiecte personale. Si ca are incredere ca Ivan va alege de unul singur cea mai frumoasa combinatie de culori si cele mai potrivite piese de mobilier, accesorii si decoratiuni.

Reconfigurare simpla si eficienta

In varianta initiala apartamentul de 45 mp era compus dintr-o camera mare, una mica, o bucatarie minuscula, o incapere dotata cu cada si lavoar si una in care se afla vasul de toaleta. Practic, grupul sanitar era impartit inutil in doua, dar aceasta compartimentare este una obisnuita in Rusia si in fostele tari sovietice. Si, pentru ca majoritatea peretilor din interiorul apartamentului erau portanti, reconfigurarea interiorului era destul de complicata.

Prin urmare, Ivan Pozdnyakov a decis sa mareasca bucataria prin mutarea vasului de toaleta in baia principala, sa-i aloce dormitorului cea mai mica dintre cele doua camere existente si sa proiecteze un dressing incapator in camera mai mare, in care a amenajat un living modern. In mod surprinzator pentru beneficiar, in noua baie designerul a reusit sa integreze nu doar toate obiectele sanitare specifice, ci si o masina de spalat haine compacta si chiar si asa incaperea este cat se poate de usor de utilizat si intretinut.

Iti recomand sa citesti: 15 modele de dressing. Imagini sau Dressingul tip dulap, casa hainelor tale. Galerie foto.

Verde crud – culoarea de accent a intregului apartament

Pentru ca proprietarul nu si-a exprimat preferinta pentru nicio culoare sau combinatie de culori, designerul a ales de unul singur sa imbrace decorul in nuante de alb, crem si gri, iar apoi sa-l invioreze cu un verde crud, foarte apropiat de Greenery, culoarea anului 2017. E adevarat ca pe langa nuanta de baza, designerul a adus in decor si alte nuante de verde, insa acest lucru a adus si mai multa viata si prospetime in interiorul apartamentului de 45 mp.

In living verdele crud apare sub forma draperiilor si a pernutelor decorative, iar in decorul covorului aceasta nuanta este insotita de verdele smarald. In micul dormitor apare, din nou, sub forma draperiilor de la fereastra, dar si sub forma tapiteriei patului elegant, iar in bucataria mica si cocheta il regasim in mozaicul cu care a fost finisat peretele din zona blatului de lucru si in cele patru scaune Eames asezate in jurul mesei albe cu picioare de lemn. Si in baie tot verdele crud are rol de accent cromatic. Aici apare sub forma unor placi dreptunghiulare de faianta si mastii de sub lavoar si a fost asortat cu un mozaic alb.

Citeste si: Mozaicul in amenajarea si finisarea bucatariilor moderne, Baia decorata in verde – pentru un inceput de zi plin de prospetime sau Living decorat in culorile naturii – verde si maro.

Sper sa-ti placa aceasta amenajare suficient de mult incat sa prinzi curaj sa folosesti si tu o singura culoare de accent in intreaga casa. Rasfoieste imaginile de mai jos si convinge-te ca aceasta alegere leaga si uneste spatiile unei locuinte, parca subliniind ca impreuna formeaza un tot unitar.

Sursa foto: Ivan Pozdnyakov


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

mirela in februarie 23rd, 2017

I never thaught a certain kind of green can be so impressive…thank you for tips.They proved to be very useful.

Victoria in februarie 23rd, 2017

Buna, Mirela!

Ma bucur ca ti-a placut povestea ilustrata mai sus si chiar sper sa gasesti utila aceasta idee de amenajare si pentru casa ta :)

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii