Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Decoratiuni, accesorii si idei pentru o curte frumoasa


1-set ghivece si masuta de gradina culoare vernil



Chiar daca frumusetea unei gradini depinde in primul rand de felul care aceasta este ingrijita, nu putem nega ca si accesoriile, mobilierul, precum si diverse decoratiuni ajuta o curte sa arate si mai spectaculos.


Daca iti plac decoratiunile frumoase si le consideri elemente decorative importante cand vine vorba despre amenajarea interiorului, probabil ca iti va placea si selectia de idei decorative dedicate amenajarii gradinii si a spatiilor de pe langa casa din articolul de astazi. Unele sunt, intr-adevar, ceva mai pretentioase, in sensul ca sunt poate mai greu de procurat sau au nevoie de mai mult spatiu pentru a fi puse in valoare, insa, asa cum vei vedea in continuare, cele mai multe dintre accesoriile ilustrate in galeria foto din subsolul articolului isi pot gasi loc chiar si pe o terasa mai mica. Altfel spus, te poti inspira din ideile de azi chiar daca nu ai o curte cu suprafata prea generoasa.

Jardiniere si ghivece pentru flori

Dintre toate ideile de astazi aceasta este cel mai usor de pus in practica, in opinia mea. Este vorba despre ghivecele, jardinierele si tot felul de suporturi si masti pentru plantele de exterior sau pentru plantele de interior pe care obisnuiesti sa le scoti afara din casa pe durata sezonului cald. Desigur ca aceste accesorii pot fi folosite si pentru plantele de exterior, cum sunt micii arbusti ornamentali, de pilda.


Insa, pentru a obtine un efect decorativ sporit este indicat sa-ti indrepti atentia spre ghivecele si jardinierele special concepute pentru a fi folosite in afara casei, confectionate din materiale care nu se deterioreaza la primul capriciu al naturii. Piatra, betonul, ceramica, lemnul, metalul, tot felul de polimeri moderni sunt cateva dintre variantele pe care le intalnim cel mai des, in toate magazinele dedicate amenajarii gradinilor. Alege modele si culori care sa se asorteze cu forma si dimensiunea plantelor care vor fi gazduite in interiorul ghivecelor respective, dar si cu stilul de amenajare al curtii in general.

Mini fantani arteziene

Pana si o curte mica poate fi decorata cu o fantana arteziana sau cu o mini cascada artificiala. Susurul apei curgatoare este un veritabil leac pentru nervii intinsi si suprasolicitati dupa zilele lungi de munca. Le gasesti gata de montaj in magazinele de bricolaj, dar e bine sa stii ca pot fi confectionate si in regie proprie din caramida sau piatra naturala, de exemplu.

Iluminatul decorativ

Am spus-o in multe dintre articolele de pe casadex.ro: iluminatul decorativ are un rol esential in conturarea si definirea unei gradini. Ziua, cand soarele este in varful cerului, nici nu realizezi ca in serile si noptile calduroase de vara toate florile, toti arbustii ornamentali si in general tot ce ai sadit si adus cu drag in curtea casei tale devin invizibile in lipsa luminii naturale.

O serie de informatii utile si interesante gasesti aici: Iluminatul curtii – cum si unde montam corpurile de iluminat si aici: Iluminatul exterior – pune-ti curtea intr-o lumina mai buna.

Iata, asadar, de ce nu trebuie sa omiti importanta iluminatului exterior. Daca ai delimitat deja ariile de interes din curtea ta, poti sa-ti faci o lista cu numarul de corpuri de iluminat pe care va trebui sa le achizitionezi. Ai in vedere ca exista surse de lumina special concepute pentru accentuarea aleilor, rondurilor si pentru delimitarea anumitor arii din gradina, surse pentru iluminarea principalelor arii de interes din curte, dar si surse de iluminat de accent, care te vor ajuta sa scoti in evidenta anumite elemente-cheie ale curtii tale.

Focuri decorative sau seminee de exterior

Chiar daca poate ai deja un gratar, poti sa-ti inzestrezi curtea si cu un semineu de exterior sau cu o vatra pentru un foc ornamental. Si acestea pot fi construite in regie proprie, in baza unui proiect DIY, pot fi realizate la comanda, de mesterii priceputi, dar le poti gasi gata de montaj in multe dintre magazinele din tara noastra. Important este sa vizualizezi impactul decorativ al acestor elemente si sa crezi ca merita efortul. Insa pentru a le pune in valoare ca la carte te sfatuiesc sa cantaresti bine locul in care vei monta acest element inainte de a te apuca sa-l construiesti sau sa-l cumperi. Locul in care va fi plasat, pecum si mobilierul care va fi asezat in preajma sau in jurul lui pot sa-l avantajeze – adica sa-l puna intr-o lumina buna – sau pot sa-l dezavantajeze.

Iti recomand sa mai citesti si: Prelungeste-ti vara cu un semineu de exterior – 12 modele, dar si Foc de tabara decorativ in gradina casei tale.

Sursa foto: Novate


Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someone


Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii