Cum udam florile, gazonul si arbustii ornamentali din gradina


Stim bine ca apa este indispensabila vietii. Nevoia de apa a plantelor difera de la anotimp la anotimp si de la specie la specie.
In general, plantele au nevoie de mai multa apa primavara si la inceputul verii, atunci cand ies din repausul de iarna, cand incep sa apara mugurii, frunzele si cand incepe inflorirea.
Spre sfarsitul verii si toamna vom uda mai rar, iar iarna foarte rar, numai in anii foarte secetosi si numai cand pamantul nu e inghetat.


Intotdeauna vom uda imediat dupa plantare/insamantare, mai des, pentru o perioada mai lunga de timp, pana cand suntem siguri ca plantele noastre s-au prins.

Udarea isi atinge scopul atunci cand apa ajunge in profunzime si acopera intreaga retea de radacini ale plantei.

Dar nu numai radacinile au nevoie de apa, ci si coroanele plantelor, pentru a mentine o stare de umiditate in atmosfera, necesara in zilele calduroase de vara.
Putem realiza acest lucru cu ajutorul ploii artificiale, al artezienelor, procedeu care da rezultate foarte bune, in special la udarea gazonului, gardului viu, sau arbustilor ornamentali.


Udarea nu se va face niciodata pe arsita, ci numai dimineata foarte devreme, sau seara, dupa apusul soarelui. Udarea de seara are avantajul ca pastreaza mai mult timp solul umed.

Cea mai buna apa, bineinteles, este apa de ploaie. In lipsa e bine sa avem grija ca apa cu care udam plantele sa fie cat de cat apropiata de temperatura aerului.

Nu toate plantele se vor uda la fel de des. De exemplu, trandafirii se vor uda primavara de 2 ori pe saptamana, iar vara, de 3-4 ori pe luna. Numai in verile foarte secetoase vom uda o data pe saptamana. Surplusul de apa face ca trandafirii sa creasca abundent, dar sa infloreasca mai putin.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.