Categorii
Viata la tara

Noiembrie, brumar

bruma

O imagine nu o sa mi se stearga niciodata din minte: eram tare mica si mergeam de mana cu bunica pe o carare, sa aducem niste stiuleti din Oarza – asa se numea locul, cand, brusc am intins degetelul in jos si am intrebat-o: „Bunico, ce e asta? E bruma, mama!”
Atunci am aflat-o pentru prima oara: un petic alb-gri, ca un mucegai fin, respirand din toti porii toate viile si livezile dimprejur, frunzele lungi si uscate de papusoi, cararea cea indelung batuta de sandalutele mele scorojite, acel suflu de noiembrie tarziu.


De atunci, cel mai drag imi este in noiembrie sa ma uit dupa bruma; o caut in jurul casei si pe gard, pe poteci sau pe marginea drumului, pana sa nu o topeasca soarele anemic, spoit in ocru. E ultima podoaba de toamna – si prima de iarna, care ti se asterne peste casa. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *