Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Mobilier in stil african. Mobila cu forme simple si siluete aspre


mobila stil african



Forme simple si siluete aspre – iata, pe scurt, definitia Africii din punct de vedere al amenajarilor interioare.


Absolut toate materialele folosite in crearea stilului african sunt de provinienta naturala: lemnul de abanos, de mahon, de palisandru, de bambus, iuta, sisalul, fildesul, piatra sau banalul lut.

Astfel, paleta cromatica a interioarelor amenajate in stil african aminteste de deserturile si savanele continentului african, dar si de focul din vetrele triburilor africane: nuante de portocaliu, caramiziu, negru, galben intens sau rosu si nuantele lui.

Toate piesele de mobilier si decoratiunile in stil african contin elemente etnice de decor: stofe si tesaturi, masti din lemn, vase din lut sau lemn, blanuri de animale sau textile cu animal-print, tot felul de impletituri in zigzag din snururi multicolore din piele etc. Exoticul stil african iese din tipare uimindu-ne cu simplitatea si bogatia sa coloristica.


Caracteristici generale ale mobilierului in stil african

O regula generala in realizarea mobilierului in stil african este simplitatea – un soi de arta primitiva. Lipsesc cu desavarsire suprafetele lucioase, lacuite sau aurite.

Paturile sunt executate din lemn de bambus, fotoliile si scaunele din scoarta de copac impletita, rafturile sau bibliotecile din sfori si lemn iar masutele – din lemn cu incrustatii de bambus. Multe dintre piesele de mobilier in stil african contin elemente din fier forjat.

living african

Mobilarea unui living in stil african

Pentru a obtine un living luxos in stil african puteti imbraca peretii in tapet ce imita pielea de sarpe. Pe acesti pereti dau bine tablourile in rame din lemn de abanos. Pardoseala poate fi placata atat cu dusumea, parchet masiv sau cu parchet laminat ce imita foarte bine dusumeaua, cat si cu gresie mata, de mari dimensiuni, cu aspect uzat si nefinisat, in nuante rosiatice, caramizii sau chiar negre.

Trebuie specificat sa stilul Wenge, atat de raspandit in casele noastre, isi are originile in cultura africana in care lemnul de abanos este omniprezent.

Pentru mobilarea livingului in stil african alegeti piese de mobilier din lemn natural in forme simple, rudimentare chiar: canapele din lemn impletit de ratan, covoare impletite din sisal, iuta, fasii din piele sau chiar blanuri de animale (zebra, tigru, etc).
Puteti imbraca ferestrele cu storuri sau jaluzele din bambus in culoarea nisipului si perdele vaporoase in nuante calde de rosu, portocaliu sau caramiziu.

O piesa de mobilier caracteristica stilului african este comoda din lemn in linii drepte, de culoare inchisa, cu multe sertare si cu manere din fier forjat.

mobilier african

Nu uitati sa alegeti canapele joase, cu tapiterii in culori intense, eventual cu imprimeuri cu caracter tribal, pline de pernute moi multicolore. Masuta pentru cafea poate fi inlocuita cu un cufar din lemn de cedru cu incrustatii din piele de crocodil si elemente din fier forjat.

Rafturile dispuse pe pereti pot fi ornate cu statuete din fildes sau din lemn de abanos, vase din lut sau metal, suporti pentru lumanari din fier forjat, piele si sfoara etc.

Oglinzile mari in rame de lemn sau metal incrustat sunt un alt element de decor caracteristic stilului african de amenajare si decorare a casei.

Un fotoliu din piele cu aspect tocit asezat intr-un colt al livingului, acoperit cu o patura din tesatura de in, in culori vii, in fata caruia troneaza un taburet cu tapiterie moale pentru a va odihni picioarele, un lampadar cu picior din lemn si cu abajur din piele cu imprimeuri si motive africane vor constitui un loc perfect pentru o seara linistita acasa.




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:, ,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii