Una calda, una rece. Dupa propunerea exotica, Four Seasons din Bora Bora, va propunem sa treceti in agenda vacantelor si tabara ecologica The WhitePod Alpine din Alpii Elvetiei – un concept hotelier unic ce imbina armonios luxul cu elementele ecologice naturale.
Situat la 1400 m altitudine complexul elvetian este compus din 15 case, de forma sferica (domuri) de culoarea zapezii si o constructie din lemn.
Fiecare casuta-dom are o suprafata de 40 de mp si este, de fapt, o camera de hotel extrem de confortabila, amplasata pe o platforma din lemn, perfect izolata, pentru a rezista vantului, ninsorii si gerului. Din dotarile domului ecologic nu lipseste godinul (sursa de caldura), care se incalzeste cu lemne, patul matrimonial de mari dimensiuni si, desigur, baia scandinava. La toate acestea se adauga elemente decorative vechi, piese de anticariat, specifice zonei.
In mijlocul taberei de domuri se gaseste o constructie din lemn, ridicata in anii 1800, in care este amenajat un restaurant dotat cu un urias semineu, in jurul caruia turistii se pot aduna serile, pentru socializare.
Privelistea uluitoare spre lacul Geneva si muntii care il inconjoara justifica, in viziunea unora, tariful de 400 EURO/noapte.
Mai multe detalii despre uluitorul complex din Alpii elvetieni gasiti aici: whitepod.com