Baia matrimoniala, o baie pentru doi. Idei de amenajare

Daca baia alocata dormitorului matrimonial are o suprafata mai mare decat baile obisnuite de bloc, sa zicem minim 5 metri patrati, aveti startul necesar pentru amenajarea unei bai pentru doi. Astfel, nu veti fi nevoiti sa va faceti cu randul toaleta de dimineata, in graba spre serviciu.


Pentru a obtine o baie pe gustul ambilor parteneri de cuplu, trebuie sa participati amandoi la intregul proces de decorare si amenajare a baii matrimoniale. Iata cateva indrumari in acest sens:

Chiuveta dubla

Principala diferenta dintre o baie obisnuita si una matrimoniala este ca cea de a doua este dotata cu doua chiuvete separate sau cu o chiuveta dubla. Acestea pot fi instalate in serie, de-a lungul aceluiasi perete sau separat, in functie de forma si dimensiunea baii.

De pilda, intr-o baie generoasa puteti monta chiuvetele pe doi pereti paraleli sau chiar sa le separati prin montarea cazii intre cele doua, divizand astfel foarte clar spatiul dedicat fiecarui partener in parte si oferindu-le intimitatea necesara.

In baile matrimoniale cu suprafata ceva mai restransa se poate monta o chiuveta dubla, deservita de doua baterii.

Stilul de amenajare ales

Alegerea stilului de amenajare a baii matrimoniale se face, din nou, de comun acord intre cei doi parteneri de cuplu. Cu ajutorul catorva trucuri discrete puteti chiar contopi doua stiluri diferite de amenajare, obtinand astfel o baie pe placul ambilor soti.

O solutie mai la indemana este continuarea stilului de amenajare ales pentru dormitorul matrimonial, mai ales in cazul in care accesul in baia pentru doi se face direct din dormitor.

Paleta cromatica

Ca si in cazul alegerii stilului de amenajare, este indicat sa alegeti o combinatie de culori pe placul amandurora. Combinatiile clasice de ciocolatiu cu bej, gri cu verde, alb cu negru sunt potrivite pentru ambele sexe.

Revenind la punctul anterior, va sugeram si in acest caz solutia folosirii paletarului ales pentru dormitorul matrimonial, care va poate scuti de dilemele cromatice legate de decorarea baii comune.

Accesorizarea baii matrimoniale

La fel ca si in cazul chiuvetelor, baia matrimoniala trebuie prevazuta cu accesorii in dublu exemplar: suporturi pentru prosoape, sapuniere, suporturi pentru periuta si pasta de dinti, rafturi pentru depozitare obiectelor personale de igiena, prosoape etc.

Pentru a „marca” definitiv zona alocata fiecarui partener de cuplu in baia matrimoniala, este suficient s-o accesorizati in doua culori distincte. De exemplu, in dreptul chiuvetei folosite de doamna se vor agata prosoape bej, in timp ce domnul va avea la dispozitie prosoape de culoarea ciocolatei. La fel se poate proceda si cu covorasele de baie, amplasate in dreptul fiecarei chiuvete.


5 comentarii la “Baia matrimoniala, o baie pentru doi. Idei de amenajare”

  1. Interesante pozele dar articolul este destul de SF. Cel mai tare paragraf se refera la cum sa oferi intimitate fiecarui partener intr-o baie (comuna):

    „De pilda, intr-o baie generoasa puteti monta chiuvetele pe doi pereti paraleli sau chiar sa le separati prin montarea cazii intre cele doua, divizand astfel foarte clar spatiul dedicat fiecarui partener in parte si oferindu-le intimitatea necesara”

    Multumim pentru articol, ne insenineaza fetele! 🙂

  2. Buna! Mi-a placut foarte tare baia din imagina nr5 ad dori dak se poate cateva idei sau informati! Va multumesc.

  3. Buna ziua, George!

    Nu inteleg exact ce informatii te intereseaza. Ai putea detalia putin, te rog?

  4. Buna ziua, imi place foarte mult baia aceea in culori inchise, dar imi place maiales chiuveta dubla. Am cautat foarte mult, dar nu am gasit, imi puteti da va rog o idee unde as putea gasi asa ceva in Romania?
    Multumesc

  5. Buna, LArisa!

    Nu stiu sa te indrum spre un anumit magazin in care sa gasesti un lavoar identic cu cel care ti-a placut. Sfatul meu este sa cauti producatorii de blaturi/chiuvete/lavoare din material compozit sau quartz si sa-i intrebi daca au pe stoc sau pot produce la comanda un lavoar dublu.

    Numai bine!

Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.