Reteta tort de ciocolata, rapid si usor

De curand am intrat in posesia retetei celui mai bun tort de ciocolata pe care l-am mancat vreodata. Cum sa va explic? Mananci pana lesini! Si pentru ca nu sunt egoista si se face foarte usor si rapid, am zis sa va dezvalui si voua minunata reteta.


Aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

– 8 oua
– 400 g zahar
– 100 g cacao
– 8 linguri apa
– 2 linguri faina
– 2 pachete de unt

Mod de preparare tort ciocolata:

– Se pun intr-o craticioara pe foc cele 100 gr cacao, zaharul si cele 8 linguri de apa, amestecand continuu, pana la topirea zaharului. Lasati la racit.

– Cand compozitia e suficient de rece, incorporati, pe rand cele opt galbenusuri.

Pentru blatul tortului se bat spuma albusurile cu doua linguri de zahar, dupa care se adauga doua linguri de faina. Se adauga jumatate din compozitia de cacao si se toarna intr-o tava unsa cu margarina sau unt si tapetata cu faina.

Se da la cuptor pentru aproximativ 40 de minute. Cand este gata, se lasa la racit si apoi se taie in doua, pe orizontala.

Pentru crema de ciocolata amestecam cealalta jumatate din compozitia de cacao cu cele doua pachete de unt, pana la omogenizarea completa. Asta mi s-a parut cea mai dificila etapa, deoarece compoitia de cacao si zahar se intarise la racire. Asadar, inarmati-va cu putina forta si amestecati cu incredere. Apoi dati crema la frigider, pana la racirea completa a blatului. Veti obtine o crema tare, din care veti intinde jumatate, in strat gros, intre cele doua blaturi de tort iar cu cealalta jumatate veti imbraca tortul de ciocolata.

Daca rezistati, il puteti manca a doua zi!


32 comentarii la “Reteta tort de ciocolata, rapid si usor”

  1. Fetelor, se face foarte usor. Incercati si convingeti-va singure. Din pacate, se mananca si mai rapid :))

  2. Arata super, dar nu am inteles partea cu cacaoa. Initial o pui pe toata (100g) cu zaharul si apa, apoi folosesti jumate la crema si jumate la blat …. 😀

  3. Da, Bella, imparti in doua jumatati compozitia initiala, formata din cele 100 gr cacao, zahar, 8 linguri de apa si galbenusurile incorporate ulterior (dupa racirea compozitiei). Apoi amesteci jumatate din ea cu albusurile batute bine cu zahar si cele doua linguri de faina, iar cealalta jumatate din compozitie o amesteci cu unt, obtinand astfel crema cu care vei unge tortul.

  4. Bună! Tortul este delicios,insa am întâlnit greutăți in momentul topirii zahărului cu cacao și cu apa, timp in care zaharul a început sa se caramelizeze si sa fie greu de manipulat . Nu se spoate inlocui zaharul cristale cu cel pudră pentru o topire mai rapida, in aceasta rețetă? Și dacă da cu ce cantitate?

  5. Buna, Vero!
    Ma bucur ca ti-a placut tortul de ciocolata de mai sus.

    Ca sa-ti raspund la intrebarile tale, eu cred ca poti inlocui zaharul cristale cu zahar pudra, insa nu stiu sa-ti spun in ce cantitate, pentru ca n-am incercat niciodata. O prietena de-a mea a incercat sa topeasca zaharul la bain-marie, din acelasi motiv. Si spune ca a iesit la fel de bine, doar ca i-a fost mai usor de amestecat. 🙂

  6. Da, Ana, sigur sunt doar doua linguri 🙂

    Acum doua saptamani am facut acelasi tort si din greseala am pus trei linguri de faina si blatul a iesit mai tare decat ar fi trebuit. Asa ca doua linguri sunt mai mult decat suficiente pentru a obtine un blat de consistenta potrivita.

  7. Pai atunci conteaza si cat de plina e lingura. E rasa? Cu motz?
    Si de curiozitate, poza este reala, a tortului facut de tine, Victoria?

  8. Linguri pline, fara mot sau varf. Acum depinde si de dimensiunea lingurii. Daca ai de ales, este indicat sa eviti lingurile prea mari. Asadar, doua linguri aproape rase sunt perfecte. Faina in exces schimba consistenta blatului care ar trebui sa se confunde, ca textura, cu stratul de crema, atunci cand este gata tortul.

  9. Bună ziua!
    2 pachete de unt înseamnă 500 g? Întreb pentru ca eu am pachete și de 500 g fiecare.. Mulțumesc!

  10. Eu folosesc pachete de unt a cate 200g fiecare. Nici nu stiam ca exista pachete de unt de 500g 🙂

  11. Fac tortul acesta din 1992.Am descoperit reteta pe un pachet de cacao si se numea tort „Mareshall”.E bestial…multa atentie la impartirea cremei cu cacao pentru blat.

  12. Merita toate laudele , este intr-adevar un tort minunat . Eu am adaugat in crema pusa in interior visine si bucatele de ciocolata . DIVIN .Alegeti intre divin si bestial .Ideea e aceeasi : incercati-l , nu veti regreta.

  13. Angela, eu n-am mai facut de ceva vreme acest tort, in ultima vreme fiind absolut indragostita de tortul Castelana, pe care l-am facut ultima data chiar satpamana trecuta: https://www.casadex.ro/2014/10/reteta-de-tort-cu-blat-de-ciocolata-si-crema-de-mascarpone-frisca-si-lapte-condensat/ Si pe acesta l-as upgrada cu bucatele de ciocolata amara amestecate in crema. Sa iasa un fel de Stracciatella. In plus, desi reteta spune ca nu trebuie sa fie insiropat, mi se pare mai reusit cu blatul insiropat.

    Dar saptamana viitoare o sa-l fac si pe cel din ciocolata, ca mi s-a facut dor 🙂 Multumesc pentru ideea cu visinele. De care ai adaugat, congelate sau din compot?

  14. Draga Victoria, imi plac mult retetele tale, iar aceasta ma tenteaza nespus, fiind o mare iubitoare a tot ce contine ciocolata. As vrea sa o incerc cu ocazia sarbatorilor de Paste, care se apropie. Intrucat cantitatea de faina poate influenta textura blatului iar masuratoarea cu lingura este relativa, asa cum si rezulta din comentariile de mai sus, poate ai amabilitatea de a transa dilema, cantarind doua linguri de faina, pe care le apreciezi drept corecte si mentionezi cantitatea rezultata si pentru noi. Ma intreb, de asemenea, daca 400 g zahar nu sunt totusi prea mult. multumesc pentru atentie si amabilitate.

  15. Buna, Rodica!

    Am cantarit cantitatea de faina care incape in lingura pe care o folosesc de obicei. Are 19 g. Prin urmare, cred ca maximum 40 de grame de faina ar fi suficiente pentru blatul acestui tort.

    Cat priveste zaharul, sa stii ca eu am folosit mereu cantitatea de 400 g specificata in reteta. Intr-adevar, pare cam mult, mai ales ca nu iese un tort foarte mare. Insa rezultatul final este delicios. In plus, ciocolata trebuie sa fie dulce, nu-i asa? 🙂

    Trebuie sa ai grija sa se topeasca tot zaharul, inainte de a lua craticioara de pe foc. Altfel, risti sa te alegi cu o crema crocanta, care nu are nimic in comun cu crema pe care trebuie sa o aiba acest tort 🙂 Eu am patit-o intr-una din dati, asa ca insist pe parcurgerea cu rabdare a acestei etape 🙂

    Sper sa-ti iasa din prima, chiar nu este o reteta complicata. Este un tort senzational, usor de preparat, dar care este cam mic pentru cat de bun e. Cu o alta ocazie iti recomand sa incerci si tortul asta: https://www.casadex.ro/2014/10/reteta-de-tort-cu-blat-de-ciocolata-si-crema-de-mascarpone-frisca-si-lapte-condensat/ Are mai multe ingrediente, dar este foarte usor de preparat si are un gust si o textura de vis! De o vreme incoace, acesta este preferatul meu 🙂

    In orice caz, astept sa ne spui si cum a fost primit tortul de ciocolata pe care il vei face pentru masa de Paste 🙂

  16. Multumesc mult pentru raspuns si explicatii, Victoria. Am sa il fac negresit si voi consemna rezultatul. Am parcurs cu interes si celelalte retete si am salvat mai multe, in special din categoria conserve, eu fiind o impatimita a „borcaniadei”. Intotdeauna ma bucur sa gasesc noi retete sau sugestii interesante in domeniul culinar. Apreciez ceea ce faci pentru acest site, iti doresc mult succes in continuare si astept cu interes noi postari.

  17. Cu tot dragul, Rodica! Ma bucur ca iti plac retetele noastre. Am vazut si comentariul tau de la articolul cu vinete in adjica. Multumim pentru aprecieri!

  18. Doamna scumpa cum se poate sa faci un blat de tort cu 2 linguri de faina ?si o crema cu 2 pachete de unt de 500 de g nu poti manca vomiti dupa prima lingurita sa fim seriosi daca tot te crezi un mare cofetar incearca si gateste mai des sau citeste reteta inainte so postezi

  19. Draga Gina, n-am pretins nicio clipa ca as fi „un mare cofetar”, dupa cum te-ai exprimat in mesaj, insa reteta de mai sus este una dintre preferatele familiei noastre si chiar asa se face. Permite-mi sa te intreb daca ai incercat-o inainte sa spui ca nu se poate manca si ca o „vomiti dupa prima lingurita”. Daca vei citi si cateva dintre comentariile de mai sus vei vedea ca alte cititoare au facut tortul de ciocolata descris in reteta, iar impresiile sunt total diferite de ale tale 🙂

  20. Stimata Gina, probabil graba de a-ti exprima ironia te-a facut „so postezi” inainte s-o revezi. Poate in retetele Victoriei s-ar putea strecura vreo eroare (desi nu este cazul), dar vreo greseala de ortografie, niciodata. Nu este eleganta observatia mea, dar ironia ta este chiar deplasata. Sa zicem si noi asa: „Graba strica treaba”. Din fericire, aspectul cu graba se poate rezolva, in rest… Imi cer eu scuze, in numele tuturor. Mult succes, in continuare, Victoria!

  21. Rodica, comentariul Ginei este primul comentariu rautacios de la infiintarea comunitatii casadex.ro (si iata ca au trecut deja mai bine de 4 ani de atunci). Trebuie sa recunosc ca m-a surprins, intrucat reteta acestui tort este de multi ani in familia sotului meu, am „capatat-o” de la soacra mea care il face exact asa cum am povestit mai sus. In comentariile de mai sus mai spunea cineva ca face acelasi tort din 1992, afirmand ca „este bestial”. Incerc sa spun ca nu este o reteta luata la intamplare de pe net, ci este una testata de o sumedenie de ori de soacra mea si apoi de mine. Iar daca Gina ar fi facut un mic efort sa citeasca toate comentariile de mai sus, ar fi inteles acest lucru si probabil ca nu s-ar mai fi grabit sa faca astfel de afirmatii 🙂

  22. Am facut si eu acest tort de 5 ori de cand am gasit reteta aici pe site. Rezultatul? Nu am cuvinte sa spun cat este de bun si de usor de facut. Multumesv pt reteta. Si da se face un tort din 2 linguri de faina si 2 pachete de unt.

  23. acest tort este un deliciu pentru iubitorii de ciocolata
    Reteta mea e un pic diferita…
    400g zahar, 150 g cacao, 200 ml apa, 350 sau 450 g margarina unirea sau unt, 1 praf de copt, 2 linguri rase faina, 8 sau 10 oua (cand folosesc o forma mai mica pun 8 iar cand fac in forma mai mare pun 10 oua)

    8 linguri de apa la 100 g de cacao si 2 pachete unt e putin . se simte gustul untului in crema

  24. @ Mihaela – multumim pentru aprecieri! Ne bucuram ca ti-a placut acest tort de ciocolata!

    @ Catalina – da, reteta ta este ceva mai complexa, dar sunt convinsa ca rezultatul este la fel de delicios! Multumim pentru completari 🙂

  25. Buna, Ysa!

    Pentru acest tort eu folosesc o tava cu diametrul de 24 cm, insa chiar si asa iese un tort relativ micut. Partea buna este ca acesta este deosebit de consistent, asa ca e destul 🙂

  26. Mari, n-am mai facut acest tort de ceva vreme, recunosc, dar imi amintesc ca potriveam cuptorul la temperatura de 180-200 grade.

Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.