Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Proiectul unei case cu amprenta de 29 mp


casa amprenta mica



Nu o data arhitectii japonezi au uimit lumea cu proiectele lor iesite din comun, de la cele mai simple si compacte constructii pana la proiecte spectaculoase, de mare anvergura.


Un exemplu uimitor este proiectul unei case din lemn cu amprenta de doar 29 mp, adaptata unui teren urban dificil, din Tokyo, Japonia.

Detalii proiect

Casa minuscula, ridicata pe un teren in forma triunghiulara de doar 55.24 mp, aflat la un capat de drum din apropierea unui rau, este opera echipei de arhitecti ai companiei nipone Mizuishi Architect Atelier. Din cauza pozitiei dificile a terenului a fost nevoie de obtinerea unor autorizatii de constructie speciale. Rezultatul a fost peste asteptarile celor trei membri ai familiei, pentru care a fost executata lucrarea: la parterul casei cu amprenta de doar 29 mp au fost amenajate un dormitor si o baie, la etaj – un spatiu de relaxare, care poate fi transformat intr-un al doilea dormitor, un open space care include bucataria, livingul si un loc de luat masa, iar la mansarda a fost amenajata o camera de joaca pentru fiica proprietarilor.

casa amprenta mica exterior

La nivelul etajului casa a fost extinsa prin adaugarea unei portiuni suspendate, unde a fost amenajat un spatiu de relaxare prin care se face accesul la mansarda.


Un alt aspect inedit al acestui proiect vine din faptul ca dormitorul matrimonial este primul spatiu care te intampina atunci cand pasesti pragul casei minuscule. Intimitatea necesara dormitorului a fost asigurata prin montarea unor perdele vaporoase, care au mai degraba un rol de delimitare a dormitorului de holul de acces, decat de mascare a spatiului intim.

dormitor casa amprenta mica

Ingeniozitatea arhitectilor japonezi in impartirea spatiilor se poate remarca si la etaj unde, pastrandu-se linia parterului, s-a renuntat la orice usa sau perete despartitor in favoarea unui open space fluid. Inaltimea bucatariei, amplasata in extremitatea vestica a etajului casei, este de doua ori mai mare decat a celorlalte incaperi de pe nivel.

bucatarie casa amprenta mica

Ferestrele mari, prin care patrund cantitati generoase de lumina naturala, dar si stilul minimalist, simplu, degajat si aerisit in care a fost amenajat interiorul intregii case contribuie la crearea senzatiei de confort si spatiu, ce pareau imposibil de obtinut intr-o locuinta cu amprenta de doar 29 mp.

living casa teren mic

terasa casa mica

casa amprenta mica

Imagini proiect casa

plan casa parter amprenta mica

plan casa etaj amprenta mica




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii