Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Acasa la Mos Craciun. De sarbatori, decoreaza-ti locuinta in stil scandinav – FOTO


idei decor craciun living scandinav



Iti place ideea de a sarbatori Craciunul in stil traditional si totusi vrei sa incerci ceva nou anul acesta? Decoreaza-ti casa in stil rustic Scandinav si recreeaza decorul locuintei lui Mos Craciun.


Decoratiunile si ornamentele de Craciun specifice tarilor nordice inspira liniste, relaxare si buna dispozitie, fiind realizate din materiale naturale, placute la atingere si dragi privirii. Si chiar daca pot fi gasite in aceasta perioada in mai toate magazinele si targurile de Craciun, te sfatuiesc sa le faci chiar tu, din lucruri vechi pe care cu siguranta le ai prin casa. In acest fel vei economisi o suma considerabila de bani si te vei bucura de un decor unic, inspirat din casa celui mai indragit locuitor al tarilor nordice – Mos Craciun.

Totul este atat de simplu! Daca iti place stilul rustic, stii deja ce elemente poti folosi pentru a obtine un decor de Craciun specific acestui stil: conuri de brad, crengute, lumanari, ornamente crosetate sau cusute manual, fructe proaspete sau uscate etc. Iar pentru un decor de sarbatori in stil Scandinav poti imbina toate cele enumerate mai sus in doua palete cromatice distincte:

Paleta pastel – compusa din tonuri de gri deschis, bleu pal, alb, crem sau bej – potrivita mai ales persoanelor care prefera interioarele rustice, neutre, inspirate de natura. Confectioneaza ghirlande din conuri de brad, felii uscate de portocale, betisoare de scortisoara, globuri invelite in panza de sac sau confectioneaza un aranjament din cateva crengute uscate, vopsite in alb si impodobite cu fulgi din hartie, ciorapei lucrati manual si figurine din turta dulce, acoperite cu glazura alba.


Paleta accentelor cromatice – compusa din culori bogate si pline, cum ar fi albastrul, rosul, violetul, verdele sau galbenul – potrivita interioarelor moderne cu accente rustice. Gasesti aceste pete de culoare in husele pernutelor decorative si in cuverturile calduroase cu imprimeu traditional scandinav, in lumanarile rosii, in crengutele proaspete de brad, in stelutele beculetelor aprinse si in globurile colorate din bradul de Craciun.

Cele doua palete cromatice pot fi folosite atat impreuna cat si separat. Insa, atunci cand sunt folosite impreuna, paleta nuantelor pastel va predomina, fiind folosita in calitate de baza decorativa, cealalta fiind prezenta doar pentru a condimenta interiorul cald, specific stilului Scandinav.




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii