Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Cum iti ornezi masa de Craciun – 10 idei originale in 21 de imagini


decor festiv masa craciun verde si mov



Dupa brad, masa festiva este, cu siguranta, vedeta zilei de Craciun. O masa frumos aranjata, cu tacamuri, accesorii si elemente decorative specifice va intregi atmosfera de sarbatoare, iar traditionalul pranz in familie va fi un real rasfat.


Cu putina fantezie si indemanare, poti obtine un aranjament spectaculos al mesei. Iata cateva idei si variante care te vor ajuta sa imbraci masa in haine de sarbatoare:

1. In primul rand, alege o paleta cromatica pe care vrei sa te axezi. Poti orna si aranja masa in culorile traditionale, rosu si verde. La fel de bine poti alege s-o decorezi in alb si argintiu, rosu si auriu, verde pastel si mov, alb si rosu, albastru si argintiu etc. Indiferent de paleta cromatica aleasa, trebuie sa te asiguri ca toate elementele decorative se asorteaza si se imbina frumos si discret, formand un tot unitar.

2. Dupa determinarea paletei cromative, stabileste stilul pe care-l vei aborda in ornarea mesei. Poti opta pentru o varianta eleganta si atunci toate elementele trebuie sa exprime rafinament si delicatete, dar poti merge si pe varianta unui decor rustic. Il poti obtine cu ajutorul unor mici elemente din in sau chiar panza de sac, a unor crengute si a unor conuri de brad. Tot pentru stilul rustic sunt potrivite si fetele de masa in carouri.


3. Foloseste globurile de brad. Fara indoiala ai adunat, de-a lungul anilor, o sumedenie de globuri pentru impodobirea bradului si nu le folosesti chiar pe toate. Alege cateva globuri, in culori asortate serviciului de masa, aranjeaza-le intr-un bol din sticla si asezoneaza-l cu cateva crengute proaspete de brad. Acest aranjament simplu poate fi pus in mijlocul mesei sau intr-unul dintre capetele ei.

aranjament masa craciun cu braduti din turta dulce

4. Creeaza un aranjament unic din ramuri uscate si globuri. Din cateva ramuri uscate, decojite si vopsite in alb, de pilda, poti obtine un aranjament inedit. In calitate de suport poti folosi o vaza din sticla, de exemplu.

5. Decoratiuni deosebite din turta dulce. Vaneaza in targurile de Craciun braduti si omuleti de zapada din turta dulce si foloseste-i pentru a-ti decora masa festiva intr-un mod unic. Pune in farfuria fiecarui invitat cate un bradut din turta dulce, invelit in folie transparenta de plastic, legata cu o panglica rosie. La plecare, invitatii isi vor putea lua cadoul dulce acasa.

6. Gaseste un mod inedit de impaturire a servetelor de masa. O ocazie festiva, cum este pranzul traditional de Craciun, cere si accesorii pe masura. Fata de masa si servetele sunt printre cele mai importante elemente decorative ale unei mese de sarbatoare. Pentru a-i da o nota de eleganta, incearca sa impaturesti servetele intr-un mod neobisnuit. O varianta simpla si de efect este rularea lor si legarea cu o panglica in ton cu decorul mesei.

7. Nu uita de scaune. Si ele fac parte din decor. Daca nu ai posibilitatea achizitionarii sau confectionarii unor huse in ton cu fata de masa, decoreaza-le spatarele cu ajutorul unor panglici, a unor buchetele din crengute de brad si a catorva globuri.

8. Conurile de brad pot constitui un decor ieftin si de efect al mesei de Craciun. Fa o plimbare prin parc, aduna cateva conuri de brad (cele desfacute sunt mai spectaculoase) si vopseste-le cu un spray argintiu sau auriu. Dupa uscare, fixeaza-le in paharele sau boluri mici, imbracate in folie argintie si asaza-le printre farfurii si pahare, pe masa festiva. Vei obtine o multime de braduti in miniatura, pe care-i poti darui, ca amintire, invitatilor, la plecare.

9. Daca la masa de Craciun vor participa si copii, introdu elemente decorative care sa-i atraga. Cauta prin magazine acadele multicolore si creeaza mici aranjamente decorative pentru cei mici. Poti lega acadelele in manunchiuri colorate, in varful carora vei fixa cate un glob sclipitor. Pune cate un astfel de aranjament in dreptul farfuriei fiecarui copil si le vei produce bucurie.

10. Lumanarile sunt un alt element decorativ care te vor ajuta sa infrumusetezi aspectul mesei de sarbatoare. Daca nu ai deja suporturi speciale, poti incropi chiar tu unul cu ce ai prin casa. Poti folosi in acest scop boluri, pahare, castroane, farfurii si chiar borcane. Important este aranjamentul din jurul lumanarilor. Creeaza un decor din crangute de brad, de vasc sau de merisor, din globuri, beteala, panglici sau conuri si pune in mijlocul lui o lumanare mare. Acest fel de aranjament arata foarte bine daca este amplasat chiar in centrul mesei festive.




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii