Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

O casa moderna spectaculoasa din sticla si piatra naturala


1-exterior corp nou extensie hambar vechi secolul 15



Dupa 18 luni de cautare a casei perfecte, Julia si Rick Martin s-au indragostit pe loc de La Concha, o superba vila din sticla si piatra naturala, situata in apropierea casei in care Julia si-a petrecut copilaria, pe coasta Normandiei.


Abia apoi tanara frantuzoaica a realizat ca frumoasa casa moderna, pentru care au platit ceva mai mult de 1 milion euro, este acelasi vechi si darapanat hambar din piatra ce apartinea fermei de pasari pe care ea obisnuia sa o viziteze, atunci cand era mica. In clipa in care a realizat acest lucru, Julia a fost si mai incantata de decizia luata.

Vechiul hambar devine o casa luxoasa de 1 milion euro

Adevarul este ca transformarile la care arhitectul Jamie Falla a supus hambarul vechi il faceau aproape imposibil de recunoscut. E greu sa-ti imaginezi ca aceasta constructie moderna luxurianta, evaluata la 1,08 milioane euro, a fost candva un spatiu de depozitare, construit in secolul 15.


Proiectul de renovare si restaurare a hambarului a presupus si adaugarea unei extensii a casei, cele doua corpuri comunicand prin intermediul unui pasaj ultramodern, din sticla, ce poate fi traversat atat la parter, unde se afla si usa de acces in casa, cat si la etaj. Tavanul, peretii si pardoseala din sticla ale pasajului de la etaj permit luminii naturale sa-l invadeze din toate partile.

La nivelul superior din corpul nou al constructiei se afla dormitorul matrimonial prevazut cu o baie spectaculoasa, cu tavan din sticla, prin care se vede cerul, iar la parterul acestuia au fost amenajate un dormitor si o camera de joaca pentru copii, cu iesire spre terasa. Intreaga fatada a noii constructii este din sticla, astfel incat toate incaperile sunt scaldate de lumina pe parcursul intregii zile.

Living amenajat deasupra bucatariei

Hambarul din secolul 15 a fost restaurat integral, bucataria, diningul open space si o baie ocupand parterul acestuia, iar livingul fiind amenajat deasupra bucatariei moderne, la mezaninul deschis spre uriasul loc de luat masa. Acoperisul inalt al vechiului hambar a permis aceasta impartire pe verticala a spatiului, creandu-se in acest fel trei zone de activitate distincte intr-un spatiu comun, amenajat in stil modern minimalist.

Pentru a lega vizual si stilistic corpul nou de cel vechi, ambele au fost placate la exterior cu acelasi tip de piatra naturala decorativa, un model destul de apropiat pietrei din care a fost construit hambarul. De altfel, in interiorul corpului vechi arhitectul a ales sa pastreze cateva portiuni dezgolite ale zidurilor originale, folosindu-le in calitate de elemente decorative.

Un proiect spectaculos, o restaurare remarcabila a unei constructii vechi – asa as descrie, pe scurt, La Concha, frumoasa casa imbracata in sticla si piatra naturala.

Sursa foto: http://www.jamiefallaarchitecture.info




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii