Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Cum aranjam mobila intr-o sufragerie mica


1-decor in alb gri si lila sufragerie mica open space



Putine dintre apartamentele blocurilor vechi dispun de sufragerii spatioase, cel mai adesea proprietarii plangandu-se de dificultatea amenajarii si mobilarii acestora, spatiile mici fiind cele mai problematice din acest punct de vedere.


Cu totii vrem sa avem o sufragerie confortabila, dotata cu toate cele, cum scrie la carte, dar nu in toate cazurile spatiul permite acest lucru. Si decat sa ai o camera aglomerata si incarcata, in care sa nu te simti bine nici tu si nici invitatii tai, mai bine te limitezi la cateva piese de mobilier utile, asezate astfel incat sa creezi un camin primitor.

Zona de conversatie – inima sufrageriei

Centrul de atractie, inima unei sufragerii este zona de conversatie – un spatiu dedicat intalnilor placute, in care tu si invitatii tai va puteti relaxa confortabil in timp ce luati parte la o sueta. Vedeta acestei zone este, de obicei, canapeaua. Mai potrivita pentru crearea unui spatiu dedicat conversatiei este o canapea coltar care le permite participantilor la conversatie sa se priveasca in ochi in timp ce discuta. O alternativa la canapeaua coltar o reprezinta setul format dintr-o canapea si unul sau doua fotolii, asezate fata in fata.


Dar pentru ca vorbim despre o sufragerie mica, lucrurile stau un pic altfel. Mai exact suntem nevoiti sa ne adaptam spatiului restrans, fara a renunta insa la ideea de confort. Astfel ca vom cauta modele de canapele la scara mica, cu design cat mai simplu, gandite sa ocupe cat mai putin spatiu. Asa cum sunt, de pilda, canapelele si fotoliile fara brate. Prin simpla eliminare a acestui element din compozitia celor doua piese de mobilier, se castiga spatiu atat din punct de vedere vizual cat si fizic.

O sufragerie multifunctionala

In ciuda suprafetei reduse, se intampla adesea sa folosim sufrageria mica si in calitate de dining, birou si camera pentru oaspeti. Si atunci lucrurile se complica si mai tare. Ca sa nu te alegi cu o camera haotica si dezorganizata, planifica migalos modul de impartire pe zone a micului living, inainte de a te apuca efectiv de amenajarea acestuia. Daca vrei ca zona de conversatie sa ocupe centrul incaperii, aloca-i diningului perimetrul din fata ferestrei sau un colt al livingului. Odata stabilite ariile de interes, gandeste-te ce piese mobilier sunt absolut indispensabile, iar apoi cauta prin magazine modelul ideal.

Pentru mobilarea unei sufragerii mici cu multiple functii se recomanda alegerea unui mobilier multifunctional, cu design cat mai compact. De exemplu, in locul unui birou individual, poti merge pe o biblioteca proiectata astfel incat sa includa si un blat rabatabil, care poate tine loc de birou. Iar in cazul in care esti nevoit sa amenajezi in perimetrul sufrageriei si un loc de luat masa, mergi pe un set minimalist, compus dintr-o masa mica ce poate fi extinsa cu usurinta.

O idee interesanta de impartire vizuala a ariilor de interes dintr-o incapere este folosirea paravanelor despartitoare. Acestea pot fi realizate din lemn, sticla, elemente metalice sau pot lua forma unei biblioteci care va delimita ariile de interes, oferindu-ti in acelasi timp un extra spatiu de depozitare.

Piese de mobilier utile intr-o sufragerie de mici dimensiuni

Pe langa mobilierul de baza, despre care am discutat mai sus, poti investi in cateva piese pentru situatii de urgenta, mai exact pentru momentele in care gazduiesti un eveniment cu mai multi invitati. Asa cum sunt scaunele pliante ce pot fi stivuite discret intr-un colt al sufrageriei si setul de masute de cafea de mai multe dimensiuni, inventate special pentru spatiile mici. Acest set este compus din cel putin 3 masute de dimensiuni si inaltimi diferite si pot fi suprapuse atunci cand nu sunt folosite, ocupand in acest fel foarte putin spatiu.

O alta idee practica si extrem de utila in cazul unui living mic este inlocuirea obisnuitei masute de cafea cu un model prevazut cu lada de depozitare. Aceasta iti va fi de ajutor in depozitarea diverselor obiecte, cum sunt, de exemplu, telecomenzile, revistele si chiar pernutele decorative de pe canapea si fotolii.

sursa foto: www.onekindesign.com




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:, ,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii