Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Sisteme moderne pentru mobilierul de bucatarie – IDEI


1-dulap extractabil cu rafturi mobila colt bucatarie



Cu cat mai eficient si mai ergonomic este gandita mobila de bucatarie cu atat mai lin si mai placut decurge procesul de preparare a mancarii, iar curatarea si ordonarea ulterioara a ustensilelor se transforma intr-o joaca.


In bucatariile mici proiectarea ergonomica a mobilierului este chiar mai importanta, daca se doreste obtinerea unui spatiu confortabil, aerisit si degajat. Pentru astfel de situatii au fost inventate tot felul de sisteme moderne menite sa valorifice la maximum fiecare centimetru patrat al mobilei de bucatarie: sertarele verticale, rafturile rotative pentru dulapurile de colt, tocatoarele, cosurile si mesele retractabile etc.

Sisteme rotative si pliante pentru dulapurile pe colt

Dulapurile pe colt ale garniturilor de mobilier in forma literei L sunt deosebit de spatioase, dar pot fi destul de incomode. Si asta pentru ca esti nevoit sa scoti mai bine de jumatate din continutul dulapurilor ca sa ajungi la un vas asezat in extremitatea cea mai indepartata. Pentru a scapa de aceasta problema au fost inventate rafturile rotative, extractabile si pliante care ofera posibilitatea organizarii eficiente a dulapurilor de colt, dar si accesarea usoara a tuturor vaselor, ustensilelor si ingredientelor in interiorul acestora.


Aceste sisteme sunt confectionate din inox, din plastic si otel inoxidabil sau din lemn, fiind extrem de usor de manevrat si pot fi integrate in dulapurile pe colt ale mobilierului de bucatarie in forma literei L.

Sertare pentru spatiul de sub plita si de sub cuptor

Ca sa-ti fie si mai usor sa gatesti, asigura-te ca ai la indemana ustensilele esentiale. Aceasta regula a dus la inventarea sertarelor inguste ce pot fi integrate sub plita, astfel incat sa poti avea la indemana paletele, lingurile, furculitele, telurile si toate ustensilele si condimentele pe care le poti folosi in procesul de preparare a mancarii. Iar sistemele moderne de compartimentare te vor ajuta sa pastrezi sertarele ordonate.

Foarte practice si utile sunt si sertarele concepute pentru a fi integrate in dulapuri, sub cuptoare. Acestea sunt destinate depozitarii tavilor si tigailor.

Sertarele verticale sau coloanele extractabile pentru sticle

Comode si utile, coloanele extractabile sau sertarele verticale, cum mai sunt cunoscute, pot fi de latimea unei usi (30-40 cm) sau mult mai inguste (15 cm). Acestea au fost concepute pentru depozitarea ergonomica a sticlelor cu otet, ulei, a pungilor cu faina, orez, malai si sare, dar si a recipientelor cu detergenti si solutii de curatat pe care le folosim in bucatarie.

Inaltimea si latimea acestor corpuri extractabile variaza in functie de necesitati si de dimensiunea mobilierului de bucatarie. Pe langa modelele descrise in alineatul anterior mai exista si coloane extractabile inalte ce au, de obicei destinatie de camara. Acestea sunt prevazute cu cateva (3-6) cosuri din otel inoxidabil sau din lemn montate pe un cadru care gliseaza inainte si inapoi la deschiderea si respectiv inchiderea sertarului vertical.

Mese, tocatoare si alte elemente extractabile ideale pentru bucatariile mici

Toate aceste sisteme moderne pot fi utilizate atat in bucatariile spatioase cat mai ales in cele mici si inguste. Pe langa sertarele si corpurile rotative exista si alte elemente extractabile care au fost gandite spre organizarea eficienta a spatiului si degajarea bucatariei.

Dintre acestea voi aminti sertarele prevazute cu tocatoare din lemn, mesele si chiar mesele de calcat extractabile, pe care le poti vedea in imaginile din galeria foto de mai jos.

sursa foto: http://www.design-remont.info




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Cristina T in februarie 1st, 2015

Va rog, ati putea sa lasati cateva referinte in materie de producatori de mobila de bucatarie pe masura?

Va multumesc,

Cristina T

Victoria in februarie 2nd, 2015

Buna ziua, Cristina!

Pe piata exista o multime de producatori de mobila de bucatarie la comanda, asa ca e greu sa-ti recomandam un producator anume, intrucat nu stim bugetul de care dispui. Pentru un buget de pana in 1500-3000 lei te poti adresa micilor producatori pe care ii gasesti in centrele de mobila ale orasului in care locuiesti. Iar daca dispui de un buget mai generos, poti apela la serviciile marilor producatori: Kuxa, Naturlich, Ikea, Norvinia, Noblisime etc.

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii