Categorii
Amenajari si decoratiuni interioare

Calathea crocata, planta de apartament – ingrijire si inmultire

Calathea crocata planta de apartament cu flori portocaliiCalathea crocata este o planta de apartament ce provine din zona tropicala a Americii de Sud. I se mai spune si Calathea de sofran sau Flacara eterna, denumiri ce provin de la forma si culoarea florilor.


Caracteristici generale:

Frunzele, sustinute de cozi lungi, se ramifica direct de la baza plantei formand o tufa bogata, inalta de 60-70 cm. Sunt mari, ovale de culoare verde-inchis cu denivelari formate de nervurile pronuntate. La unele soiuri nervurile sunt colorate in verde deschis, gri sau argintiu. Pe partea inferioara frunzele sunt colorate in rosu. Genul Calathea cuprinde plante decorative prin frunze, dar specia Calathea crocata are un plus de frumusete prin florile rosii sau portocalii, batute, de forma globulara, cu partea de sus mai ingusta, ce seamana cu o torta aprinsa. Florile apar in aprilie-mai, dar perioada de inflorire se poate prelungi pana in vara.

Ingrijire si inmultire a acestei flori de apartament

Desi pare a fi pretentioasa, sunt numai cateva reguli de care trebuie sa tinem cont pentru a avea o planta sanatoasa si cu adevarat decorativa pentru apartamentul nostru.

1. Pamantul din ghiveci trebuie sa fie un amestec de pamant de flori cu turba si nisip. In plus, nu trebuie sa mentina apa in exces. E recomandat ca la baza ghiveciului sa asterneti un strat de pietris pentru o mai buna drenare. Farfuria ghiveciului poate contine si ea un strat de pietris pentru ca ghiveciul sa nu stea direct in apa.

2. Calathea nu trebuie sa fie expusa direct in bataia soarelui, nici foarte aproape de fereastra, mai ales daca expunerea camerei este spre sud, planta preferand o expunere in semiumbra. Razele soarelui ii pot provoca arsuri pe frunze.

3. Udarile trebuie sa fie regulate, pamantul mentinut tot timpul umed, cu exceptia lunilor de iarna cand frecventa udarilor poate scadea, dand ragaz pamantului sa se usuce de la o udare la alta. In perioada de vara cand caldura si uscaciunea sunt la nivel ridicat se pulverizeaza frunzele cu apa. Uscaciunea din aer duce la rasucirea frunzelor.

4. Temperatura aerului din camera nu trebuie sa scada sub 15 grade si e de dorit sa nu urce peste 25 de grade.

5. Se poate fertiliza pamantul cu ingrasamant special pentru plante cu flori, lichid, in apa de udare sau solid sub forma de batoane, o data la 2-3 saptamani, exceptand lunile de iarna.

6. Schimbarea ghiveciului se face numai cand se observa ca radacinile au ocupat spatiul din ghiveci, de regula la 2-3 ani, la inceput de primavara.

Calathea crocata se inmulteste prin despartirea tufei, in momentul cand se face transplantarea plantei intr-un ghiveci mai mare.

Sursa foto: Bakker.com

2 răspunsuri la “Calathea crocata, planta de apartament – ingrijire si inmultire”

Imi pare rau… Calathea este intr-adevar o planta mai sensibila. In primul rand nu suporta lumina puternica si in nici un caz amplasarea la soare. Are nevoie de umiditate atat in sol, cat si pe frunze. Apa de ploaie este cea mai buna, ceea ce este mai complicat, dar e buna si apa care a stat la temperatura camerei 2-3 zile. Ghiveciul trebuie sa permita o foarte buna drenare a apei; floarea necesita udari dese, un pamant reavan, dar nu baltit. Eu as mai incerca o data, e mult prea frumoasa 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *