Categorii
Intrebari de la cititori

Culori mobilier daca parchetul e gri si usile wenge

Buna ziua. Am si eu nevoie de cateva sfaturi. Trebuie sa aleg finisajele pentru noul apartament si stiu ca vreau un parchet gri deschis si am ales deja usile de culoare wenge. Nu stiu ce culoare sa aleg mobilierul si nu stiu nici ce culori sa aleg faianta si gresia in bai. Vreau ca in toata casa sa predomine aceleasi culori. Sunt din Bucuresti.


Intrebare de la Diana, pe adresa redactiei: Culori mobilier daca parchetul e gri si usile wenge.

2 răspunsuri la “Culori mobilier daca parchetul e gri si usile wenge”

Buna, Diana!

Ma bucur ca vrei sa folosesti aceeasi paleta cromatica in intreg apartamentul. De obicei, recomand si incurajez anume acest tip de decor unitar. In principiu, culorile parchetului si a usilor de interior alese de tine sunt usor de asortat. Depinde mult ce culori iti plac, ce decor vrei sa obtii. poti merge pe varianta unui mobilier dintr-un furnir de stejar cu o discreta tenta gri pe care sa-l inviorezi cu textile si accesorii intr-o culoare pe placul tau. Culoarea de accent poate fi verdele fistic, movul, rosul, turcoazul, bleul sau orice alta culoare iti place, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, parchetul si usile alese sunt foarte usor de asortat, adica fac casa buna cu mai toate culorile spectrului cromatic.

In bai poti merge pe combinatii de alb si gri (pardoseala si pereti albi cu insertii gri) sau poti jongla cu faianta alba pe pereti intercalata cu portiuni verticale sau orizontale de faianta artistic tip patchwork, aceeasi pe care o poti folosi si pentru placarea pardoselii.

In continuare vreau sa-ti recomand sa arunci o privire pe cateva articole cu apartamente amenajate integral in aceeasi idee cromatica, in speranta ca iti vei gasi inspiratia:

https://www.casadex.ro/2016/07/apartament-luminos-si-alb-cu-accente-colorate-putine-dar-de-efect/

https://www.casadex.ro/2016/06/gri-si-vernil-in-amenajarea-unui-apartament-cu-doua-camere/

https://www.casadex.ro/2016/07/amenajari-apartamente-45-mp-decorati-in-gri-cu-accente-rosii/

https://www.casadex.ro/2016/03/modern-si-elegant-un-apartament-decorat-in-alb-negru-si-gri/

https://www.casadex.ro/2015/09/amenajare-moderna-si-plina-de-stil-a-unui-apartament-cu-4-camere/

https://www.casadex.ro/2015/07/apartament-amenajat-in-tonuri-de-gri-si-maro-si-decorat-cu-lemn-si-caramida-aparenta/

Sa ai spor la amenajat si decorat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *