Te plangi ca ai o casa mica? Iata cum traiesc japonezii :: CasaDex – case, constructii, amenajari, decoratiuni


Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Te plangi ca ai o casa mica? Iata cum traiesc japonezii


1-usa de acces in garsoniera din Japonia



De-a lungul anilor nu mi s-a intamplat prea des sa cunosc persoane multumite de dimensiunea caselor si apartamentelor in care locuiesc. Cei mai multi se plang ca nu le ajunge spatiul de care dispun, ca nu au suficiente camere, ori ca cele existente sunt prea mici. Si ma intreb cum am fi trait noi, romanii, in locul japonezilor?


Din punctul de vedere al suprafetei locuibile casele japonezilor sunt comparabile cu garsonierele si apartamentele confort 2 sau 3 din tara noastra. Sunt incredibil de mici. Si, cu toate acestea, din caminele minuscule ale japonezilor nu lipseste nimic.

O europeana in Tokio

Probabil ca fotografiile de mai jos n-ar fi „rasuflat” in presa internationala daca mica garsoniera ilustrata in aceste imagini n-ar fi fost inchiriata de catre o tanara europeana, obisnuita cu alte dimensiuni ale spatiului locuibil. Tanara despre care iti povestesc a fost nevoita sa se mute cu serviciul in Tokio, capitala Japoniei, unde a cautat sa-si inchirieze un apartament. Dupa indelungi cautari, s-a oprit la garsoniera din imagini care oferea – conform spuselor tinerei – cel mai bun raport calitate-pret. Imagineaza-ti cat de surprinsa a fost sa descopere cat de mica este locuinta pe care a inchiriat-o.


Totul, absolut tot ce este legat de noua ei locuinta, este complet diferit de stilul de viata cu care sunt obisnuiti toti europenii. Chiar si cei care se plang ca locuiesc in case mult prea mici. Incepand cu usa de intrare, care este atat de scunda incat tanara este nevoita sa-si plece capul pentru a patrunde in mica sa garsoniera.

Minimalism extrem

Cand vorbim despre stilul minimalist in amenjarile interioare ne gandim, de regula, la spatii ample, aerisite, mobilate sumar. Acesta este ales de catre persoanele care isi doresc un decor modern sau ultra-modern. Insa in viziunea japonezilor minimalismul nu este o optiune, ci o necesitate. Suprafetele atat de mici ale locuintelor nu le ofera prea multe optiuni in privinta alegerii stilului de amenajare. Prin urmare, acestia sunt nevoiti sa reduca la minim numarul pieselor de mobilier, al electrocasnicelor si al obiectelor personale.

Revenind la garsoniera din povestea de astazi, aceasta este formata dintr-un hol minuscul in care exista un dressing si o chicineta, o baie de dimensiunile celor cu care sunt dotate categoriile business ale avioanelor de linie, o camera si un balcon. Pentru a ajunge in balcon trebuie sa sari peste pat sau sa te strecori pe langa el.

Strictul necesar

Toate piesele de mobilier si obiectele care exista in micuta garsoniera sunt absolut necesare, nimic nu este in plus: un pat sub care pot fi depozitate diverse lucruri si obiecte personale, masuta si cateva pernute de pardoseala care sunt folosite atat pentru servirea mesei, cat si in calitate de spatiu de lucru/birou, un dulap inzidit impartit in mod egal intre chicineta si dulapul de haine.

Probabil vei spune ca este imposibil sa traiesti asa, ca nu e loc pentru haine, incaltari si diverse alte obiecte pe care le aduna un om intr-o viata. Insa japonezii sunt obisnuiti cu acest stil de viata si nu au obiceiul sa adune lucruri, asa cum facem noi, romanii. Ei nu se ataseaza de obiecte, le pastreaza doar atata timp cat au nevoie de ele si cata vreme le folosesc efectiv, apoi renunta la ele si le inlocuiesc cu altele noi. In casele niponilor nu exista vechituri, lucruri nefolosite vreme indelungata, asa cum vedem in majoritatea locuintelor autohtone. Vorbim despre o mentalitate complet diferita de a noastra si ma intreb cum vad japonezii casele noastre si stilul nostru de viata.

Sursa foto: Zefirka




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

Dragos in ianuarie 27th, 2017

O asemenea comparatie nici nu isi are sensul. Romanii si japonezii fac parte din culturi diferite. Din acelasi motiv noi romanii nu am putea sa facem gimnastica in grup la inceputul programului de lucru si sa strigam sloganuri mobilizatoare despre firma asa cum fac coreenii. Titlul si prezentarea de inceput nu pot fi decat un pretext pentru articolul in sine

Elenaef in ianuarie 28th, 2017

Buna ziua .E foarte mic locul dar e curat și aranjat .Eu am apartamentul mic dar toate sunt alandala .Nu duc lipsa de idei dar fără bani nu poți face nimic.

stela in ianuarie 29th, 2017

@ Dragos ,era vorba de japonezi ,nu de coreeni

Frumos aranjat pt o persoana ,pt doua ar cam fi inghesuiala ,dar tinand cont ca ei stau mult la lucru ,nici nu prea gatesc ca noi sau mananca la restaurant sunt si mai mititei,dar am vazut si japonezi inalti cred ca le ajunge spatiul.
Cu obiectele vechi e discutabil .Noi ,marea majoritate nu ne permitem sa schimbam mobila la un an sau alte lucruri ,mai bine le mai reparam ,dar ca avem si lucruri inutile care nu le folosim cu anii ,asa este ,asta e cultura.

Lupsa in februarie 2nd, 2017

Foarte spectaculos!

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii