Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

E martie – inspira-te din aceste minunate decoruri de primavara


1-scaune galbene decor scandinav accent cromatic de primavara



Cu cata nerabdare am asteptat primavara si iata ca, in sfarsit, a sosit cu traditionalele ei martisoare, cu frumosii ghiocei si cu speranta ca nu mai e mult pana la trezirea naturii. Ajut-o sa se instaleze mai confortabil folosind cateva idei decorative pe care le poti pune in aplicare in amenajarea casei tale.


Culori proaspete si vii, imprimeuri florale, vegetale sau cu pasari colorate, contraste suculente – iata cateva mici note de inspiratie primavaratica pe care le poti aduce in decorul casei tale pentru a o inviora si pentru a o pregati pentru sezonul care abia a inceput. Ti-am pregatit o selectie de imagini cu decoruri in care primavara s-a instalat deja, din care sa te inspiri si pentru o improspatare a aspectului caminului tau. Acum e momentul!

Textile vesele

Da, acum e momentul sa dai jos toate draperiile groase si grele si toate husele in culori inchise care acopera fotoliile si canapelele din living si sa le schimbi cu unele vesele, in culori deschise si cu imprimeuri inspirate de natura. Textilele cu imprimeuri florale sau vegetale reprezinta cea mai simpla cale de a-i aduce unui decor un suflu de prospetime, care sa-ti aminteasca in fiecare clipa ca a venit primavara. Pernute decorative colorate, pleduri inflorate si draperii asortate, toate acestea sunt accesorii usor de procurat si care au puterea sa-i dea o infatisare complet noua caminului tau fara sa te oblige la cheltuieli mari.


Citeste si: Amenajarea casei in note primavaratice – 11 sfaturi practice.

Tapet primavaratic

Daca simti nevoia unei schimbari mai radicale a decorului, alege sa-ti imbraci unui dintre peretii locuintei – de pilda, pe cel de la capul patului din dormitor – cu un tapet cu imprimeu floral, cu pasari mici multicolore sau cu un fototapet care ilustreaza imaginea unui camp imflorit sau a unui buchet de flori proaspete. Nici aceasta schimbare nu te costa prea mult, ai nevoie de cel mult doua role de tapet, lipiciul aferent si de o dupa-amiaza libera. Si cum e deja week-end, profita si apuca-te de treaba!

Iti recomand sa citesti neaparat si: Decor inspirat de primavara – frumusete si culoare intr-o casa plina de flori. 18 imagini.

Scaune sau fotolii noi

Ceva mai multi bani vei cheltui daca vei decide sa inviorezi atmosfera casei tale cu ajutorul unor noi piese de mobilier. Cele mai usor de procurat si integrat in decorul existent sunt scaunele si fotoliile, desi te poti gandi si la un set de noptiere, o biblioteca sau o comoda cu sertare.

Daca mobila din bucataria ta este alba, wenge sau are o culoare neutra, o poti accesoriza cu un set de scaune cu tapiterie ciclam sau galben intens. Desigur ca designul, forma si dimensiunea acestora trebuie sa fie alese astfel incat sa vina in completarea fireasca a decorului, adica sa se asorteze armonios cu celelalte elemente din incapere. Exact aceleasi reguli sunt valabile si in cazul in care vrei sa-ti dotezi livingul cu un fotoliu nou, care va deveni astfel vedeta intregului decor.

Mai poti citi si: Decoreaza-ti casa in culori primavaratice si pune iarna pe fuga.

Nu uita de Greenery – culoarea anului 2017

Iar daca vei decide sa folosesti drept principala culoare de accent verdele Greenery, vei castiga de doua ori: imprimandu-i casei tale un aer proaspat, de primavara si obtinand un decor actual, in culoarea vedeta a anului 2017. Te asigur ca nu vei regreta decizia luata!

Mai multe detalii pe acest subiect gasesti aici: Cum sa introduci Greenery, culoarea anului 2017 in decorul casei tale.

Flori proaspete

Profita de faptul ca primavara este anotimpul in care natura se trezeste la viata si parfumeaza-ti caminul cu buchete de flori proaspete: zambile, ghiocei, lalele, frezii si lista poate continua. Pentru a simti din plin bucuria sosirii primaverii nu este nevoie sa cumperi brate intregi cu flori, sunt suficiente cateva mici buchetele pe care sa le asezi in punctele cheie din living, bucatarie sau dormitor. Cat de frumoase sunt aranjamentele si buchetele cu lalele albe!

Vezi si: Cum se face un aranjament simplu si de efect cu flori de primavara.

Tie ce flori iti plac?

Sursa foto: Novate




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii