Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Container maritim transformat in piscina


1-piscina supraterana confectionata dintr-un container maritim



Cine n-a visat macar o data in viata sa aiba o piscina in care sa se poata balaci in zilele caniculare ale verii fara sa iasa din propria curte? Eu recunosc ca am visat de multe ori si de la fel de multe ori m-am gandit din ce as putea construi o piscina, astfel incat sa nu ma coste o avere. Iar adevarul este ca nici prin cap nu mi-a trecut ca as putea folosi in acest scop un container maritim.


Da, n-ai inteles gresit. Se pare ca aceste containere maritime pot fi folosite cu succes nu doar pentru constructia caselor, ci si pentru obtinerea unei piscine mobile supraterane, usor de instalat si montat. Din pacate insa, ideea nu-mi apartine. Aceasta idee apartine unui grup de tineri canadieni care au pus bazele companiei ModPools, denumire ce vine de la prescurtarea expresiei Modular Pools (trad. Piscine modulare).

O piscina din materiale reciclabile?

Chiar daca inventatorii ModPools sustin ca aceasta piscina va revolutiona acest domeniu, fiind de doua ori mai ieftina decat o piscina clasica, realitatea este ca pretul pe care acestia il solicita este de-a dreptul urias. Vorbim despre sume cuprinse intre 27000 si 35000 USD, adica despre niste sume de-a dreptul exorbitante. Se pare insa ca pentru canadieni aceste sume nu sunt chiar atat de mari cand vine vorba despre piscina din curtea casei.


Insa ideea este intr-adevar minunata si merita luata in considerare de catre cei care se pricep si adora sa confectioneze tot felul de lucruri si obiecte interesante din diverse vechituri sau materiale reciclabile. Astfel, un container maritim de 20 sau 40 de picioare poate fi curatat, prelucrat si vopsit cu vopsea speciala, rezistenta la contactul permanent cu apa, pentru a fi transformat intr-o piscina supraterana.

ModPool – caracteristici generale

Iar daca te intrebi de ce se incumeta cei de la ModPools sa ceara sume atat de mari de bani pentru piscinele pe care le realizeaza, fa cunostinta cu principalele caracteristici ale containerelor maritime trecute prin mainile lor:

– Sunt dotate cu un geam gros si solid prin care se vede apa absolut curata din interiorul bazinului.

– Piscinele confectionate din containere maritime pot fi folosite atat vara, cat si iarna, datorita unui sistem de incalzire integrat, care poate incalzi apa pana la 30 grade Celsius chiar si in conditii de vreme rea, cand temperatura aerului scade pana la -10 grade Celsius.

Pentru actionarea sistemului „hot tub” suprafata piscinei ModPools se reduce la jumatate cu ajutorul unui separator usor de montat.

– Gratie sistemului UV de purificare a apei cu care sunt dotate containerele maritime transformate in piscine apa este mentinuta permanent in parametri optimi.

– Pompele de apa cu care sunt livrate au viteza variabila de pompare.

– Piscinele sunt prevazute cu iluminare subacvatica integrata.

– Spre deosebire de piscinele clasice, cele supraterane marca ModPools se monteaza extrem de usor in baza instructiunilor care le insotesc la livrare si nu necesita vreo pregatire speciala a solului. Singura cerinta este o suprafata plana. Aceasta poate fi din beton, din pietris sau din nisip.

Ce parere ai despre piscinele din containere maritime reciclabile? Ti-ar placea sa ai una in curtea casei tale sau consideri ca are un aspect prea industrial?

Sursa foto: ModPools




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Calin in aprilie 26th, 2017

Buna, mie imi plac. De unde se pot achizitiona si cat costa?

Dasteptu in iunie 6th, 2017

Caline, Ti a zis omul in articol, modpools le fabrica si costa 27-30.000$.

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii