Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Modele haioase de ceasuri pentru bucatarie


1-ceas de masa pentru bucatarie in forma unei felii de paine prajita



Daca iti plac ceasurile atat de mult incat ai in fiecare camera din casa cate un exemplar asortat decorului, cu siguranta nu ai nimic impotriva ideii de a avea un ceas si in bucatarie. Si chiar daca nu esti un mare fan al acestor accesorii decorative, cred ca ai observat pana acum ca ceasurile sunt de mare ajutor atunci cand prepari anumite retete care cer timpi exacti de fierbere, prajire sau coacere.


Iti propun pentru astazi nu mai putin de 8 modele de ceasuri cu design dedicat bucatariilor. Iti spun de pe acum ca mi-au picat si mie cu tronc cateva dintre ele, asa ca sunt convinsa ca si pe tine te vor cuceri numaidecat.

Ceas in forma unei felii de paine prajita

Unul dintre cele mai simpatice modele adunate in lista de astazi este ceasul care imita cat se poate de realist o felie de paine prajita. Acest model este conceput pentru a fi asezat pe masa, pe pervaz sau pe o polita din bucatarie si cred ca ar fi minunat atat intr-un decor modern, tineresc, cat si in unul scandinav sau rustic.


Felii de lamaie

Si ceasurile ilustrate in imaginea numarul 2 de mai jos mi se par minunate pentru completarea unor bucatarii amenajate in stil modern. Sursa de inspiratie ce sta la baza ambelor modele sunt citricele: primul dintre ele arata ca o felie de limeta, iar cel de-al doilea pare a fi compus din stropi de suc de lamaie imprastiati pe perete, in jurul unei felii galbene in care este integrat mecanismul aparatului. Desi imi plac ambele modele, cred ca l-as alege pe al doilea, pentru ca mi se pare mai vesel si mai haios.

Decizii placute

Desi nu l-am asezat in capul listei, tind sa spun ca modelul din cea de-a treia imagine este favoritul zilei in ochii mei. Imi place atat designul simplu, usor de asortat cu o multitudine de decoruri, cat si expresia inscriptionata cu negru pe ceasul alb. Daca te intrebi in ce stil de amenajare poate fi inclus modelul respectiv, iata doua sugestii: in stilul scandinav, in cel modern.

Sa curga cafeaua… sau ceaiul

Cel de-al patrulea model reprezinta un ceainic care toarna cafeaua sau ceaiul intr-o ceasca pozitionata putin mai jos. Asa cum este ilustrat si in imaginea numarul 4, cred ca un astfel de model este perfect pentru animarea si decorarea peretelui de deasupra mesei din bucatarie. Dar cred ca cele mai multe dintre modelele de astazi pot fi folosite cu incredere in acelasi scop.

Pentru bautorii de cafea

Ramanem in aceeasi sfera, adica in cea a iubitorilor de ceai si cafea, cu cele doua modele de ceas in forma unor cesti pline si aburinde. Mi se par foarte dragute si cu siguranta potrivite pentru bucatariile moderne si tineresti.

Ceas pendul in forma unei sticle de vin

Daca nu-ti place cafeaua, dar nu te dai in laturi de la un pahar de vin bun servit in timpul unei cine savuroase, atunci modelul din imaginea numarul 6 ar putea sa te cucereasca. Ceasul cu pricina reprezinta o sticla de vin cu design amuzant, iar ca sa fie si mai haios, este inscriptionat cu textul: E ora vinului. Simpatic, nu-i asa?

Pentru cei mai antrenati

Daca iti place sa colectionezi sticle cu vin, probabil ca vei aprecia in mod deosebit penultimul model din lista de imagini de mai jos. Acesta este compus din nu mai putin de 12 sticle de vin asezate in dreptul fiecarei ore. Un astfel de accesoriu decorativ va arata bine intr-un decor industrial sau modern, dar si intr-o bucatarie vintage.

Cu tacamurile la vedere

Pentru gospodinele care pretuiesc in mod special ustensilele de bucatarie, ceasurile ilustrate in imaginea numarul 8 pot fi tot ce le lipseste din arsenalul de gatit. Orele celor doua modele sunt reprezentate de tacamuri, palete si spumiere.

Sursa foto: Novate




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |
loading...

Comentarii

Mari Nagy in septembrie 12th, 2017

Buna ziua ! Sunt foarte dragute aceste modele de ceasuri de bucatarie. De unde se pot cumpara ? Va multumesc !

stela in septembrie 12th, 2017

Foarte haioase. Am vazut in urma cu 8-9 ani un ceas in genul celor din poza 8 numai cu linguri si furculite ,dar totusi nu-si merita banii. Era un carton nici macar de calitate pe care erau lipite tacamurile si in spate mecanismul cu o baterie . La umezeala sau abur cartonul s-ar fi deformat imediat ,900.000 lei vechi erau totusi bani la vremea aceea.

Mari Nagy in septembrie 14th, 2017

Va multumesc !

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii