Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

O casa minuscula pentru o familie de 4 persoane


1-casa mica din lemn DroomParken Village Olanda



Proiectele de case mici sunt la mare cautare in randul celor care nu sunt dispusi sa cheltuiasca prea multi bani pe constructia si apoi pe intretinerea lunara a locuintei. La nivelul intregului glob, tot mai multe persoane aleg sa traiasca modest, in constructii cu suprafata mica, usor de construit, mobilat si intretinut.


Deoarece si eu ma numar printre admiratorii acestei miscari, ma grabesc sa impartasesc cu toti cititorii casadex.ro fiecare proiect inedit de casa mica pe care il intalnesc in cautarile mele. Si pentru ca si proiectul de astazi face parte din categoria locuintelor minuscule, am decis sa nu mai aman si sa-i dedic articolul de astazi.

Vacanta in Olanda

Una dintre tarile pe care mi-am propus sa le vizitez in viitor este Olanda. Am auzit multe lucruri frumoase despre ea, iar pentru ca lalelele albe sunt florile mele preferate si Olanda este supranumita Tara Lalelelor, ma face sa-mi doresc si mai mult aceasta calatorie. In ultimii ani, tot mai multi turisti din lumea intreaga aleg sa o viziteze, cazandu-se, in functie de preferinte si buget, in hoteluri, pensiuni sau diverse alte tipuri de spatii destinate turistilor.


Casuta pe care o poti vedea in imaginile de mai jos apartine unei companii de turism olandez (DroomParken Village), proprietara a mai multor asezari turistice distribuite in diverse zone ale Olandei. Asezarea din care face parte micuta casa din lemn se numeste Satul Olandez (Dutch Village) si se afla intr-o frumoasa zona impadurita, in imediata apropiere a unui lac. Din micul sat turistic fac parte mai multe tipuri de constructii, cea pe care am ales sa o prezint in articolul de astazi fiind cea mai mica dintre ele. Asa ca, iata, daca planifici o calatorie in Tara Lalelelor si vrei sa te cazezi intr-un loc pitoresc, poti sa-i contactezi pe proprietarii afacerii pentru toate detaliile necesare (pret, disponibilitate etc) aici: DroomParken Village.

Doua dormitoare intr-un spatiu atat de mic

Desi imi place foarte mult aceasta casuta si recunosc ca m-a surprins cu capacitatea de cazare pe care o ofera (poate gazdui pana la 4 persoane simultan), recunosc ca nu-mi imaginez cum ar putea trai in ea, permanent, o familie cu doi copii. Cel putin in viziunea mea, este mult prea mica pentru a fi folosita in calitate de resedinta permanenta de atatea persoane simultan. Dar sunt aproape convinsa ca un cuplu s-ar descurca de minune in acest spatiu, iar in calitate de casa de vacanta este chiar ideala. Asa ca daca esti in cautarea unui proiect de acest gen, te poti inspira din imaginile de mai jos.

Practic, vorbim despre o constructie cu amprenta de cel mult 20-22 mp, desfasurata pe doua niveluri: parter si o semimansarda sau un loft. Nivelul inferior, cu deschidere directa spre o terasa exterioara, este compus dintr-un open space amenajat sub forma unui living, a unui loc de luat masa si a unei bucatarii, in spatele careia se afla o baie dotata cu toate cele necesare. Iar nivelul superior sau semimansarda este format din doua spatii de dormit: cel matrimonial dotat cu un pat dublu, amenajat deasupra zonei de living si cel construit deasupra baii si bucatariei, dotat cu doua paturi de o persoana.

Dotarile constructiei din lemn

In ciuda dimensiunilor extraordinar de reduse, micuta casa din lemn a fost dotata cu toate cele necesare pentru petrecerea unei vacante fara griji: caldura este asigurata de godinul din fier forjat montat intr-un colt al livingului, bucataria dispune de mobilierul, ustensilele si aparatura necesara pentru prepararea mancarii etc. Pe langa dotarile interioare, turistii cazati in aceasta unitate au la dispozitie si spatii de relaxare in natura: masa si scaune, gratar, hamacuri agatate de copaci si chiar si o cada cu apa fierbinte in care pot face baie sub cerul liber.

Mie imi place foarte mult cum arata aceasta casuta, chiar daca are un aspect exterior extrem de simplu si cred ca este ideala atat in calitate de casa de vacanta, cat si in calitate de resedinta permanenta pentru o familie fara copii: este mai mult decat o garsoniera si mult mai frumoasa decat un apartament cu 2 camere intr-un bloc dintr-o zona urbana poluata si aglomerata.




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii