Rog idei pentru amenajare living – alegere culori :: CasaDex – case, constructii, amenajari, decoratiuni


Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Rog idei pentru amenajare living – alegere culori


Va rog sa veniti cu o idee in ceea ce priveste completarea cromaticii pentru living si dormitor, astfel: In living, 3 pereti sunt gri inchis, unul este cu piatra bej deschis cu gri deschis, tavan alb. Canapeaua este cu tonuri de bej, crem , maro. Mobila va fi in 2 nuante: bej si mokka cu nervuri. Parchetul este deschis la culoare, gri-bej. Intrebarea este: cum sa fie draperia si perdeaua? Alte elemente din decor ce culori pot avea?


In dormitor, peretii sunt verde pastel deschis, mobila este galben vanilie (un crem frumos), parchetul tot gri-bej deschis. La fel, va rog sa-mi spuneti, ce perdele si draperii se potrivesc? Dar alte elemente ce culori pot avea sa se incadreze in decor? Multumesc!

Intrebare de la Cristina, pe adresa redactiei: Rog idei pentru amenajare living – alegere culori.





Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

Victoria in mai 21st, 2018

Buna, Cristina!

M-ar fi ajutat mult daca ai fi mentionat ce culori iti plac, insa ideea este ca paleta cromatica actuala iti ofera destul de multa libertate in alegerea culorilor de accent.

In living, de pilda, poti folosi drept culoare de accent un albastru teal combinat cu stropi de rosu si/sau galben. Spre exemplu, poti alege draperii albastru teal si cateva pernute decorative care sa contina alb, gri albastru teal, picaturi de rosu si eventual mici accente galbene. Covorul poate fi unul asemanator modelului Stockholm de la Ikea, fie in varianta alb-galben, fie in varianta alb-gri. Alte mici decoratiuni de accent pot fi cateva mici tablouri, cateva lumanari colorate, un set de vaze etc.

Iar pentru a lega cumva vizual livingul de dormitor poti folosi una dintre culorile de accent din living si in amenajarea dormitorului. Spre exemplu, galbenul ar arata foarte bine in combinatie cu peretii verde deschis, insa pentru a obtine un decor relaxant ar trebui sa alegi o nuanta de galben cald, solar, deloc stridenta si agresiva pe care o poti dizolva cu cateva note gri. In dormitor un rol esential il au asternuturile si textilele in general. Prin urmare, iti recomand sa nu eziti la cumpararea unor seturi de lenjerie de pat frumoase si chiar sa indraznesti sa compui combinatii cromatice din combinarea a doua seturi de asternuturi diferite. De pilda, poti alege un set in alb si gri (imprimeu floral stilizat) si sa adaugi alte doua perne de dimensiuni diferite (mi mari sau mai mici) imbracate in fete de perna in nuante de galben. Draeriile pot fi gri, daca doresti sa estompezi luminozitatea spatiului, sau pot fi galben solar simple sau cu un imprimeu interesant gri, pentru a spori luminozitatea decorului. Alte elemente care pot incalzi dormitorul sunt veiozele, un set de lumanari, cateva fotografii de familie cu care poti compune o galerie foto pe perete, pe comoda sau pe pervazul ferestrei si noptierele. Daca nu ai cumparat inca noptiere, iti recomand sa alegi unele cu design diferit de cel al mobilierului. Eventual, poti alege pe post de optiere niste taburete sau masute din lemn masiv, cu aspect rustic. Combinatia rustic – modern este extrem de actuala si are avantajul de a incalzi si de a inmuia decorurile modere rigide si reci.

De asemenea, iti recomand sa arunci o privire si pe urmatorul articol: https://www.casadex.ro/2018/05/16-dormitoare-amenajate-in-stil-romantic-nimic-mai-simplu/

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii