Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Gratarul din curte – idei moderne de amenajare in 2018


1-gratar pozitionat la o mica distanta de casa si terasa



Daca ar fi sa amenajez o zona de gratar pentru mine si familia mea as incerca sa o fac cat mai practica si as acorda o atentie sporita laturii estetice si a felului in care acest element indispensabil unei curti din vremurile moderne interactioneaza cu celelalte zone din exteriorul casei. Am deja o selectie de idei proaspete, actuale si perfect adaptate cerintelor de design ale anului 2018.


De cand nu mai stam la curte imi lipsesc multe lucruri, iar clipele frumoase petrecute alaturi de oameni dragi noua in jurul gratarului din gradina sunt unele dintre lucrurile carora le duc dorul cel mai des. Sunt convinsa ca stii exact despre ce vorbesc, prea putini dintre cei care locuiesc la curte considera ca timpul petrecut in acest fel este o neplacuta risipa de timp. Probabil cunosti si tu cel putin un caz in care gratarul a fost cumparat, construit sau montat in curte imediat dupa cumpararea terenului, cu mult inainte de a incepe constructia casei propriu-zise. Tocmai pentru ca acest element nu se va demoda niciodata m-am gandit sa-ti prezint cele mai noi si frumoase idei de amenajare a unei zone de gratar in curtea casei. Pentru ca, asa cum vei descoperi in continuare, in 2018, aceasta zona poate fi mai mult decat un spatiu in care sa frigi in viteza cativa mici, doua-trei fripturi de porc, un piept de pui si un manunchi de carnati. Aceasta zona poate deveni centrul de atractie al curtii tale.

Langa casa sau intr-o zona ascunsa a gradinii? Unde construiesti gratarul?

Alegerea locului pentru constructia unui gratar depinde de dimensiunea curtii, de impartirea acesteia, de forma, designul si pozitia casei, precum si de preferintele fiecarei familii in parte. Unii considera ca cel mai bine este sa ai gratarul la indemana, in coasta casei, in timp ce altii sunt de parere ca acesta trebuie asezat ceva mai departe, evitand astfel sa afume fatada si peretii casei. Insa de cele mai multe ori pozitia finala a acestuia se alege in functie de spatiul liber din jurul casei. Daca nici tu nu ai luat o decizie in aceasta privinta pana acum, iata care sunt factorii pe care trebuie sa-i iei in considerare:


– Daca nu ai posibilitatea sa aduci toate utilitatile necesare (apa, curent electric, canalizare) pana in zona in care ti-ai dori sa construiesti gratarul, cauta o solutie de amplasare a acestuia in imediata apropiere a casei. Altfel, vei regreta alegerea facuta.

– Daca vrei sa tii la distanta de casa si de terasa fumul si mirosurile din zona de gratar ar fi bine sa fixezi aceasta zona la o distanta mai mare de casa sau cel putin pe o latura fara ferestre a acesteia.

– Daca vrei ca locul de luat masa sa se afle in imediata apropiere a gratarului (obtinand astfel o veritabila bucatarie de vara, ar trebui sa-l construiesti intr-o zona umbroasa a curtii, asa incat sa poti lua masa in orice moment al zilei fara teama de a sta in bataia directa a soarelui.

– Amplasand gratarul si locul de luat masa in apropierea unui gard vei asigura o zona relaxare ferita de curentii de aer, ceea ce iti va permite sa o folosesti nu doar vara, ci si toamna sau primavara.

– Daca ai o curte mare, cu piscina, poti amenaja zona de gratar si locul de luat masa in aer liber in imediata apropiere a piscinei, asa incat sa creezi o zona de relaxare mixta: in timp ce unii prepara gratarul, altii se pot balaci.

Iti recomand sa citesti si despre: Tendinte 2018 in amenajarea curtii si gradinii.

Cum poti folosi gratarul si pe vreme rea

Daca vei merge pe cea mai simpla varianta, cea a unui gratar metalic obisnuit asezat direct pe pamant, intr-o anumita zona a gradinii, vei cheltui o suma mica de bani, dar in perioadele ploioase, cand pamantul va absorbi cantitati mari de apa, nu vei putea folosi gratarul fara sa te murdaresti de noroi pe pantofi. De aceea e bine sa pregatesti terenul inainte de amenajarea zonei, turnand o placa de beton sau amenajand o platforma din dale de piatra speciale.

Mai poti vedea si: Livingul in aer liber – locul tau de relaxare pe timp de vara.

Tot pentru a face zona respectiva utilizabila si in anotimpul ploios e bine sa integrezi gratarul intr-o constructie de tipul unui foisor, a unui pavilion sau a unei pergole, adica sa-l protejezi cu un acoperis. Vei gasi ilustrate toate aceste idei in galeria foto de mai jos. Sper sa-ti placa.

Sursa foto: HappyModern




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii