Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

3 aplicatii gratuite pentru design interior – amenajeaza-ti casa cum doresti


1-exemplu proiect amenajare aplicatie SweetHome3D by GurkanIlgin



Daca nu vrei sau nu-ti permiti sa apelezi la serviciile unui designer si totusi vrei sa vizualizezi cum ar arata casa ta sau o camera a acesteia daca o vei amenaja asa cum visezi, apeleaza la aplicatiile gratuite de design interior. In vremurile pe care le traim, internetul iti ofera si optiunea descarcarii unor softuri de design gratuite, asa incat sa poti experimenta virtual cu decorul locuintei tale.


Ca sa poti incropi un proiect de amenajare 3D ai nevoie in primul rand de un program conceput special in acest sens. Pe langa studiile si anii de experienta pe care ii au la activ, designerii si arhitectii profesionisti lucreaza cu softuri avansate si care costa foarte mult atunci cand proiecteaza configurarea si decorul interior al unei case. Din fericire insa, exista si o serie de aplicatii de design gratuite, accesibile tuturor celor care doresc sa-si testeze imaginatia, gustul si flerul in domeniul amenajarilor interioare, iar eu iti voi prezenta trei astfel de aplicatii. Daca ai rabdare sa le descoperi chichitele si daca nu ai cu ce sa-ti umpli timpul liber, studiaza-le si alege unul care sa te ajute sa vizualizezi cum ar arata casa ta daca ar fi supusa schimbarilor decorative pe care ti le doresti.

Sweet Home 3D – online sau offline

Aplicatia Sweet Home 3D poate fi descarcata gratuit pe pc sau laptop pentru a putea fi folosita offline sau poate fi utilizata online, direct din browserul calculatorului tau, daca preferi aceasta varianta. Este o aplicatie gratuita cu ajutorul careia poti proiecta, construi si amenaja virtual o casa, iar la final sa si vizualizezi rezultatul muncii in format 3D. Desi nu este un soft cu un meniu foarte variat, este unul usor de utilizat de incepatorii in domeniu. Este ceea ce-ti trebuie daca vrei sa afli cum ar arata canapeaua pe care doresti sa o cumperi in livingul tau. Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare trebuie doar sa setezi forma incaperii, pozitia si dimensiunea golurilor de usi si ferestre si alte informatii necesare (dimensiunile canapelei si ale livingului).


In caz ca nu ai mai folosit un soft de acest gen pana acum si nu stii ce pasi ai de urmat, gasesti pe pagina aplicatiei inclusiv cateva tutoriale si o sectiune de ponturi (tips) care ar trebui sa te ajute la conceperea si ducerea la bun sfarsit a proiectului de amenajare dorit. Iata unde gasesti acest program gratuit de design: Sweet Home 3D

Homestyler – o aplicatie de design de la dezvoltatorii AutoCAD si 3ds MAX

Acest program de design poate fi folosit exclusiv online, insa pentru a-l utiliza trebuie sa-ti creezi un cont pe pagina aplicatiei gratuite, adica aici: Homestyler. Daca preferi sa folosesti telefonul sau tableta, gasesti varianta mobila a aplicatiei in magazinul Google Play sau in AppStore, in functie de sistemul de operare al gadgetului pe care il folosesti.

Dupa crearea contului poti concepe un proiect de design de la zero sau poti folosi proiecte existente pe care le gasesti in galeria aplicatiei. Dezvoltatorii softului iti pun la dispozitie o varietate destul de mare de texturi si culori pe care le poti folosi in proiectul de amenajare, precum si o selectie de mobila din care fac parte si modele ale unor producatori renumiti de mobilier si multe modele populare in zilele noastre, asa incat sa-ti fie usor sa concepi un design modern, pe placul tau. Si in acest caz, poti vizualiza evolutia proiectului de amenajare si in versiunea 3D.

Aplicatia Planoplan – design interior pentru amatori si profesionisti

Daca nu esti chiar novice in domeniul designului interior si vrei sa experimentezi la un nivel mai avansat poti achizitiona aplicatia de design Planoplan. Daca insa vrei sa-ti testezi gratuit talentul in acest domeniu, poti utiliza acest program online. Iar daca vei dori sa testezi la un moment dat, gratuit, versiunea PRO, o poti descarca de aici: Planoplan.

Revenind insa la versiunea gratuita a aplicatiei, Planoplan iti permite sa schitezi configurarea interioara a unei case sau unui apartament (utila mai ales atunci cand vrei sa efectuezi o modificare majora a interiorului, cum ar fi, de pilda, sa amenajezi in regim open space bucataria cu livingul), sa testezi o serie de culori si texturi pentru finisarea peretilor si pardoselii si sa configurezi mobila din interiorul locuintei, asezand-o in diferite pozitii. Si acest program gratuit de design iti pune la dispozitie o colectie de piese de mobilier populare si desigur ca iti ofera posibilitatea sa vezi varianta tridimensionala a proiectului. In plus, iti permite sa vizualizezi felul care cade lumina natuala in diferite momente ale zilei pe diverse zone sau obiecte ale spatiului pe care il amenajezi. Pentru a afla cum poti face acest lucru iti recomand sa studiezi tutorialele de pe pagina Panoplan.

Ai curajul sau macar curiozitatea sa testezi una dintre aceste aplicatii de design sau folosesti deja alt program gratuit pentru vizualizarea ideilor de amenajare pe care le ai pentru casa ta?




Forum CasaDex - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii