Case cu arhitectura organica COB inchiriate pe bani multi prin AirBNB

1-bucatarie si loc de luat masa casa cob inspiratie africana

Ai auzit despre casele construite cu tehnica cob? Sunt case cu arhitectura organica, ce au linii rotunjite blande, construite dintr-un amestec de pamant argilos, lutos, paie, nisip si apa, construite simplu, modelate manual, fara cofraje. Niste ciudatenii, ar spune unii, in timp ce altii le gasesc fermecatoare, atat prin prisma designului, cat si prin prisma costurilor de constructie si nu in ultimul rand al proprietatilor termice pe care le prezinta.


Desi traim in epoca in care stilul minimalist si arhitectura moderna sunt la putere, constructiile traditionale, cum sunt si cele Cob, sunt unele dintre cele mai apreciate in randul turistilor din intreaga lume. Tinerii sunt tot mai atrasi de casutele cu arhitectura organica sau de cele vechi, traditionale, restaurate si amenajate in stilul specific zonei in care se afla, cautand sa le simta energia macar in concedii, inchiriind case din lemn si din pamant amenajate frumos si decorate cu obiecte artizanale facute manual. Tocmai datorita acestui fapt constructiile de acest gen pot fi inchiriate in regim hotelier cu sume frumoase de bani. Ca sa intelegi despre ce vorbesc, iti voi prezenta o casa Cob pe care o gasesti in Cipru, unde poate aveai de gand sa iti petreci vacanta din acest an.

Casele minune din Euphoria ArtLand


Povestea parcului Euphoria ArtLand din Cipru a fost scrisa de un arhitect pasionat de arhitectura organica ce a calatorit mult si care a adus din calatoriile sale in jurul lumii o multime de tehnici traditionale de constructie. In urma cu 6 ani Anthos Myrianthous a venit cu ideea crearii unui mini parc turistic in Limassol Cipru, locul sau de bastina, prin care a dorit sa-si demonstreze lui dar si semenilor sai ca poti face lucruri minunate daca iti doresti cu adevarat si daca crezi in visele tale. Proiectul pe care si-l imaginase urma sa fie compus din 3 case construite cu tehnici traditionale din diferite parti ale lumii si de un parc plin de culoare si plante specifice zonelor din care a importat tehnicile de constructie. Acum, cand cele trei casute Cob incredibil de frumoase si colorate sunt gata si se bucura de succes in randul turistilor, parcul urmeaza sa fie intregit si cu o cafenea construita in acelasi stil.

Desi Euphoria ArtLand are 3 case eu am ales sa ti-o prezint pe cea mai mica dintre ele, The Earth House, cea ale carei arhitectura si tehnica de constructie au fost inspirate de Africa, mai precis de constructiile specifice Etiopiei. Asa cum ii spune si denumirea, este o casuta din pamant, construita cu tehnica cob din „ingrediente” organice, finisata in culorile calde ale pamantului si decorate cu obiecte lucrate manual din materiale naturale si reciclate, care se imbina atat de frumos, incat ai impresia ca te afli intr-o constructie de poveste. Lemnul masiv omniprezent, lavoarul din baie si ciuveta din bucatarie sculptate din piatra naturala, usile sculptate manual cu incredibil de multa rabdare, decoratiunile si accesoriile din lut si ceramica de inspiratie africana, textilele din tesaturi naturale in culorile pamantului – toate se imbina armonios si creeaza o atmosfera magica de camin insufletit si plin de caldura.

Mozaicuri spectaculoase cu ajutorul a 400 de voluntari

Casa cob pe care o vezi in imaginile de mai jos poate fi inchiriata accesand linkul de aici: AirBNB cu pretul de 95 Euro/noapte. Pretul deloc mic este pentru o singura persoana, insa pentru ca putini sunt cei care calatoresc neinsotiti (iar intr-un loc ca acesta e pacat sa nu ajungi alaturi de jumatatea ta), se percepe o extra taxa de 35 euro pentru cea de-a doua persoana cazata in minunata casuta din pamant. Parerea mea este ca spatiul din interiorul micutei constructii de inspiratie africana este suficient pentru un cuplu, avand un mini dormitor, o bucatarie, o baie si o terasa cu vedere spre parcul colorat creat si amenajat de arhitectul cipriot.

La final, as vrea sa mai adaug ca spatiile exterioare, precum si celelalte doua casute din Euphoria ArtLand au suprafete mari acoperite cu mozaic realizat manual, cu multa migala, de Anthos Myrianthous si de 400 de voluntari de diferite nationalitati care au raspuns chemarii arhitectului, participand la crearea spectaculoaselor mozaicuri, lucrand in grupuri de cate 30 de persoane. Rezultatul final este o minunatie si sunt de parere ca pretul solicitat pentru inchirierea caselor construite din materiale organice nu este unul mare, desi poate parea astfel la prima vedere. Vorbim totusi despre un proiect atipic, despre niste constructii unicat, realizate cu tehnici si materiale naturale. Eu as alege oricand sa-mi petrec vacanta intr-o casuta din pamant ca cea prezentata astazi in locul unei camere de hotel amenajata in stil modern si dotata cu mobila si accesorii de serie.

Daca vrei sa afli mai mule despre acest parc unic, acceseaza urmatorul link: Euphoria ArtLand


Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.