Delimitare bucatarie de living in open space 24 mp

Buna, pentru un apartament cu bucatarie si living open space de aproximativ 24 mp, cum ma sfatuiti sa delimitez cele 2 zone? M-am gandit la usi glisante ca sa opresc cumva sa patrunda mirosul cand se gateste, dar ma gandesc daca iau din spatiu. Si un alt aspect, fereastra este doar in dreptul bucatariei. Multumesc pentru eventualele sugestii.


Intrebare de la Andra, pe adresa redactiei: Delimitare bucatarie de living in open space 24 mp.


4 comentarii la “Delimitare bucatarie de living in open space 24 mp”

  1. Buna, Andra!

    Ca sa-ti pot propune eventuale alte idei trebuie sa vad o schita a livingului tau open space. Insa intrucat sursa de lumina naturala este doar in bucatarie, usile glisante despre care vorbeai par a fi singura solutie de delimitare ale celor doua arii. Trebuie sa ai in vedere insa ca usile glisante au nevoie de spatii de glisare, pe langa sau in interiorul peretilor.

    Personal, sunt de parere ca daca vei monta deasupra plitei o hota performanta, la distanta (inaltimea) corecta, poti evita separarea bucatariei de living. Vorbim totusi despre un spatiu nu foarte mare. Daca insa vrei sa ne trimiti schita livingului, o asteptam la andrei@casadex.ro Daca voi considera necesar o vom atasa jos, intr-un comentariu si apoi voi reveni cu o completare pentru tine.

  2. Multumim pentru schita, Andra!

    Cred ca singura solutie de compartimentare a incaperii open space (de separare a bucatariei de living) este intr-adevar un perete din sticla cu usi glisante. Pregateste-te pentru o cheltuiala bunicica, peretii si usile din sticla securizata nu sunt tocmai ieftine, insa reprezinta singura solutie in izolarea completa a unei extremitati (cum este bucataria) dintr-un dreptunghi fara a obtura fluxul luminii naturale.

    Eu as inclina spre alegerea unei hote performante care ar absorbi eficient mirosurile si ar permite pastrarea in regim open space a incaperii. In plus, pastrand spatiul asa cum este acum iti vei pastra libertatea de a muta masa in functie de nevoile momentului. De pilda, la un eveniment cu mai multi invitati s-ar putea sa simti nevoia sa o asezi la distanta de perete, asa incat sa incapa cat mai multi oameni in jurul ei. Iar un perete si niste usi din sticla te vor impiedica sa faci acest lucru.

    In orice caz, mai multe modele de usi din sticla poti vedea aici: https://www.casadex.ro/2017/08/usile-de-sticla-in-amenajarile-interioare-exemple-in-imagini/ si aici: https://www.casadex.ro/2017/02/usi-glisante-pereti-despartitori-in-amenajarea-unui-apartament-mic/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.