Perdea cu draperie sau rulouri romane in bucatarie?

Buna ziua. In link-ul acesta v-am intrebat despre geamurile de la salon, si va multumesc foarte mult pentru raspuns. Din pacate nu a fost atasata si imaginea cu geamul de la bucatarie, asa ca voi formula aici o noua intrebare. ( linkul: aici ).


Din salon se intra direct in bucatarie (printr-un fel de bolta) si am un geam cu usa de 1,5 m latime. (se vor atasa fotografii), iar in dreapta geamului, intrare in salon.
Precizez ca atat din salon, cand si din bucatarie, am intrare spre acelasi balcon (logie). De asemenea geamul din bucatarie cu cel din salon, formeaza unghi de 90 de grade.

Ce ma sfatuiti sa folosesc la bucatarie? Perdea cu draperie, rulouri romane? Ce credeti ca este cel mai potrivit. De asemenea doresc sa asortez rulourile sau draperiile cu sticla pe care urmeaza sa o pun intre corpuri. Voi atasa si imagine cu bucataria (mobila alba cu blat gri/bej) si va rog sa ma sfatuiti ce culoare sa folosesc pentru sticla dintre corpuri (initial aveam de gand sa fie un verde menta). Sunt constienta ca din moment ce trebuie asortata sticla cu draperiile / rulourile din bucatarie, trebuie de asemenea asortate si cu draperiile din salon. In salon am deocamdata o canapea de culoare turcoaz / verde / gri (ceva pal). Asadar, va rog sa ma sfatuiti ce sa folosesc si in ce culori. Multumesc foarte mult de raspuns.

Intrebare de la Roxana, pe adresa redactiei: Perdea cu draperie sau rulouri romane in bucatarie?


2 comentarii la “Perdea cu draperie sau rulouri romane in bucatarie?”

  1. Buna din nou, Roxana!

    Imi pare rau ca raspund cu intarziere 🙂 Avand in vedere ca bucataria si livingul comunica deschis (fereastra din bucatarie este vizibiladin living si foarte apropiata de ferestrele acestuia), recomandarea mea este sa mergi pe acelasi tip si aceeasi culoare de textile, cum intuiesti si tu. Eu as monta o galerie si o draperie identica cu cea din zona livingului, iar sticla as face-o fie gri (ca tot vrei sa fie in ton cu draperiile), fie in ton cu canapeaua. Mobila din bucatarie va arata bine cu draperii si sticla in orice culoare vei decide sa alegi in cele din urma.

    Modelul de canapea pe care ai ales-o dar si designul mobilei de bucatarie ma duce cu gandul la o amenajare in stil scandinav. Prin urmare, cred ca niste draperii gri si un panou din sticla in ton cu canapeaua ar rezolva dilema cromatica si ar lega vizual cele doua spatii alaturate. Daca vrei mai multa culoare, poti opta pentru draperii intr-o nuanta de galben pal insorit (eventual cu un imprimeu geometric gri), pentru o sticla securizata asortata si penru cateva pernute decorative in nuante de alb, galben si gri.

    Daca ai si alte intrebari, le astept cu drag 🙂

  2. Nu stiu daca m-am facut inteleasa in privinta textilelor din bucatarie: as merge pe varianta unei draperii sau a unui set de draperii (fara perdea) si as proceda la fel si in cazul celor doua ferestre in unghi de 90 grade din living, lasand ferestrele „dezbracate” pe timpul zilei si acoperindu-le doar seara sau doar atunci cand as avea nevoie de intimitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.